Patrimoniul arhivistic național

I Definirea Patrimoniului

Arhivistic National

Patrimoniul Cultural National se poate defini drept totalitatea bunurilor cu valoare exceptionala ale unui popor, considerate ca o mostenire stramoseasca si aflate in evidenta si gestiunea tuturor institutiilor culturale din tara (arhive, muzee, etc.). Este vorba, deci, in primul rand de o selectie care opereaza asupra intregului patrimoniu detinut, selectie rezultata in urma operatiunii de clasare a bunurilor culturale pe baza studiilor si a expertizelor efectuate de catre specialisti, care apreciaza valoarea deosebita a unui obiect din patrimoniu pe criteriile vechimii, unicitatii, raritatii, valorii istorice, stiintifice, documentare, etc. In functie de aceste criterii de evaluare si clasare, specialistii stabilesc incadrarea obiectelor in doua sub-categorii: „tezaur” (bunuri culturale cu valoare exceptionala pentru umanitate) si „fond” (bunuri culturale cu valoare exceptionala pentru Romania). Bunurile incluse in categoria „tezaur” se inscriu in fise de evidenta in format special, se fotografiaza in mod obligatoriu si se includ in sistemul de evidenta computerizata, centralizata, administrat de catre Institutul de Memorie Culturala – CIMEC, Bucuresti.

Patrimoniul, in mod generic, defineste, confera personalitate, dimensiune stiintifica si individualizeaza orice institutie de natura culturala. El cuprinde:

- monumente istorice, comemorative, cimitire, castele, fortificatii, materiale arheologice;

- cladiri, edificii de cult, conace, scoli, asezari, etc.;

- bunuri culturale mobile: obiecte, documente, arhive, bunuri cu semnificatie artistica, religioasa si etnografica, bunuri cu semnificatie tehnica si stiintifica;

- bunuri culturale care tin de traditii, folclor, ritualuri, limba, etc.

Patrimoniul Arhivistic National reprezinta un important tezaur scris si un bun public, adica o parte a Patrimoniului Cultural National mobil incredintata unui detinator (o institutie publica specializata) cu scopul de a o proteja, valorifica, restaura si ocroti corespunzator.

Ca si in cazul Patrimoniului Cultural National, Patrimoniul Arhivistic National se alcatuieste pe baza unei selectii riguroase a celor mai valoroase bunuri, cu o deosebita importanta istorica, dintr-un fond sau o colectie arhivistica.

Potrivit legislatiei romane, protejarea acestui patrimoniu este obligatorie pentru absolut toti detinatorii si implica: inventarierea si evidenta (intocmirea fiselor de evidenta), pastrarea si conservarea (intocmirea fiselor de conservare), valorificarea (punerea in valoare prin activitati specifice), comunicarea (introducerea in circuitul stiintific).

II Componenta Patrimoniului

Arhivistic National

Inainte de a putea vorbi despre Patrimoniu Arhivistic, trebuie mentionata unitatea de baza a oricarei arhive: documentul. Conform spuselor marelui arhivist Aurelian Sacerdoteanu, „Documentele sunt purtatoare de informatii si servesc transmiterea acestora in spatiu si timp. Ele sunt utilizate in diferite domenii de activitate ale omului, constituind obiect de studiu ale diferitelor discipline stiintifice si se afla depozitate in arhive, biblioteci, muzee.” (Instructiuni arhivistice, pg.23). Conform legislatiei arhivistice in vigoare, fac parte din categoria documentelor: inscrisurile oficiale sau particulare, diplomatice si consulare, memoriile, manuscrisele, proclamatiile, chemarile, afisele, planurile, schitele, hartile, pelicule cinematografice, matrice sigilare, precum si inregistrarile foto, audio, video si elecronice.

Definire, componenta, protectia si valorificarea Patrimoniului Arhivistic romanesc