Cultura și ideologia romana în vremea lui Augustus

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Augustus este considerat primul împărat al Imperiului Roman si una dintre figurile centrale ale istoriei. S-a născut la Roma in apropierea Palatinului la 23 septembrie 63 î.Hr si a fost din 27 î.Hr pana in 14i.HR conducătorul absolut al imperiului sub denumirea de el aleasa de Principes . El a pus capăt războaielor civile care dezbinaseră Republica Romana in secolul I î.Hr si a reorganizat sistemul de guvernare roman astfel încât pacea interna si prosperitatea s-au menținut vreme de doua secole.

Faptul ca a rămas singurul stăpânitor al Romei încă din anul 31 î. H., in urma înfrângerii lui Antonius și Cleopatra la Actium, i-a permis lui Octavianus sa i-si pregătească terenul pentru instaurarea unui nou regim politic autoritar, ce a păstrat o aparență republicană si care s-a numit, în prima sa fază, Principat.

În anul 28 î. H. Octavian a fost ales consul și a obținut împuterniciri de cenzor iar pe noua listă de senatori a fost trecut primul. Astfel, el a fost recunoscut primul în senat și purta numele de princeps senatus. Acest titlu nu era legat de vreo împuternicire clară și dădea posibilitatea unei largi interpretări a privilegiilor legate de el.

La 13 ianuarie 27 î. H., într-o ședință solemnă a senatului, Octavian proclamă abdicarea din puterile sale excepționale și reinstalarea republicii, motivând oboseala și starea fragilă a sănătății sale. „Restaurarea republicii” nu a durat decât trei sau patru zile căci Lucius Munaticus Placnus a propus ca Octavian să fie numit Augustus. „Imperiul ca regim politic (care de fapt nu avea nici un nume precis, juridic consfințit) se născuse”. În noua sa poziție de conducător al statului, Octavian și-a luat titulatura de Imperator Caesar Augustus, titulatură care se va regăsi la toți împărații romani. Era pontifex maximus, , ( Aceasta titulatura ii dădea posibilitatea sa propună noi preoți când surveneau posturi vacante, întocmea listele candidatelor la misiunea de vestale , desemna pe Flaminii maximi etc) avea cura annonae, adică grija aprovizionării Romei și avea o putere care nu mai fusese până atunci: cura legum morumque adică grija legilor și a moravurilor.

Competențele religioase împreună cu cele politice i-au asigurat așadar lui Augustus o putere absolută care nu a mai fost întâlnită la Roma.

Perioada lui Augustus a fost si una de înflorire a culturii romane, unele domenii atingând chiar in acea vreme punctul culminant al dezvoltării lor; s-au creat opere de artă și literatură care sunt cu siguranța rezultatul dezvoltării de mai multe secole a culturii romane, dar care exprimă și curentele de idei caracteristice „secolului” lui Augustus .

In perioada principatului se observa si dorința de restaurare a vechilor valori, a vechilor rituri religioase, a vechilor temple și moravuri, precum si încercarea de a găsi o bază religioasă pentru autoritatea monarhică, deoarece la sfârșitul republicii problemele religioase frământau intelectualitatea romană, iar o parte din ea era ostilă oricărei religii, exponentul de seamă al acestei tendințe fiind Lucretius. Riturile religiei romane ajunseseră să fie îndeplinite de aristocrația romană în mod formal, iar problemele religioase sa fie tratate cu indiferenta, însă datorită răspândirii filosofiei grecești, a credințelor orientale, dar și a diferitelor culte, in timpul lui Augustus viața religioasă capătă o mare însemnătate. Panteonul roman, spre exemplu nu a fost niciodată închis iar în componenta sa au fost primite zeități străine , pentru ca Augustus era tolerant cu zeitățile și vechile obiceiuri grecești si considera că primirea acestora intensifica puterea romanilor . Cultele orientale se bucurau, deci, pe vremea lui Augustus de o mare popularitate, in special cultul Marii Mame, al zeiței Ma din Capadocia, ce era venerata la Roma sub numele de Bellona, dar si cultul zeilor egipteni Osiris si Isis .

Pe lângă un reformator Augustus apare si ca restaurator al religiei romane; el inițiază fie construirea, fie restaurarea unor temple la Roma, cel mai luxos templu, fiind cel al lui Apollo, zeul care patronase victoria de la Actium, inaugurat în anul 28 î. H. În Forul lui Augustus se aflau templul lui Marte, un templu al „divinului Caesar” , aula Colosului si Altarul Păcii lui Augustus, ridicat cu ocazia întoarcerii din provinciile apusene .Chiar daca acesta din urma nu s-a păstrat în întregime este, fără îndoiala, unul din monumentele cele mai de seama ale artei romane si se cunosc reprezentări ale lui pe diferite monede. Printre templele reconstruite se numără templul lui Jupiter Feretrius, divinitatea triumfatorilor - căruia aceștia îi închinau armele comandanților de oști dușmani uciși de propria lor mâna si templul lui Jupiter Tonans. Sunt restaurate templele Minervei, Iuonei Regina, Jupiter Liber, templul lui Quirinius de pe Capitoliu .

Bibliografie:

- Eugen Cizek, Istoria Romei, Bucuresti, Paideia, 2002.

- Eugen Cizek, Mentalitati si institutii romane, Bucuresti, 1998.

- Istoria Romei antice, Sub redactia lui V. I. Kuziscin, Lumina,

Chisinau, 1992.

- Marcel le Glay, Jean Luc Voisin, Yann Le Bohec, Histoire

romaine, Paris, 1991.

- N. A. Maskin, Istoria Romei antice, Editura de Stat, Bucuresti,

1951.

- N. A. Maskin, Principatul lui Augustus. Originea si continutul sau

social, Editura de Stat pentru Literatura Stiintifica, Bucuresti, 1954.

- N. A. Maskin, Istoria Romei Antice, Bucuresti, Editura de Stat,

1971.

- V. I. Kuziscin, Istoria Romei antice, Lumina, Chisinau, 1992.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Cultura si ideologia romana in vremea lui Augustus.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Diacritice:
Da
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
6 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
2 581 cuvinte
Nr caractere:
13 335 caractere
Marime:
24.66KB (arhivat)
Publicat de:
Mogos D.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Istorie Universală
Predat:
la facultate
Materie:
Istorie Universală
Sus!