Istoria și tradiția Italiei

Italia, denumită oficial Republica Italiană , este un stat suveran european, situat în Peninsula Italică şi câteva insule la Marea Mediteraneană, cele mai importante fiind Sicilia şi Sardinia. Se învecinează cu Franţa la nord-vest, Elveţia şi Austria la nord şi Slovenia la nord-est. De asemenea înconjoară două enclave: San Marino şi Vatican şi are o exclavă numită Campione d'Italia pe teritoriul elveţian. Capitala Italiei este Roma.

Primele asezări umane fac parte din peninsula italiană în timpul Cuaternarului (Pleistocen), o perioadă marcată de schimbări frecvente în condiţii meteorologice care a dus la inundaţii, urmat de perioadele de regres din gheţarii din Alpi şi Apenini şi modificări corespunzătoare ale nivelului mării.

În neolitic, micile comunităţi de culegători şi vânători devin sedentari şi se stabilesc în aşezări agricole În perioada următoare, Peninsula Italică a fost vizitată de diverse populaţii: micenienii (din Grecia), fenicienii (din Libanul , Siria şi Israelul de astăzi) care au venit din spaţiul mediteranean. Ulterior, latinii vin dinspre nord. Grecii au dominat în special litoralul adriatic şi Sicilia În jurul lui 800 î.Hr., în centrul peninsulei se dezvoltă civilizaţia etruscă Etruscii erau foarte avansaţi, şi-au dezvoltat propriul alfabet, iar regii lor au ajuns să domine chiar şi Roma.

RAZBOAIELE PUNICE , cunoscute şi ca Războaiele Feniciene, au fost cele trei bătălii dintre Roma şi Cartagina , cetate situată în nordul Africii Primul a izbucnit în 246 I Hr. în Sicilia, când Cartagina lupta să se protejeze împotriva expansiunii romane. Lupta decisivă a fost bătălia navală din 241 I Hr. câştigată de romani care au preluat controlul nu numai asupra Siciliei, dar şi a Sardiniei. Cartagina îşi revine şi invadeaza Spania. Generalul cartaginez Hannibal pătrunde în Italia cu trupe şi elefanţi, iar pierderile de partea Romei sunt semnificative. Roma contraatacă şi, în 204 I Hr. , generalul roman Scipio Africanul invadează nordul Africii obţinând o victorie la Zama. Cartagina este supusă unor severe condiţii de pace. Al treilea şi ultimul Război Punic debutează în 149 I Hr. Din nou romanii obţin victoria iar Cartagina este complet distrusă în 146 I Hr. După încă trei ani, Macedonia devine provincie. Spania este subjugată, iar romanii preiau controlul asupra nordului Africii şi Siriei. dobândind şi Galia în 118 I Hr. şi Egiptulîn 31 I Hr Asistăm la cea mai mare extindere a unui imperiu din istoria lumii

IMPERIUL ROMAN, este denumirea dată statului roman după instaurarea, de către impăratul Augustus, in 27 i.Hr, a formei de conducere monarhică. Augustus a ales pentru sine termenul de princeps, astfel încat regimul instaurat de el a dat perioadei de început a imperiului (sec 1-3 d.Hr), încă din din antichitate, numele de principat. Domniile lui Diocletian şi Constantin cel Mare, care inaugureaza monarhia absolută de drept divin, deschid epoca dominatului (sec. 4-5). Imperiul Roman este cel mai vast şi compact imperiu al antichităţii, una din cele mai unitare şi durabile macroformatiuni statale din istoria omenirii.

Roma aşa cum spune legenda a fost înfiinţată în 753 I Hr. de către Romulus care l-a învins pe fratele sau Remus. În mitologie vedem cum Rhea Silvia şi zeul Marte au doi fii, Romulus şi Remus, care au fost alăptaţi de o lupoaică şi crescuţi de un cioban. Romulus a fost considerat strămoşul regilor care s-au succedat la conducerea Regatului Roman.

Organizarea socială a Romei în aceasta perioadă era democraţia militară; locuitorii Romei (populus romanus) erau împărţiţi în trei triburi a cate zece curii, fiecare curie avånd cate zece ginţi. Principalele institutii ale statului roman incipient erau adunarea batranilor (senatus), adunarea poporului pe curii (comitia curiata), care alegea pe toti magistraţii şi regele (rex), ales de adunarea poporului.

In cursul evoluţiei sale din aceasta perioada populatia Romei s-a impartit în patricieni (aristocraţia gentilică) şi plebei (reprezentanţi ai triburilor aservite), amandouă categoriile fiind formate din oameni liberi, sclavia, incipienta, avånd un caracter patriarhal. Principalul continut al istoriei interne a statului roman în perioada republicană timpurie îl constituie lupta plebeilor cu patricienii pentru pămant şi pentru egalitate în drepturi politice

Roma impunåndu-şi hegemonia şi în bazinul răsăritean al Mării Mediteraneene. În secolele II-I i.Hr, ca urma a transformării Romei într-un mare stat maritim, s-au dezvoltat comerţul, capitalul financiar şi cămătăresc şi a crescut rolul cavalerilor în viaţa politică şi socială a statului. Spre sfarşitul secolului I i.Hr. Roma devenise unul dintre cele mai mari şi mai puternice state ale lumii antice. Creşterea imensă a numărului de sclavi în urma razboaielor de cucerire şi introducerea pe scară largă a muncii acestora în producţie au marcat generalizarea modului de producţie sclavagist la Roma. Consecinţele principale ale acestui fapt sunt eliminarea treptată a producătorilor liberi, concentrarea pămantului şi formarea latifundiilor, precum şi ascuţirea contradictiilor sociale au provocat o largă mişcare socială pentru înfăptuirea unei reforme agrare, condusă de fraţii Caius şi Tiberius Gracchus. În secolele II-I i.Hr. au avut loc puternicele răscoale ale sclavilor din Sicilia şi rascoala condusă de Spartacus. În acelaşi timp s-au rasculat şi aliatii italici ai Romei care, deşi infranti au obtinut cetăţenia romană.

În timpul principatului s-a întărit proprietatea funciară mijlocie şi s-au dezvoltat viaţa orăşenească, mesteşugurile şi comertul. În secolul I î.Hr. şi I d.Hr. şi mai ales în perioada lui August (numită şi epoca de aur a artei şi literaturii romane), cultura romană a atins apogeul. Cele mai remarcabile personalitati ale epocii au fost oratorul Cicero, poeţii Virgiliu, Horatiu, Ovidiu, istoricii Salustiu, Cezar, Trogus, Pompeius, Titus Livius, Tacit, Suetoniu, naturalistul Pliniu cel Batran.

În ce priveşte arhitectura acelor vremuri se remarcă vestigii ce au dăinuit peste secole pană în zilele noastre: Colosseum (70-80) este cunoscut sub această denumire datorită unei statui gigantice a împaratului Nero care se afla în apropierea sa, dar adevaratul sau nume este Amfiteatrul lui Flavian. În el se desfăţurau luptele dintre lei şi creştini, precum şi alte spectacole fiind una din cele mai cunoscute piese de arhitectura din lume. Arcul de triumf al lui Titus (secolul I d. Hr.), un monument remarcabil, care glorifică victoria romană în războaiele iudaice, prezintă o nouă viziune asupra spaţialităţii, graţie racurs-ului în care sunt prezentate personajele. Cele două panouri din interiorul deschiderii arcului constituie primele manifestări în forţă ale iluzionismului reliefului roman