Egiptul Antic

Istoria

Regatul Timpuriu

Aparitia Regatului Timpuriu (vechi) (2686-2173 î.Hr.) a adus cu sine consolidarea primului stat centralizat din istorie, urmare a dezvoltarii civilizatiei egiptene care în acel moment a atins culmea splendorii.

Începând cu domniile lui Sanakht-Nebk si Dojser, fiii lui Khasekhemuy, au început sa succeada într-un ritm vertiginos numeroase schimbari politice, motiv pentru care câtiva suverani au fost considerati initiatorii celei de-a III-a dinastii si deci initiatorii Regatului Timpuriu. În timpul lui Sanakht-Nebka, capitale a fost stabilita definitiv la Memfi. În necropola din Saqqara a fost construit primul mare monument integral din piatra prelucrata, asa-numita „mastaba initiala”. Pe aceasta a fost edificata pentru fratele si succesorul sau, Djoser, o piramida în trepte. Constructia primei piramide, opera a lui Imhotep, a reprezentat nu doar un simplu salt calitativ al arhitecturii în piatra sau doar o schimbare semnificativa a ritualului funerar regal, ci si adeziunea monarhiei la postulatele teologice ale sacerdotilor din Heliopolis. Din acel moment, relatiile dintre monarhie si sacerdotii eliopolitani au influentat în mod vizual istoria Regatului Timpuriu.

Apogeul puterii faraonilor

Domnia lui Snefru a însemnat întemeierea dinastiei a IV-a, dar si epoca în care puterea faraonului a atins cota maxima. Piramidele construite în aceasta perioada reprezinta maxima expresie a autoritatii statului si a suveranilor care le construisera. Monarhii erau considerati si identificati cu zeul Ra, iar cultul lor cu cel al zeului. Keops, fiul si succesorul lui Snefru, a construit la Gizeh Marea Piramida, cel mai impunator monument. Pentru descendentii sai, Kefren si Mykerinos, au fost construite alte doua monumente în acelasi loc, mult mai mici, dar perfect egale. Dupa criza politico-religioasa aparuta dupa domnia lui Mykerinos, clerul heliopolitan a impus suveranilor dinastiei a V-a propria lui vointa, separând cultul divin de cultul regal. În consecinta, piramidele acestor monarhi sunt mult mai mici, reflectând momentul în care statul îsi epuiza rapid resursele economice. Criza finala s-a petrecut în timpul dinastiei a V-a.