Cadrul Geopolitic și Geostrategic Post Război Rece

Recunoaşterea învinşilor şi învingătorilor

Lansarea primei bombe atomice şi prăbuşirea comunismului în Europa au marcat limitele temporale ale unui nou tip de confruntare între cele două superputeri învingătoare în cel de-Al Doilea Război Mondial – SUA şi URSS. Prin natura sa, Războiul Rece a conţinut o serie din schimbările celui de-Al Treilea Val previzionat de Alvin Toffler, fără să se rupă întrutotul de războiul clasic: deşi factorul politic a ocupat un loc predominant, factorul militar nu şi-a pierdut rolul în acest război (chiar dacă s-a prezentat mai mult sub forma cursei înarmărilor). Stan Petrescu ierarhizează formele de violenţă întâlnite în acest conflict, în ordinea importanţei, astfel: acţiunile serviciilor de informaţii, terorism, mass-media şi armată .

Competiţia de pe liniile de demarcaţie dintre cele două blocuri, capitalist şi comunist, s-a încheiat în deceniul nouă al secolului XX. Prin retragerea trupelor din zonele sale de influenţă (Europa de Est, Afganistan, Cuba, etc.), dar şi prin semnarea acordului, iniţiat de SUA, de implementare a măsurilor de reducere a armamentelor convenţionale, ca şi iniţierea, pe plan intern, a unor reforme sociale şi economice, URSS se recunoaşte învinsă şi renunţă la statutul de superputere, lăsând locul unei singure hiperputeri, SUA.

Destructurarea URSS a antrenat trecerea la democraţia de tip occidental a ţărilor europene foste satelite Moscovei. SUA au devenit liderul de necontestat al lumii şi s-au aflat în situaţia de a hotărî configuraţia noii hărţi geopolitice a lumii. Cu toate acestea, SUA vor trebui să decidă asupra modului de împărţire a responsabilităţilor sale, întrucât puterile regionale, precum China, Rusia şi statele din CSI, Japonia, India, Pakistan, şi bineînţeles Uniunea Europeană deţin un nou statut în cadrul conducerii regionale şi globale a planetei.

Din acest motiv, conducerea relaţiilor globale sub forma unei reţele prin care deciziile la nivel regional şi global se iau pe baza consensului şi a dialogului reciproc, pare a fi preferată construirii unei structuri piramidale. Astfel, comunicarea la nivel înalt reprezintă soluţia multor probleme care, în contextul actual, nu mai reprezintă dificultăţi doar pentru anumiţi actori, ci tind, tot mai mult, să afecteze toţi actorii de pe scena internaţională.

Afirmarea jucătorilor geostrategici şi a pivoţilor geopolitici

Termenul de geopolitică a revenit în atenţia analiştilor politici după o perioadă în care, din cauza utilizării lui pentru justificarea declanşării celui de-al Doilea Război Mondial de către Hitler, nu a mai fost folosit în explicarea fenomenelor de pe scena politică internaţională. Astăzi, geopolitica reprezintă, în sens restrâns, ştiinţa ce studiază impactul factorilor spaţiali, de natură economică, militară, politică, etnică etc. asupra politicii interne şi externe a statelor, în particular, şi a politicii internaţionale, în general. În sens larg, geopolitica este definită ca fiind orice acţiune de politică internă, externă sau internaţională în cazul în care implică aspecte teritoriale.

Pe de altă parte, geostrategia este o ramură a ştiinţelor strategice, care studiază impactul factorilor spaţiali, atât geografici, cât şi sociali, asupra climatului de securitate. Conceptul de geostrategie este de cele mai multe ori definit în legătură cu termenul de geopolitică, fiind un subsistem al acesteia. Ca urmare a faptului că studiază securitatea în ansamblul ei este numită şi „geopolitică militară”.

În lucrarea The Grand Chessbord, Zbigniew Brzezinski a încercat să prezinte cadrul global post Război Rece, atât din perspectiva Eurasiei, care se află pentru prima dată în postura de a nu mai deţine, prin statele sale puternice, supremaţia globală, cât şi din perspectiva globală, în care a apărut prima putere cu adevărat globală, SUA.

Pentru a prezenta mai bine acest nou spaţiu geopolitic şi geostrategic, Brzezinski utilizează şi explică noţiunile de jucători geostrategici şi pivoţi geopolitici. Astfel, jucătorii geostrategici sunt acele state ce deţin capacitatea şi voinţa naţională de a exercita puterea, sau cel puţin de a influenţa decizii la nivel înalt, dincolo de graniţele proprii, cu scopul de a modifica situaţia existentă la un moment dat.

Bădălan, Eugen, Zaharescu, Laurian, Sisteme globale de securitate, Centrul Tehnic Editorial al Armatei, Bucureşti, 2006;

Frunzeti, Teodor, Globalizarea securităţii, Editura Militară, Bucureşti, 2006;

Frunzeti, Teodor, Vladimir Zodian, Lumea 2005. Enciclopedie politică şi militară, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2005;

Geopolitica. Revistă de geografie politică, geopolitică şi geostrategie, Editura Top Form, Bucureşti, 2005;

Oleg Serebrian, Dicţionar de geopolitică, Editura Polirom, Bucureşti, 2006;

https://www.cia.gov/library/publications/the-world factbook/geos/rs.html

http://www.whitehouse.gov/news/releases/2006/03/20060302-13.html