Nicolae Iorga

Era zi de 1 septembrie 1886. Ne revedeam dupa luni de vacanta, in sala clasei a VI-a a Liceului National din Iasi. Aveam constiinta ca mai urcam o treapta a ierarhiei sociale. Ascensiunea catre virful piramidei ne parea fireasca, legitima, sigura. Dar din cei vreo 40 citi promovasem clasa a V-a, ne mai vedeam abia vreo 32. Unii trecusera la "Institutele Unite", altii la scoala militara, altii la scoala de telegrafie.

Spre cea mai mare nedumerire insa, cand ne-am adunat, am gasit instalat, in clasa, in capatul dinspre strada al amfiteatrului, ultima banca, un personaj urias, straniu chiar. Un mare punct de intrebare.

Cu nasul intr-o carte, pe care o tinea cu dreapta, tinea in stanga un creionas, cu care batea cu tact rar si oarecum mecanic. Piciorul drept peste cel sting, miscandu-se parca tot mecanic, in tactul miinii cu creionul. Cu parul mare vilvoi, cu ochii mari bulbucati, flutura un zambet ciudat, ce parea dispretuitor. O fata palida ca de ceara, 6-7 fire lungi de favorite pe obrazul drept, cam tot atitea pe cel sting. Cateva fire lungi de musteata ii umbreau buzele si alte cateva fire, tot lungi, rasareau din barbie. Ne intrebam unii pe altii, discret, in soapte, cine-i Domnul ? Nimeni nu stia nimic. In fine aparu directorul scolii. Minunatul profesor de limba greaca, care era Vasile M. Burla. Mare filolog si suflet de elita. Abia intrat in clasa, profesorul Burla, cercetind cu privirea, gasi pe strain.

<< Ei, d-na, d-le Iorga, cum ai invatat acolo la Botosani, cu Tocarski (pare-mi-se) cu Ke si cu u ? >>

<< Da, dar stiu cu cai si cu boi >>, fu raspunsul. Erau cele doua metode de pronuntare a limbii grecesti, a elenistilor moderni si a lui Curtin.

Asadar, ne-am edificat. Se numea Iorna si ne era coleg. Raspunsul lui mi s-a parut semet, date fiind reputatia si autotitatea profesorului. Acesta, doritor probabil de a micsora impresia de semetie, il intreaba daca a tradus din Iliada lui Homer; noul nostru coleg raspunse scurt si taios: << Da, am cetit-o >> - << Ia, tradu-mi ceva din cartea I-a, versul nr... >>, si profesorul ii intinse cartea sa. << Multumesc, raspunse elevul, am cartea mea >>, si deschise cartea pe care o tinea in mina, la versul indicat de professor. Ceti mai mult recitand un period intreg, il traduse foarte curent, si incepu a ceti pe urmatorul.

<< Nu, nu ii zise profesorul, asta ai tradus-o cu mamaia; treci la cartea a 12, versul nr... >>. Se repeta aceeasi scena. Apoi veni rindul cartii a 18 si in fine se opri la cartea 24-a. Probabil ca pe aceasta o citea cand am intrat noi in clasa. Caci pe cand pe celelalte ne parea ca le recita, pe asta a cetit-o mai atent, dar probabil ca a tradus-o foarte exact, fiindca, lucru foarte neobisnuit pentru noi, profesorul a felicitat pe colegul lui botosanean, ca si pe elev, atit pentru metoda, cit si pentru stiinta.

Dar cu acelasi prilej ne-am dat socoteala despre constructia straniului personaj, care era colegul nostrum. Cind s-a sculat in picioare ni s-a parut nesfirsit de lung. Mai ales ca imbracat intr-o lunga redingota de culoare neagra cenusie, cam ponosita si cu minecele cam scurte, cu pantalonii foarte strinsi pe picioarele subtiri si lungi, exagerind proportiile labelor, acel copil precoce si paros - cel mai tinar din toata clasa - ni s-a parut un fel de urias din alte lumi, avind ceva diabolic in fiinta lui. Mai virtos ca, de o paloare aramie, cu ochii holbati si stralucitori, in continua miscare, cu privire mereu cercetatoare, adesea ironica, se parea ca din capatul locului tinea sa aseze intre el si noi o bariera de neinvins.

Dar asa a, aflat, in fine, ca colegul nostrum Iorga fusese vesnic intiiul in Botosani, ca devora cartea, ca cunostea toti clasicii greco-latini si ca gratie unui stralucit concurs de bursa, trecu la Iasi, desi nu era nici un loc vacant de bursier pentru clasa a VI-a, comisiunea il admisese in unanimitate, ca pe un tinar de mare si rara valoare.

Iata prima impresiune despre acest tanar taciturn, care parea mizantrop, preocupat numai de lecturile lui si pentru care noi, restul clasei, parea ca nici nu existam. Pastor est quod