Congresul de la Viena

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Congresul de la Viena (septembrie 1814 - iunie 1815), conferinta a statelor europene desfasurata la sfarsitul razboaielor napoleoniene cu scopul de a restaura ordinea conservatoare existenta inaintea izbucnirii Revolutiei Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste, si de a inlatura, prin stabilirea de noi granite, urmarile ocupatiei franceze in Europa. Preocuparile majore au fost:

- realizarea unui echilibru al relatiilor de forte intre state, fara a tine seama de particularitatile lingvistice, religioase, de traditii ale teritoriilor pe care si le imparteau;

- favorizarea autoritatii traditionale, adica fortele feudale, conservatoare si clericale.

Cuvintele cheie ale Congresului au fost "restauratie" si "legitimism". Restauratia consta in readucerea pe tron a dinastiilor care fusesera indepartate in urma unor revolutii sau a altor evenimente cu rezonanta, iar legitimismul era o teorie monarhica ce considera drept principiu fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor legitime si puterea absoluta a acestora. Sedintele oficiale au inceput la 1 noiembrie 1814, fiind purtate intre cancelarul Austriei, Klemens von Metternich-Winnerburg, lordul Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al Frantei, Talleyrand, tarul Alexandru I al Rusiei si baronul prusac von Stein, cel care avea sa transfome Prusia intr-o mare putere europeana.

Participanti si obiective:

La Congresul de la Viena au participat delegatii din aproape toate statele europene, insa deciziile cele mai importante s-au luat de catre marile puteri. Asadar, soarta Europei a fost hotarata de catre delegatii marilor puteri, asa cum se va repeta de doua ori in secolul urmator, XX, la marile conferinte de pace de la Paris, din 1919/1920 si 1946/1947, care au schimbat harta geo-politica a Europei si a intregii lumii, dupa Primul si, respectiv, Al Doilea Razboi Mondial Rolul principal il are britanicul Castlereagh, spirit flexibil si subtil care, sub o aparenta glaciala, avea un comportament practic care nu se impiedica de rigiditatea protocolara a diplomatilor de moda veche. El vroia ca vocea Angliei sa se faca auzita in concertul marilor puteri si nu astepta vreo marire teritoriala, ci numai refacerea echilibrului european, care fusese pus in pericol de ambitiile hegemonice ale lui Napoleon Bonaparte. Acelasi obiectiv il urmarea si delegatul Austriei, printul Metternich, diplomat abil si prudent, insa viziunea sa despre echilibrul european difera de cea engleza prin faptul ca el vedea echilibrul european numai intr-o Europa conservatoare, a vechilor regimuri absolutiste. Ambii delegati au un adversar puternic: tarul Alexandru I, care, de cele mai multe ori, conduce personal delegatia rusa, aflata sub autoritatea ministrului afacerilor straine, Nesselrode. Alexandru se considera, si nu chiar fara motiv, principalul autor al coalitiei antinapoleoniene. Numai ca, paradoxal, isi insusise ambitiile hegemonice ale invinsului. Dorinta lui era sa realizeze o federatie a statelor europene condusa de el. Rol secundar are regele Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea , si ministrul sau, Hardenburg, care devin simple unelte ale tarului, in schimbul unor promisiuni teritoriale. Trimis de regele Ludovic al XVIII-lea, abilul Talleyrand are si el un rol secundar in cadrul congresului. Totusi, reuseste sa se faca purtatorul de cuvant al statelor mici si sa faca uitat faptul ca Franta era o putere invinsa. In cele din urma, obiectivele britanice si austriece au invins, iar Congresul de la Viena va redesena harta Europei pe baza principiului echilibrului european.

Congresul de la Viena a pus capat razboaielor napoleoniene si a stabilit noile granite din Europa. Un rol important in desfasurarea lucrarilor l-au avut Castlereagh, reprezentantul Angliei, Nesselrode, reprezentantul Rusiei, Hardenberg, reprezentantul Prusiei, si Metternich, cel al Austriei. Fiecare reprezentant cauta sa castige numeroase avantaje pentru tara sa, prin diplomatie si prin actiuni desfasurate in secret. In acest sens, cancelarul austriac Metternich, ajutat si de politia secreta austriaca, a fost deosebit de abil si eficient. In timpul lucrarilor, s-a remarcat si ministrul de externe francez Talleyrand, care, sprijinit de delegatii micilor puteri, cauta sa destrame alianta anglo-austro-ruso-prusaca si sa obtina pentru tara sa hotarari care sa nu-i ingreuneze foarte mult situatia.

Revenirea lui Napoleon in fruntea Frantei, in martie 1815, a grabit incheierea lucrarilor congresului, semnarea ?Actului final?, si a determinat formarea unei noi coalitii militare antifranceze (Rusia, Anglia, Austria si Prusia).

Congresul de la Viena este un moment important al istoriei relatiilor internationale moderne, marcat de semnarea Declaratiei Puterilor cu privire la desfiintarea comertului cu negri si adoptarea Regulamentul cu privire la rangurile reprezentantilor diplomatici, aflat in vigoare si astazi, ambele documente fiind anexate la tratatul principal, iar la data de 9 iunie 1815 a fost semnat ?Actul final?. Acesta preciza granitele hotarate de marile puteri. Deciziile cele mai importante luate in cadrul Congresului au fost: - Franta isi vede teritoriul redus la frontierele sale din 1789; in plus, avea obligatia de a plati despagubiri de razboi si de a primi trupele straine care sa stationeze pe teritoriul ei; - Regatul Unit al Tarilor de Jos reuneste Provinciile Unite si Tarile de Jos Austriece si trebuie sa constituie o bariera utila impotriva desteptarii dorintelor franceze de expansiune; - Regatul Prusiei castiga, la vest, Westfalia si Renania, iar in est, Pomerania, si devine unul dintre membrii cei mai importanti ai Confederatiei Germane; - Austriei i se restituie teritoriile pierdute, Tirolul, Salzburgul pana la Bavaria si primeste provinciile ilirice, Lombardia si Venetia; pozitia sa se consolideaza prin venirea pe tronul Toscanei a arhiducelui Ferdinand, iar in ducatul de Parma, a Mariei Luiza, a doua sotie a lui Napoleon I; - Rusia obtine 2/3 din Polonia, inclusiv Varsovia, constituite intr-un un regat autonom al Poloniei, tarul Rusiei obtinand si titlul de rege al Poloniei; Rusia mai obtine Finlanda si i se recunostea anexarea Basarabiei, rapita din trupul Moldovei prin pacea ruso-turca de la Bucuresti (16 mai 1812); - Regatul Unit a redobandit coroana Hanovrei, si-a mentinut dominatia asupra Coloniei Capului Bunei

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Congresul de la Viena.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
4 pagini
Imagini extrase:
4 imagini
Nr cuvinte:
2 479 cuvinte
Nr caractere:
12 912 caractere
Marime:
26.08KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Istorie Universală
Tag-uri:
congres, istorie
Predat:
la facultate
Materie:
Istorie Universală
Sus!