Francii și intemierea statului franc

Este lipsit de orice îndoiala ca cel mai însemnat mostenitor al Imperiului Roman de Apus a fost regatul întemeiat de poporul francilor. Dupa cum am avut deja ocazia sa constatam, majoritatea statelor germanice întemeiate pe ruinele imperiului au avut o existenta efemera, de cele mai multe ori limitata la durata vietii unei personalitati marcante din istoria acestor popoare. Francii au facut exceptie de la aceasta regula, ei edificând un stat ce a durat mai mult în timp si care a reusit sa supravietuiasca personalitatilor ce i-au asigurat ascensiunea, si a culminat cu restaurarea Imperiului occidental.

Asezati în Toxandria ca federati ai imperiului în zona Rinului Inferior, deja din anul 358, francii salieni se extind treptat, ocupând la cumpana veacurilor IV-V, întregul teritoriu cuprins între Rin si Somme, cu centrele la Tournai si Cambrai. Alte doua ramuri ale francilor, ripuarii si hessienii se aseaza primii în jurul Coloniei (Köln), ceilalti pe valea Moselei. Primii care intra în istoria politica a Europei sunt salienii, iar în ceea ce priveste traditia stramosului întemeietor de dinastie Merowech, dupa care regii franci salieni s-au numit „merovingieni”, personalitatea sa se confunda cu legenda si memoria istorica nu i-a pastrat decât numele. Urmasul lui Merowech, regele Chlojo, a fost contemporan cu Aetius, care îl înfrânge obligându-l sa ramâna în zona Cambrai, unde îsi stabileste centrul de putere. Mostenitorul lui Chlojo a fost regele Childeric, care se pune în slujba militara a comandantului roman al Galiei, Egidius. Dupa cum s-a mai aratat, dupa caderea Imperiului Roman de Apus, fiul lui Egidius, pe nume Syagrius ia în stapânire o mare parte a Galiei în calitate de „rex romanorum”, ajutat fiind de francii salieni ai lui Childeric. Acest rege moare în anul 482 când stim ca îsi extinsese deja autoritatea si asupra orasului Tournai în care rezideaza si unde este descoperit deja în anul 1653, în vechiul cimitir al orasului, bogatul sau mormânt, una dintre primele descoperiri arheologice de senzatie cunoscute. Fiul lui Childeric a fost regele numit de izvoarele de limba latina Clovis, dar întâlnit în scrierile de limba germana si sub numele de Chlodwig sau în cele de limba franceza drept Chlodovech. Acest suveran a fost cel ce a întemeiat pe drept cuvânt regatul francilor, facând din acesta cel mai puternic si întins stat barbar de pe teritoriul fostului Imperiu Roman de Apus. Clovis a fost fara îndoiala înzestrat cu mari calitati militare si politice, dar si cu o ambitie careia nu i-a prea stat în cale nici o prejudecata, metodele de punere în practica a dezideratelor sale nefiind dintre cele mai fine.

În anul 486, el îl ataca pe traditionalul aliat al tatalui sau si ultimul reprezentant al autoritatii romane din Galia, Syagrius. Dupa o puternica rezistenta, francii reusesc sa cucereasca orasul Soissons, capitala lui Syagrius. Acesta încearca sa se refugieze în statul vizigotilor, de unde este însa predat lui Clovis care îl executa si anexeaza toate teritoriile acestuia. Urmatoarea actiune al lui Clovis se îndreapta împotriva poporului germanic al alamanilor locuitori ai Alsaciei, pe care îi înfrânge în anul 496, anexând teritoriile lor. Prestigiul de care se bucura Clovis, mai ales dupa înfrângerea lui Syagrius, este dovedit de interesul matrimonial pe care îl prezinta acest rege. Teodoric, regele ostrogot al Italiei, cere mâna surorii lui Clovis, aceasta devenind regina la Ravena, în anul 493. Clovis se casatoreste cu mostenitoarea Burgundiei, printesa Chrodechilde, nepoata regelui Gundobard. Prin aceasta alianta nu s-a extins numai teritoriul francilor, ci si capitalul de încredere al regelui lor, Chrodechilde fiind catolica si bucurându-se de mare credibilitate în rândul clerului galo-roman deja destul de influent.

Poate ca acesta este si unul dintre pasii cei mai importanti facuti de Clovis, care cu abilitatea sa politica a sesizat ca viitorul unei puteri reale se poate realiza doar printr-o alianta între puterea laica si cea eclesiastica, prin atragerea de partea sa, nu numai a propriului popor, ci si a autohtonilor galo-romani, deziderat realizabil în aceasta etapa doar pe cale spirituala. Iata deci ratiunile care l-au purtat pe Clovis, în noaptea de Craciun a anului 498, în fata baptisteriului din Reims, unde primeste în rit roman taina botezului de la episcopul Remigius. Înca în aceeasi noapte mii de franci îsi urmeaza suveranul fiind botezati în credinta Romei. Prin acest act, Clovis este acceptat ca suveran nu numai de catre francii sai, ci de toata populatia Galiei, potentialul uman si material al statului sau crescând simtitor fara eforturi militare sau varsari de sânge. Tocmai acest aspect nu a fost sesizat de alte mari personalitati ale epocii ca Teodoric, regele ostrogotilor din Italia sau Geiserich, regele vandal al Africii de Nord, care au pastrat prapastia spirituala sau confesionala între supusii germanici si cei romanici, mentinând în statele lor un puternic factor de dezbinare.

În contextul mai sus aratat al crestinarii în rit roman al francilor, Clovis gaseste motivul atacarii sub masca razboiului confesional a regatului vizigotilor crestinati în rit arianist. Rivalitatea dintre cele doua popoare germanice a mocnit înca din momentul primelor contacte directe. Deja în timpul razboiului cu Syagrius, acesta din urma înfrânt fiind se refugiaza – dupa cum s-a aratat deja – la vizigoti, care initial îi promisesera ajutor împotriva francilor. Amenintarea evidenta de razboi din partea lui Clovis îl face însa pe destul de nestatornicul rege vizigot Alaric al II-lea sa îl extradeze pe fostul sau aliat Syagrius, trimitându-l practic la moarte sigura. Prin acest act vizigotii au sperat ca si-au rascumparat linistea, iar Alaric al II-lea neglijeaza pericolul franc si se antreneaza în razboiul din Italia sprijinindu-si rudele ostrogote. Când francii ajung cu posesiunile lor la Loara, curtea vizigota de la Toulouse a început sa-si dea seama de pericol, dar era deja prea târziu. Francii declanseaza razboiul iar în anul 507, în batalia de la Vouillé zdrobesc oastea lui Alaric al II-lea si desfiinteaza statul vizigotilor alipind teritoriile acestora.

Nu este cunoscuta cu exactitate perioada în care micile regate sau uniunile tribale independente ale francilor se supun regelui salian. Se pare ca primii care recunosc suzeranitatea lui Clovis sunt triburile france ale chamavilor, chatteilor si chatuarilor de la nordest si est de Rin. Francii ripuari în schimb participa înca la campania împotriva vizigotilor sub conducerea unui rege propriu, ucis din ordinul lui Clovis la scurt timp dupa încheierea ostilitatilor. Prin urmare francii ripuari îl aleg rege la Köln pe Clovis prin ridicarea scutului. Ceilalti franci înca independenti sunt adusi sub ascultarea regelui merovingian de cele mai multe ori prin intrigi si chiar prin uciderea conducatorilor recalcitranti, unii chiar înruditi cu Clovis.

Este lipsit de orice îndoiala ca cel mai însemnat mostenitor al Imperiului Roman de Apus a fost regatul întemeiat de poporul francilor