Asezarile omenesti - catune si sate, targuri si orase - isi au o viata a lor proprie, legi de dezvoltare proprii. Ele se nasc, infloresc, imbatranesc si mor, asemenea fiintelor. Din cateva colibe, pe o insula de fluviu, din cateva bordeie, intr-o poiana de codru, din cateva corturi la o margine de pasune cresc cu timpul orase imense, cu nenumarati locuitori. Si, dimpotriva, pe locul unde odinioara se inaltau palate uriase, se intalneau negustori veniti din toate colturile lumii, se schimbau bogatii, era cantec si bucurie, fremata, intr-un cuvant, viata, azi e linistea mortii si a pustiului. Coloane singuratice ca la Persepolis, in Iran, ruine pierdute in mijlocul padurii ca la Angkor, in Indochina, temple paraginite, cu terase suprapuse si sculpturi stranii ca in Mexic si Yucatan sunt astazi singurele urme ale unor asezari infloritoare, capitale de imparatii disparute. Mai aproape de noi, cine n-a auzit vorbindu-se de Herculanum si Pompei, cele doua orase de la poalele Vezuviului, pe care lava si cenusa acestuia le-au acoperit acum o mie si aproape noua sute de ani? Ies la iveala astazi, prin sapaturile pline de grija ale invatatilor, templele si strazile, palatele si casele cu podoabele lor de atunci, cu inscriptiile de tot felul - chiar si electorale - sapate sau numai scrijelite pe pereti. Si aceste marturii vorbesc mai elocvent decat povestirile analelor, ne arata mai exact decat actele oficiale ce a fost viata orasenilor de odinioara.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.