Revoluția americană 1776

Continentul descoperit de Cristofor Columb în anul 1492, printr-o eroare observată de către Ferdinand Magellan cu prilejul expediţiei din 1519-1522, şi-a luat numele după cel al italianului florentin Amerigo Vespucci, care a explorat coastele Braziliei în 1501 . Ironie a istoriei, pe hărţile care menţionau continentul cu numele „Lumea Noua”, se va scrie America, în onoarea lui Vespucci, al cărui renume a devenit mai mare decât al lui Columb. În anul 1507, profesorul Waldssemüller, din micul colegiu de la Saint-Dié din Lorena, a publicat un tratat de geografie în care, pentru prima dată, sugera numele de „America” .

Prima fază a istoriei stabilirii europenilor pe teritoriul actualei uniuni americane, numită perioada colonială , este aproximativ egală cu aceea a întregii existenţe a Statelor Unite ca societate politică organizată. De când a luat naştere Jamestown, cea mai veche aşezare anglo-saxonă din Lumea Nouă (1607), până la Declaraţia de Independenţă (1776) s-au scurs un număr egal de ani, cu aproximaţie, până la sfârşitul Primului Război Mondial. Pentru o exprimare în aceeaşi notă fundamentală , dar în alţi termeni, constituirea coloniilor Statelor Unite împarte istoria regiunilor în două părţi aproape egale . Este imposibil să înţelegi dezvoltarea ulterioară a arborelui fără să cercetezi mai întâi sămânţa aruncată în pământ şi primii ei muguri .

Cunoaşterea sa prezintă un vast interes pentru istoria propriu-zisă a Statelor Unite, deoarece ea o prefigurează. Statele Unite au moştenit din această perioadă o populaţie, o societate modernă, o economie în plină ascensiune, mare parte din instituţiile politice, tradiţiile juridice , dar cel mai important, o mentalitate, care îi va ghida cum voi prezenta pe parcusul lucrării, spre o emancipare faţă de „metropolă”.

Partea litoralului american care se întinde, cu aproximaţie, între golful Fundy, la nord, şi gurile fluviului Savannah, la sud, viitorul leagăn al măreţiei americane, îşi face cu întârziere intrarea în istoria colonizării europene a noului continent, mult după America Centrală şi Meridională. Între Canada, cunoscută de francezi încă de la mijlocul secolului al XVI-lea şi Florida, anexată de spanioli vastului lor imperiu colonial, teritoriul care urma să fie nucleul Statelor Unite nu părea deloc ca fiind unul îmbietor .

Începuturile colonizării coincid cu intrarea în scenă a unei noi puteri coloniale, Anglia. Şi în această parte a lumii, ca şi în celelelate, englezii ajung ultimii, după spanioli şi portughezi, sau cazul continentului american, chiar şi în urma francezilor. Vocaţia engleză de explorare şi integrarea colonială se conturează cu întârziere, sub domnia reginei Elisabeta. Neaşteptat este faptul că porniţi cu întârziere în cursa pentru colonii, defavorizaţi în toate privinţele, englezii vor reuşi să depăşească în cele din urmă imperiilor coloniale competitoare. În decursul secolului al XVII-lea prin războaie sau prin abile tratate şi înţelegeri, englezii îşi elimină toate enclavele şi obstacolele coloniilor străine, aici amintim de olandezi, care se retrag de pe gurile fluviului Hudson şi suedezii din Delaware . La sfârşitul veacului al XVIII-lea, Imperiul coloniul britanic este stăpâna întregii coaste. Această reuşită imprevizibilă se explică, în parte, prin vitalitatea celor care populează regiunea, prin calităţile lor naturale şi, de asemenea, prin superioritatea lor numerică.

Analogia unor colonii libere şi suficient de puternice să-şi făurească un destin identic şi liber, este departe de a fi întrupat . Dar lupta împotriva unor vrăjmaşi comuni va contribui mult mai mult la aceasta. Vorbim aici în primul rând de francezi, indieni şi mai apoi de englezi. Indigenii, pe care coloniştii s-au încăpăţânat să-i numească în mod impropriu „indieni”, ca o onsecinta a erorii geografice iniţiale făcute de primii descoperitori, aveau să fie, în mod firesc, duşmanii lor. Primii colonişti se vor aşeza pe pământul american luptând împotriva lor, asfel coabitarea celor două rase nu s-a dovedit posibilă , deşi sunt cazuri izolate de înţelegeri şi reglementări teritoriale. Această situaţie avea să dureze până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Războiul de uzură cu populaţia indigenă, avea să-i ofere naţiunii americane acea epopee de care orice istorie naţională are nevoie; aceste „cruciade” aveau să-şi afle propriul „Cântec al lui Roland” , lucru însufleţitor pentru viitorii soldaţi care se vor afla în situţia unei lupte istorice de eliberare a naţiunii americane şi făurirea unui viitor propriu, independent.

Adams James Truslow, Istoria Americii, Editura Naţională Gh. Mecu, Bucureşti, 1940.

Alexandru Vianu, Revoluţia Americană şi George Washington, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1975.

Allan Nevins, Henry Steele Commager, Istoria Statelor Unite (Istoria unui popor liber), Editura Cartea Romaneasca, Bucureşti, 1946.

Denise Artaud si André Kaspi, Histoire des États-Unis, Armand Colin, Paris, 1983.

Elizabeth Wardle, Marea Britanie si Revolutia Americana, Editura All, Bucureşti, 2004.

Gheorghe Bichicean, Introducere in Istoria Modernă Universală, Editura Universitaţii „Petru Maior”, Târgu-Mures, 2008.

Idem, Introducere in istoria modernă universală cu o privire specială asupra Europei si Statelor Unite ale Americii, Editura Universitaţii „Petru Maior”, Târgu-Mures, 2008.

Maurois André, Istoria Statelor Unite, Editura Secolul XX, Bucureşti, 1945.

Renée Rémond, Istoria Statelor Unite ale Americii, Editura Corint, Bucureşti, 1999.

V. I. Lenin, Scrisoare muncitorilor americani. Despre „democraţie" si dictatură. (Culegere de articole), Editura de Stat pentru Literatură Politică, Bucureşti, 1955.

William Z. Foster, Schiţă a istoriei politice a celor două Americi, Editura pentru literatură politică, Bucureşti, 1954.