Bătălia de la gaugamela

Abstract: Eveniment care marcheaza înfrangerea definitiva a Persiei de catre Alexandru Macedon, aceasta lupta s-a desfasurat pe campia de la Gaugamela, In zona fluviului Tigru din Mesopotamia.

Armata lui Darius era compusa din persi, mercenari greci, trupe din Asia Centrala, fiind dotata cu elefanti si care de lupta.

Armata comandata de Alexandru Macedon numara peste 40 000 de pedestrasi si calareti Intre care si trupe formate din traci. Ca si la Issos, Darius este nevoit sa abandoneze In graba locul bataliei si sa se retraga In munti.

Victoria i-a permis lui Alexandru sa cucereasca Babilonul, apoi Susa, Persepolis si Pasargade, capitalele Imperiului Persan.

Keywords: bătălie, armată, Alexandru Macedon, Darius, victorie, hetairi,

1. INTRODUCTION

Aceasta lupta a avut loc pe 1 octombrie 331 î.C. și a fost una dintre bătaliile decisive ale lumii. A fost dusă între Alexandru Macedon și Darius al III-lea al Persiei, terminandu-se cu victoria Macedoniei, provocand, astfel, prebusirea Imperiului Persan. Alexandru Macedon a pornit o campanie de cucerire a Imperiului Persan. După Batalia de la Issos din anul 333 in.Chr. el a cucerit coasta estică a Marii Mediterane și Egiptul. După aceste cuceriri a avansat prin Siria spre inima Imperiului Persan. Alexandru a traversat apoi fluviile Tigru și Eufrat fără nici un fel de opoziție. Darius îi oferise lui Alexandru o sumă mare de bani într-o încercare disperată de a menține pacea. Parmenion, unul dintre generalii lui Alexandru, comenta: “Aș accepta dacă aș fi în locul tău”, iar răspunsul lui Alexandru a venit promp: ”Da, și eu aș accepta dacă aș fi în locul tău.” Oferta fiindu-i respinsă, Darius a adunat o armata de aproximativ un sfert de milion de oameni. El a plănuit să se folosească de număr pentru a-l zdrobi pe Alexandru.

2. Desfașurarea evenimentelor

În această bătălie Darius și-a ales câmpul de luptă cu mare grijă. La Issos, în 333 î.C., terenul nu permisese desfășurarea eficientă a unei armate numeroase. De data aceasta, a ales câmpia Gaugamela, de lângă Iribil, în Irakul de azi. Darius și-a pus în joc întreaga mulțime a armatei sale rînduită pe un front lumg de 9 km, prin care putea învălui ușor linia de bătaie a lui Alexandru cu un efectiv de 40.000 de infanteriști și 7.000 de călărași. Dispozitivul persan cuprindea alternativ, în linie, infanterie, cavalerie, arcași, care de luptă și elefanți. Numai aripa lor dreaptă fusese mai bine închegată, ca o masă compactă alcătuită din cavaleria cea mai puternică

Cavaleria macedoneană purta armuri și coifuri, însă nu aveau scuturi, având nevoie de ambele mâini pentru mânuirea lăncilor din lemn (numite sarise). Oamenii călări, care au luptat alături de Alexandru, se numeau “Camarazi”. Ostașii perși erau mai slab înarmați și antrenați, în timp ce Alexandru conducea o armată de veterani obișnuiți cu victoria. Pedeștrii macedonieni erau înarmați ca de obicei, cu scuturi și cu lăni lungi. Aceștia luptau în șiruri compacte. Întinse în față aceste sulițe se prezentau ca o barieră în fața inamicului. Aceste “falange” erau formidabile doar dacă își păstrau formația compactă. Dacă nu-și păstrau ordinea riscau să fie învăluiți; pentru a sparge falanngele macedonene, darius avea carele de luptă cu coase. Aceste care aveau două puncte slabe. Erau vulnerabile în fața călăreților și necesitau un teren întins, iar în cazul unei dezordini, uriașele coase ar fi transformat totul intr-un haos. Darius știa că protejarea carelor se afla în mâinile cavaleriei pe câmpul de luptă, pregătind o serie de obstacole cu ajutorul cărora aceste care să lovească direct în inima infanteriei lui Alexandru. Carele erau urmate de elefanți și, după ce cavaleria ar fi spart falanga, pedeștri perani le-ar fi terminat treaba.

Alexandru își așeză tabăra nu departe de oastea persană și lăsă soldaților săi un răgaz de patru zile, spre a se odihni și a se pregăti de bătălie. Întărind tabăra, macedoneanul ordonă să se lase acolo toate bagajele ce ar fi putut îngreuna marșul și, în fruntea oștilor sale, porni în nopatea dintre 29 și 30 septembrie spre pozițiile ocupate de Darius. A doua zi dimineața se afla pe colinele de pe care se puteau vedea mișcările trupelor persane.

Atunci Alexandru, convingându-și generalii și sfătuitorii, chibzui cu ei dacă trebuie să înceapă lupta imediat sau numai după ce va fi cunoscut mai îndeaproape locul de luptă și cum sunt orînduite oștiile vrășmașe. Unii au cerut să atace imediat, dar a biruit ideea bătrânului comandant Parmenion, care ceruse să se amâne atacul până va știi dacă perșii nu au săpat șanțuri, nu au înfipt pari sau nu au construit alte obstacole camuflate menite sa împiedice înaintarea macedonienilor. Aceasta a fost salvarea macedonienilor, Alexandru având timp să cerceteze cu atenție inamicul și să descopere carele cu coase ale lui Darius.

Alexandru ordonă ca ostașii săi să își păstreze pozițiile ocupate îngăduindu-le să se odihnească fără a strica formația de luptă. După ce cercetă el însuși poziția de bătaie a perșilor și terenul pe care se aflau, Alexandr își convocă comandanții cărora le ceru ca în batalie să își îmbărbăteze necontenit oamenii, să nu uite de disciplina ostășească și să transmită neîntârziat trupelor ordinelor primite.

Se povestește că în timpul nopții bătrânul general Parmenion a intrat în cortul lui Alexandru sfătuindu-l să atace chiar în acea noapte, căci cu greu va putea ține piept ziua unei oștiri atât de mari. “Nu fur victoria - a fost răspunsul prompt și scurt a marelui general. Nu vreau ca Darius să învinovățească întunericul de înfrângerea sa, așa cum mai înainte învinuise marea și strîmtorile.”

Alexandru nu închise ochii o bună parte din noapte. Îl frământau grijiile bătăliei care avea să decidă soarta lumii pe atunci cunoscută. Nu a dormit decât târziu și când comandanții în frunte cu Parmenion veeniră la revărsatul zorilor zilei de 1 octombrie a anuluin 331 î.C. să primească ordine, îl aflară încă dormind. Trezind-ul cu greu prietenii obișnuiți ca întotdeauna ca șeful lor să se scoale primul, îl întrebară de pricina acestui fapt neobișnuit. Iar el răspunse : “Așezându-și trupele într-un singur loc, Darius m-a cruțat de orice griji. O singură zi va curma și obstacolele și primejdiile.”

Ca și la Issos, oastea persană reprezenta un amestec pestriț de neamuri fără pregătire ostășească suficientă și mai ales fără elan. Pe deasupra era și obosită, deoarece Darius așteptând să fie atacat pe întuneric, dăduse ordin ca ostașii să vegheze în tot cursul nopții. În centrul frontului se afla însuși Darius însoțit de mai marii perșilor și de cele mai bune trupe, printre care și mercenarii greci, socotiți ca singurii care se puteau măsura cu puternica falangă macedoneană.

1.Prof. univ. dr. docent D. Tudor , „Alexandru Macedon”, Editura Științifică București, 1968

2. Vladimir Hanga, „Alexandru cel Mare” Editura Albatros

3. „Șaptezeci de mari bătălii ale tuturor timpurilor”, Editura Aquila, 2006

4. http://alexandrumacedon.blogspot.ro/2014/12/batalia-de-le-gaugamela-carelor-de.html