Impactul Încoronării lui Carol Cel Mare

Carol cel Mare (Charlemagne) – 742/748 – 28 ianuarie 814 a fost rege al francilor din anul 768 până în anul 814. A domnit împreună cu fratele său, Carloman, până în anul 771 când aceste moare, iar Carol devine unicul conducător al Imperiului Franc. A încercat să refacă Imperiul Roman de Apus fiind şi primul conducător al unui imperiu de la prăbuşirea Imperiului Roman de Apus.

A purtat mai multe războaie primul fiind cel aqvitanic, început dar neterminat de tatăl său, Pepin cel Scurt, apoi împotriva longobarzilor, soxonilor “cel mai lung, mai atroce şi mai chinuitor pentru poporul francilor” , maurilor, bretonilor, bavarezilor, slavilor, danezilor. Cel mai însemnat război a fost cel împotriva avarilor sau a hunilor căruia i-a dedicat mai multă ardoare şi mult mai multe resurse decât celorlalte. Acestea sunt războaiele pe care atotputernicul rege le-a purtat timp de patruzeci şi şapte de ani – căci atât a domnit – cu foarte mare prudenţă şi încununat de succes. Prin aceste războaie a sporit în mod atât de glorios regatul francilor care deja era mare şi puternic când l-a primit de la tatal sau Pepin încât întinderea aproape că i s-a dublat.

La sfârşitul secolului al VIII – lea Carol cel Mare se afla în fruntea unui imens Imperiu care se întindea de pe malurile Elbei (Germania) până în cele ale Ebrului (Spania), de la Marea Nordului până în sudul Italiei, din Bretannia până în Pannonia înglobând cea mai mare parte a Occidentului, o suprafaţă de aproximativ 1.200.000 km2 şi cu o populaţie de aproximativ 15.000.000 de locuitori. Centrul de gravitaţie al puterii france, fixat altă dată de Clovis în Ile de France, se afla la aceea vreme între Meuse si Rin, regiunea de unde îşi trage obârşiile familia caroingiană. Tot acolo se va instala si Carol cel Mare, mai întâi temporar, apoi definitiv, începând cu anul 806 făcând din Aix – la – Chapelle, capitala politică şi culturală a regatului Stăpân în egală măsură şi al Romei, capitala sa religioasa, împreună cu Papa, regele francilor apare ca şeful incontestabil al Creştinătăţii, stăpân al Occidentului şi adevărat urmaş al lui Constantin. Nu-i mai lipseşte decât titlul pentru a fi recunoscut drept moştenitor al Auguştilor.

Pontificatul lui Leon al – lea III (795-816) îi permite să rezolve şi această problemă care încă de la instalarea sa a recunoscu protectoratul lui Carol care l-a sfătuit să trăiască cinstit şi să respecte canoanele bisericeşti lăsându-l pe el să asigure apărarea Sfântului Scaun şi propagarea religiei creştine. În 799 un act de revolta impotriva lui Leon III condus de doi dintre cei mai înalţi oficiali de la Roma nepoţi ai fostului Papă, Adrian I, Pascal şi Campolus. Leon al – lea III cade în mâinile duşmanilor săi in iunie 799 care intenţionau sa-i scoata ochii şi să-i taie limba conform obicieiului din Imperiul Bizantin când un important funcţionar trebuia îndepărtat din funcţie, acesta era mutilat pentru a numai fi apt pentru a îndeplini funcţia respectivă. A reuşit să scape şi merge până în Saxonia unde i-a cerut ajutor şi protecţie lui Carol cel Mare. Iniţial se pare că Leon al – lea III l-a convins pe Carol că ochii şi limba i-au fost tăiate şi că el a fost vindecat miraculos de Sfântul Petru. La scurt timp după aceasta o delegaţie de conspiratori venită de la Roma la Paderborn (oraş înfiinţat de Carol cel Mare în 795) care a repetat acuzaţiile de adulter şi fals jurământ care au fost deja facute împotriva lui Leon al – lea III şi în acelaşi timp să clarifice că mutilaţiile nu au avut loc şi implicit nici vindecarea miraculoasă.

În calitatea sa, de aparator al creştinătăţii de Apus, regele franc va porni pe drumul către Roma, unde, patriciu al orasului (demnitate instituită de împăratul Constantin cel Mare, reprezentând cel mai înalt rang din Imperiul roman după împărat), este chemat să judece o neînţelegere care opune pe Leon III – acuzat de supuşii săi de fals jurământ şi adulter – aristocraţiei romane. Luându-şi rolul în serios, el conduce personal ancheta şi în 23 decembrie 800, dupa ce i-a impus pontifului un jurământ expiatoriu, pronunţat în faţa unei adunări de prelaţi şi demnitari, el îl declară pe Leon al – lea III eliberat de orice banuială.

Venind direct la Roma pentru a restabilii pacea bisericii şi-a petrecut acolo toata iarna unde primeşte titlu de împărat şi august la doua zile după ce lui Leon al III – lea îi sunt retrase toate acuzaţiile: ”serenissim Augustus încoronat de Dumnezeu ca mare şi paşnic împărat guvernând Imperiul Roman şi prin mila lui Dumnezeu, rege al Francilor şi Longobarzilor ”. Lucru caruia i-a fost la început potrivnic, încât spunea că nu ar fi intrat în aceea zi în biserică chiar dacă era zi de mare sărbătoare, dacă ar fi putut cunoaşte dinainte intenţiile papei.

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Arhivistică