Consecințele celui de-al doilea război mondial

Consecintele umane ale celui de-al Doilea Razboi Mondial au fost si raman inimaginabile. Numarul victimelor a fost urias, peste 55 milioane de morti si disparuti, dintre care 28 de milioane de persoane civile, numarul acestora depasindu-l pe cel al militarilor, fapt caracteristic razboiului total. Cei 35 de milioane de mutilati de razboi, dintre care 20 milioane de sovietici, au pastrat si pastreaza inca in trupurile lor urmele de nesters ale acestui urias si devastator cataclism uman. Pierderile umane au fost de patru ori mai mari, comparativ cu Primul Razboi Mondial. Europa descopera uluita, la sfarsitul razboiului, ca 9 milioane de oameni au fost ucisi in lagare de exterminare naziste, dintre acestia 6 milioane fiind evrei. In timpul si imediat dupa razboi s-au produs deplasari masive de populatie (mai mult de 30 de milioane de persoane), care alcatuiau o masa incredibila de oameni, lipsita de adapost si de resurse de viata, avand o mortalitate inspaimantatoare. Regiuni intregi din Europa fusesera distruse de cumplitul macel. Niciodata in istorie o victorie nu a fost obtinuta printr-un tablou atat de dureros al suferintelor umane. Dupa opinia marelui om politic englez Winston Churchill, razboiul din 1933-1945 a fost "Razboiul inutil". "Niciodata - spune Churchill - nu a fost mai usor de oprit un razboi decat cel care tocmai a distrus ce ramasese din lume dupa batalia anterioara." Daca in primul razboi a avut loc un groaznic macel al soldatilor si a fost distrusa o mare parte a avutiei acumulate a natiunilor, in al doilea razboi, spune Churchill, "avea sa piara orice legatura intre om si om. Germanii au comis crime... care nu au egal, intindere si marsavie cu niciunele dintre crimele care au intunecat istoria omenirii. Masacrarea, prin metode sistematice, a sase sau sapte milioane de femei si copii in lagarele de exterminare depaseste in oroare macelurile lui Ginghis-Han, care pare astfel un pigmeu" . Apoi, exterminarea deliberata a unor populatii intregi, atat de catre Germania, cat si de catre Rusia sovietica, in razboiul din est, alaturi de bombardarea unor orase deschise, folosirea bombei atomice care a distrus Hiroshima si Nagasaki, toate aceste orori ilustreaza amploarea celei mai cumplite tragedii din istoria umanitatii. Chiar daca, aflandu-se la unison, New York Times si Izvestia anuntau, in 1945, cu bucurie evenimentul ce marca sfarsitul macelului, revenirea la normalitate ducea la constatarea limpede ca Europa a pierdut pe toate planurile. Germania, in Europa, si Japonia, in Orient, si-au pierdut rolul de mari puteri, iar Anglia si Franta, desi victorioase, erau mult slabite economic si politic la sfarsitul razboiului. URSS si SUA au capatat statutul de superputeri, generand o bipolarizare a relatiilor internationale care a dainuit pana la finele secolului al XX-lea.

Razboiul fiind prezentat, in propaganda epocii, ca o confruntare intre tabara antifascista si fascista, aceasta imagine a favorizat URSS. Comunismul a aparut la sfarsitul razboiului "ca un vector privilegiat al democratiei", iar prin participarea la lupta impotriva regimurilor fasciste comunistii capatasera "un brevet de democratie" .

Se produce, astfel, o rasturnare de mentalitate sui-generis, specifica perioadei imediat postbelice. Opozitia traditionala dintre capitalism si socialism, abia infiripata, intrezarita sub raport ideologic in lumea interbelica, era dublata acum de cea dintre democratie si fascism. Din aceasta imagine rasturnata a rezultat, adesea, o corelatie dintre capitalism si fascism, pe de o parte, si socialism si democratie, pe de alta parte , ce a avantajat mult Uniunea Sovietica in instaurarea controlului politico-juridic si ideologic asupra Europei Centrale si de Est. Aceasta imagine rasturnata a avut efecte directe asupra accelerarii ritmului cuceririi puterii politice de catre partidele comuniste. Procesul se desfasoara pe fondul existentei unei puternice atractii exercitate, in genere, de ideologia comunista. Daca omenirea indurase suferinte cumplite in timpul razboiului, ideile de egalitate si justitie sociala promovate de comunisti trezeau speranta intr-un viitor mai bun. Indeosebi intelectualii occidentali, mai ales francezi, adera la aceasta ideologie,

v. Jaques de Launey, Mari decizii ale celui de-al Doilea Razboi Mondial, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1988, p. 24.

Winston Churchill, Al Doilea Razboi Mondial, traducere de Any si Virgil Florea, cu un cuvant-inainte de Florin Constantiniu, Bucuresti, Editura Saeculum, 1997, p. 11.

Ibidem.

v. pe larg Basil Liddell Hart, Istoria celui de-al Doilea Razboi Mondial, Editura Lider, 1998; Bold Emilian, Din istoria celui de-al Doilea Razboi Mondial, Razboiul de iarna sovieto-finlandez, Iasi, Editura Universitas, XXI, 2002.

v. Paul Dobrescu, "Europa: lectia de geopolitica a secolului al XX-lea", in Geopolitica, Bucuresti, comunicare.ro, 2003.

Jean Francois Soulet, Istoria comparata a statelor comuniste din 1945 pana in zilele noastre, Polirom, 1998, p.13.

Ibidem.

Winston Churchill, op.cit, p. 257-267.

Ibidem, p. 266.

v. Henry Kissinger, Diplomatia, Editura All, 2002, p. 721-722.

Winston Churchill, op.cit., p. 381-382.

Ibidem, p. 381.

Ibidem, p. 382.

Peter Calvocoressi, Politica mondiala dupa 1945, Editia a VII-a, trad. de Simona Ceausu, Editura Alfa, 2000, p. 4.

Henry Kissinger, op.cit., p. 293.

Peter Calvocoressi, Europa de la Bismark la Gorbaciov, Editura Polirom, 2003, p. 71.

Ibidem.

Ibidem, p. 74.

Ibidem, p. 74.

John Barber, Istoria Europei moderne, Editura Lider, Bucuresti, 1993, p.456.

Milovan Djilas, Intalniri cu Stalin, Editura Europa, Craiova, p. 125.

Peter Calvocoressi, Politica mo