Industria în România - începutul secolului XIX până în prima jumătate a secolului XX

Industria în prima jumătate a secolului al-XIX-lea

În raport cu celelalte laturi ale procesului dezvoltării,cele demografică şi agrară, industria cunoaşte o dezvoltare mai puţin spectaculoasă. Industria avea nevoie de iniţiativă, capital, materie primă, forţă de muncă liberă, sprijin economic, stabilitate.Însa nici unul dintre aceste atribute nu exista.Dominaţia otomană în Principate, stăpânirea habsburgică în Transilvania, Banat si Bucovina creau serioase bariere în calea dezvoltării industriei.Oraşele, mai cu seamă, cuprindeau un mare număr de meşteri cu un profil tot mai diversificat.

Astfel,în Ţara Românească la 1831 erau înregistrate 74 de profesiuni în cuprinsul cărora îşi desfăşurau activitatea 11.200 de meşteri şi calfe. În Moldova în 1845 erau înregistraţi 8.530 de meşteri şi calfe care practicau 101 meserii. Situaţia este asemănătoare şi în Transilvania. Aici, însă, ca şi în Banat, o dezvoltare particulară o cunoaşte mineritul.

Producţia de aur, argint, fier şi alte metale creşte necontenit,acest fapt favorizând dezvoltarea industriei manufacturiere. În Banat şi Transilvania se înfiinţează ateliere de fabricat unelte şi maşini agricole, manufacturi în producţia zahărului şi a textilelor. În Moldova şi în Ţara Românească manufacturile aparţineau boierilor şi negustorilor.Existau manufacturi de postav sau ţesături, de paste făinoase, de sticlă, de unelte agricole. Cu toate acestea, industria manufacturieră s-a dezvoltat pe scară redusă şi nu a acoperit toate ramurile pentru a alcătui o bază şi a creea o tradiţie de unde să se poată trece la industria maşinistă, de fabrică.

Începuturile industriei de fabrică au apărut la mijlocul secolului al XIX-lea. Astfel au luat fiinţă întreprinderi aparţinînd industriei alcoolului şi berii, cele de postav, chibrituri, lumânări, sticlă, cărămizii. Lipsa condiţiilor nu a îngăduit ca aceste întreprinderi să se dezvolte continuu şi nici să ocupe o pondere însemnată în activitatea economică.

Dezvoltarea industriei între 1848-1916

Perioada 1848-1916 a constituit din punct de vedere economico-social o perioadă de modernizare, de anumită dezvoltare industrială deşi trebuie amintit că agricultura continua să domine în viaţa economică a ţării atăt sub raportul populaţiei ocupate cât şi al produsului intern.

În a doua jumătate a secolului XIX, în istoria ţării noastre au avut loc importante evenimente cu privire la viitorul poporului romăn şi care au stimulat dezvoltarea industrială: în 1859 prin unirea Moldovei cu Muntenia s-a creeat statul naţional modern român, în 1877 s-a dobândit independenţa de stat a României, creeându-se condiţii favorabile politice şi naţionale pentru dezvoltarea economiei, îndeosebi a industriei.

În secolul XIX, statul român folosea prerogativele sale de suveranitate, promova măsuri prin taxe vamale asupra mărfurilor străine, măsuri de prorejare a industriei naţionale mecanizate, precum şi o politică de încurajare a creării şi dezvoltării întreprinderilor mari moderne.

În această perioadă, formarea şi dezvoltarea capitalului industrial s-a produs pe căile cele mai variate: cei înstăriţi angajau meşteşugari săraci, negustorii aveau în subordine meşteşugari şi anumite domenii ale industriei casnice, numeroase capitaluri acumulate prin comerţ, camătă sau în agricultură erau transferate în activităţi cu caracter industrial, statul transfera însemnate părţi din impozitele percepute de la populaţie în capital investit în industria extractivă şi prelucrătoare, dar mai ales în căi ferate.

Creearea aşa numitei ,,industrie mare”, în a doua jumătate a secolului XIX are ,,nu numai

valoare tehnico-economică a plantării în economia naţională a noilor forţe de producţie, dar şi cea de constituire a matricei structurii moderne a sectorului industrial”(1).

Datele statistice din lucrarea lui Victor Axenciuc ,,Evoluţia economică a României. Cercetări statistico-istorice 1859-1947” arată că de la 1866 şi până la 1868 s-au înfiinţat în medie, 8,2 întreprinderi pe an; în 1878 până în 1892 s-au înfiinţat cate 14 fabrici anual şi între 1893 şi 1900 s-au înfiinţat câte 17 unităţi mari industriale pe an, ceea ce ilustrează creşterea proporţiilor transformării de capitaluri băneşti în capitalul industrial.

Transformarea capitalurilor băneşti acumulate în capital industrial s-a produs în proporţii mai ridicate, în industria de fabrică cu deosebire sub influenţa măsurilor protecţioniste.

Numărul întreprinderilor industriale mai mari, se ridica în 1866 la 39 iar in 1877 la 173.

În perioada 1867-1872, au fost înfiinţate 34 de societăţi pe acţiuni dintre care 12 în industria morăritului, 9 în industria berii şi a alcoolului, 8 în industria chimică, 2 în cea a cărămizii, 1 în industria hârtiei, 1 în industria textilă şi 1 în industri lemnului.

Din cele 12.867 stabilimente industriale înregistrate în 1863, 7.849 au fost înfiinţate în perioada 1850-1863. Marea majoritate erau ateliere ale micii producţii meşteşugăreşti, doar 51 aparţinînd industriei mari maşiniste. Numarul acestora a sporit la 136 în 1878 si aparţineau ramurilor textilă, alimentară ( fabrici de bere, alcool, conserve), cherestea, săpun.

O dezvoltare mai largă cunoaşte industria extractivă şi de prelucrare a petrolului. Producţia a crescut de la 1.190 t în 1863 la 15.100 t în 1877, numarul rafinăriilor era de 20 în 1878. Industria metalurgică şi siderurgică progresează ca urmare a intereselor statului şi a pătrunderii capitalului străin.