Grecia antică și persoanele marcante

Istoria Greciei Antice este un capitol foarte important în înțelegerea Antichității, grecii au avut contribuții deosebite în diverse domenii care au influențat și restul civilizațiilor. Această civilizație antică, stă la baza spiritualității europene moderne. Numele țării, Grecia, provine de la numele grailor sau graikoilor, o populație grecească din Epir. Romanii i-au numit astfel, graeci. În epoca miceniană grecii erau cunoscuți sub numele de aheieni .

Prin Grecia se înţelege teritoriul Greciei de astăzi, care se situează în sudul Peninsulei Balcanice, insulele din Marea Egee şi din Marea Tracică. La care, s-a adăugat vestul Asiei Mici, acolo unde în epoca arhaică erau Eolida, Ionia şi Dorida, precum şi insulele Creta şi Cipru. Ca urmare a marii colonizări greceşti, teritoriile locuite de greci au sporit foarte mult, grecii întemeind numeroase colonii aflate pe ţărmurile de nord ale Mării Mediteranei, ale Mării Egee, în Hellespont, Propontida, Pontul Euxin şi în nordul Egiptului şi al Lybiei.

Grecia Antică se învecina la nord cu ţinuturile tracilor şi ilirilor, la vest erau apele Mării Ionice, la sud apele Mării Mediterane iar la est cele ale Mării Egee şi ale Mării Tracice. În nord, este Macedonia, la sudul acesteia, Thessalia. Ȋn vestul Thessaliei se află Epirul, iar la sud Grecia centrală.

Aceasta din urmă avea mai multe provincii istorice, precum Acarnania, Etolia, Locridele, Beoţia şi Attica. În sudul Greciei centrale, se află Peloponnesul care este legat de Grecia centrală prin Istmul Corinthului .

Istoria Greciei este împărțită în două perioade importante, și anume: Grecia preelenică ce se referă la istoria anterioară venirii grecilor indo-europeni, și Grecia elenică.

În perioada preelenică se încadrează epoca paleolitică, neolitică și epoca bronzului.

Epoca Paleolitică se împarte în paleoliticul timpuriu între anii 200000, paleoliticul mijlociu de la circa 200000 până la 35000, iar paleoliticul târziu între anii 35000 şi 8000 . În paleoliticul timpuriu nu s-au găsit aşezări omeneşti, ci doar nişte descoperiri de suprafaţă. Una dintre cele mai controversate a fost descoperirea unui craniu în peştera de la Petralona, în Peninsulă Chalcica, aproape de Salonic, acest craniu reprezintă cea mai veche urmă a prezenţei omeneşti în Grecia. Dabia în paleoliticul mijlociu începe să se alcătuiască o hartă a siturilor, adică a adăposturilor sub stâncă, peşteri. Principalele regiuni în care s-au făcut aceste descoperiri, au fost Thessalia, Epirul şi regiunea Corfu, insulele din Marea Ionica, dar şi Eubeea şi Peloponesul. În paleoliticul timpuriu s-au găsit aşezări în Boeţia şi Epir .

În perioada Neolitică (7000-3000 î.Hr.) arheologii au găsit dovezi ale economiei producătoare de alimente, precum și primele ferme. Principalele caracteristici ale acestei epoci sunt stabilizările climatice și așezările de oameni, deoarece până atunci ei călătoreau în principal datorită suprapopulării . Etimologic termenul „neolithic” este un cuvânt compus, ce provine din limba greacă, „neo” înseamnă nou, iar „lithos” piatră. Această epocă este numită și epoca de piatră, deoarece armele și uneltele erau predominante din piatră .

Locuitorii din această perioadă trăiesc în limite modeste, instalaţi în apropierea apei şi a pădurii. Zona cea mai bogată şi cea mai populată în acea epocă este Thessalia. În neoliticul mijlociu se dezvoltă torsul şi ţesutul, apar nişte case mai complexe din cărămidă nearsă, se dezvoltă creşterea bovinelor.

Epoca bronzului din Grecia este numită şi epoca Helladică (2900-1150 î.Hr) fiind cunoscută datorită introducerii bronzului metalic. Acest metal a fost mult mai uşor de utilizat decât o piatră sau os. Epoca bronzului a fost caracterizat și prin sistemul de înmormântare, ei realizând morminte sculptate în roci . Această epocă se împarte în trei perioade , în helladicul timpuriu, perioadă dominată de mari mișcări de triburi. Perioada helladicului mijlociu, în care în spațiul balcanic își face apariția populații indo-europene, ionieni și eolieni. Ultima perioadă fiind a helladicului târziu.

În prima fază a bronzului timpuriu s-a descoperit decât un singur plan complet al unui sat, ce indică o organizare a locuinţelor de-a lungul unei străzi. Lerna din Argolida este un sat important ce se afla în centrul unei ierarhii de sate mai mici şi de cătune . În cursul bronzului timpuriu se dezvolta o arhitectură monumentală, întâlnită mai ales în Theba Boeţiei până în Messenia, istoricii considerau că aceste case corespund probabil reşedinţelor elitelor locale. Apar primele mărci ale olarilor, pe care le gravează pe vase înainte de ardere, apar peceţile care aveau o funcţie de control economic, dar şi sigilii care erau aplicate încuietoarelor lăzilor sau ale magaziilor .

Grecia elenică este și ea alcătuită din diverse epoci, prima fiind epoca miceniană.

Numele atribuit acestei epoci vine de la cetatea Mycene din Argolida. Cel care a descoperit lumea myceniană este germanul Heinrich Schliemann . El a realizat și cercetări în Turcia în apropierea strâmtorii Dardanele unde o descoperit o veche așezare preistorică pe care a identificat-o cu Troia. Pe parcurs acesta și-a întors atenția spre Hissarlik unde a săpat căutând ruinele oraşului din poemele lui Homer.

Cel care a căutat dovezi din acea epocă, este arheologul american C.W. Blegen care a a făcut importante cercetări în aşezarea de la Pylos, din vestul Peloponnesului unde a descoperit o mare cetate myceniană cu o importantă arhivă în anul 1939.

A descoperit 600 de tăbliţe cu inscripţii asemănătoare celor găsite de Arthur Evans în 1900 .

În perioada miceniană s-au ridicat centre politice și religioase, înconjurate de ziduri ciclopice, în cadrul cărora se afla palatul regal și centrul politic și administrativ.