Ion I.C. Brătianu și conferința de pace de la Paris

I. Context general

Rezultatele primului razboi mondial, incluse in tratatele de pace, au adus lumii capitaliste noi greutati, noi litigii, o accentuare a contradictiilor dintre puterile aliate, ca si dintre acestea si tarile invinse.

Odata incheiate armistitiile cu puterile invinse, s-a trecut la pregatirea si deschiderea Conferintei de Pace. Tratatele de pace ce aveau sa se semneze la Paris, trebuiau sa fie instrumente internationale cu putere juridica si politica ce consemnau o realitate de fapt- statele noi, formate au fost desavarsite pe ruinele imperiilor multinationale- dandu-le investitura internationala.

Reprezentantii natiunilor mari si mici, prezenti la Paris la inceputul anului 1919 trebuiau sa-si assume toata raspunderea in fata propriilor popoare si in acelasi timp in fata comunitatii internationale. Interesele statelor participante variau. Franta- tara cu cea mai mare contributie la infrangerea celor care au dezlantuit razboiul- nu trebuia sa se multumeasca numai cu unirea la patria-mama a Alsaciei si Lorenei. Ea urmarea ca pacea sa-I asigure noi pozitii coliniale , detasarea Renaniei de Germania si fixarea frontierei pe Rin, ocuparea regiunii Saar. Anglia, la randul sau dorea si ea extinderea coloniala si a zonelor de influenta in lume. Scopul marilor puteri- asigurarea hegemoniei in lume sau in anumite zone geografice, tendinta de exploatare a popoarelor mai mici si asigurarea unor profituri maxime pe seama bogatiilor altor tari si popoare, ele aveau un character imperialist, ca si razboiul declansat de aceleasi mari puteri in 1914.

II. Romania si Conferinta de Pace de la Paris

Interesul pe care opinia publica din Romania l-a aratat fata de Conferinta de Pace de la Paris se datora faptului ca aceasta urma sa se ocupe si de unele probleme ce priveau in mod direct poporul roman- problema recunoasterii internationale a operei de unitate nationala pe care poporul roman o savarsise in 1918. Asadar, la inceputul anului 1919 Romania –stat national unitary independent si suveran- isi sustinea in fata Congresului de Pace, dreptul de legitima recunoastere internationala a statutului sau politic si territorial in virtutea: hotararilor de unire cu Patria-mama adoptate de natiunea romana in 1918, participarii la razboiul contra Puterilor Centrale cu scopul declarat de eliberare a teritoriilor locuite de romani si aflate sub ocupatia Austro-Ungariei, recunoasterii de puterile Antantei a dreptului legitim al Romaniei de a elibera teritoriile locuite de romani stapanite de Austro-Ungaria

La 18 ianuarie 1919 forumul pacii intrunit in capitala Frantei isi deschide lucrarile in prezenta reprezentantilor a 32 de state. Isotoria nu mai cunoscuse pana la aceasta data o alta conferinta de pace de o asemenea amploare: la Paris erau prezenti peste 10.000 de delegate- oameni politici, dilpomati, consilieri, experti etc. Acest “Parlament al lumii” a devnit o nstitutie dominate si condusa de cele patru mari puteri- Franta, Anglia, S.U.A., si Italia- carora li s-a alaturat Japonia. Modul de desfasurare a Conferintei adoptat de marile puteri a determinat pe multi contemporani s-o caracterizeze drept o “oligarhie autocratica”

Cea mai flagranta discriminare savarsita de marile puteri a fost impartirea statelor admise la Conferinta in doua categorii, impartire care spulbera principiul egalitatii intre state:”state cu interese generale”- marile puteri invingatoaresi “state cu interese limitate” adica tarile mici ai caror reprezenanti nu aveau dreptul sa participle la sedintele ce urmau sa discute probleme ce le interesau in mod direct- era si cazul Romaniei. In sedinta plenara din 31 mai 1919 a Conferintaei de Pace, presedintele W.Wilson o incercat sa mascheze aceasta politica discriminatory fata de aliatii mai mici sub pretextul ca efortul militar cel mai mare sic el mai efficient a fost suportat de marile puteri. Presedintele Wilson omitea insa sa adauge ca primele victime ale razboiului declansat de marile puteri imperialiste fusesera tocmai aceste tari mici, ca teritoriul lor devenise camp de lupta si zona de ocupatie, situatie soldata cu immense pagube materiale greu de recuperate. Reprezentantul Belgiei, Camille Huysmans, a protestat impotriva impartirii arbitrare a statelor admise la Conferinta in doua categorii, iar seful delegatiei romane, Ion.I.C.Bratianu s-a alaturat acestui protest, aratand ca “reprezentantul Belgiei a ezprimat un punct de vedere intr-o chestiune de principiu cu care Romania este pe deplin de accord”. Inca de la inceputul Conferintei devenise evident ca interesele vitale ale tarilor mici aveau sa fie cu greu luate in considerare si respectate de catre “cei mari.

Delegatia romana era compusa din I.I.C.Bratianu, N. Misu, Alex. Vaida-Voievod, Victor Antonescu, C. Dimandy si altii. I.I.C.Bratianu, fiul cel mare al lui Ion C. Bratianu a intrat in activitatea politica la varsta de 31 de ani, mai intai ca deputat apoi ca ministru al instructiunii publice. A fost de mai multe ori prim-ministru (1908-1910, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926 si 1927). Din 1909 pana in 1927 a fost presedintele celui mai puternic partid al epocii- Partidul National Liberal. A condus Romania in timpul primului razboi mondial si a fost reprezentatul de seama al tarii noastra in cadrul tratativelor de pace de la Paris.

Delegatia, care a reprezentat interesele tarii la conferinta pacii, a constatat de la inceput orientarea si, mai ales, scopurile imperialiste ale marilor puteri. Romania se afla intr-o situatie delicata.