Basarabia - o datorie morală a românilor sau un potențial pericol

Realitatea geopolitică și intersectarea unor interese divergente în această regiune istorică a României, Basarabia, a creat, pe parcursul timpului, o traiectorie frântă a evoluției demografice, politice și culturale. Contextul istoric în care Basarabia a evoluat, a schimbat echilibrul demografic și etnic, a propulsat uneori, și cel mai adesea, a inhibat afirmarea clară a românității și românismului. Pornind de la realitatea că situația dramatică a românilor despărțiți de o graniță artificială și trăitori în două state românești este rezultatul unor acțiuni politice, politicienilor le revine sarcina să folosească orice context istoric favorabil pentru a reface unitatea națională româneasca, în contextul integrării euroatlantice la care aspirăm.

Conform afirmației lui Vintilă Mihăilescu :„identitatea este precum măseaua: devine o problemă numai când te doare” referindu-se la faptul că etnicitatea a fost invocată în spațiul de dincolo de Prut în contexte acute, de criză politică, economică sau socială relevand astfel potențialul pericol reprezentat de Basarabia dar , cu toate acestea, să nu uităm că orice basarabean în sufletul său știe că este roman și, cel mai important, cu toate aspectele negative și potențialele pericole, este o datorie morală a românilor să lupte pentru reîntregirea țării, animați de același spirit patriotic și curaj cu care au reusit să își atingă idealul în 1918.

Problema identității, mereu actuală, comportă azi un interes aparte. În cazul Republicii Moldova- îi voi spune Basarabia, spre a evita confuzia cu cealaltă parte a Moldovei istorice- problema identității subsistă de aproape doua secole cu accente particulare, dată fiind anexarea ei de către Rusia la 1812 și prelungirea acestui statut până la finele regimului sovietic. Revenirea la România, în perioada interbelică, a fost prea scurtă pentru a-i vindeca rănile identitare, iar noul statut de independență statală, încă este prea recent pentru a se putea trage concluzii valide sub acest unghi.

În următoarele rânduri voi dezvolta problema identității Basarabiei și, întrucât, concursul încurajează o abordare cât mai personală și orginală a temei voi înclina spre accentuarea ideii că Basarabia este întâi de toate o datorie morală a românilor și de asemenea,Basarabia este pământ românesc. Argumentarea celor afirmate o voi face în special dintr-o perspectiva istorică, inițial, dar pe parcurs voi atinge atât aspectele sociale și juridice în incercarea de a demonstra că acestea, conform opiniei mele, nu reprezintă potențiale pericole.

Caracterul român al identității basarabenilor reiese în primul rând din numele țării lor. Voi enumera o serie de afirmații ale unor mari istorici în argumentarea caracterului român al țării de peste Prut: istoricului elveţian A. Babel susține că „Rusia, dând numele de Basarabia întregii regiuni dintre Prut şi Nistru, prin aceasta a căutat să acrediteze ideea existenţei unei ţări basarabene istoriceşte despărţite de Moldova propriu-zisă” așadar, Babel susține fără niciun dubiu că rușii au fost cei care ne-au despărțit de frații noștri basarabeni și că aceștia sunt de același neam ca noi; rusul Berg afirmând că „denumirea Basarabiei vine de la numele voievozilor transilvăneni Basaraba, care în primii ani ai secolului al XIV-lea au pus începutul dinastiei Basarabilor, întemeietorii Valahiei independente” demonstrează legătura directă a basarabenilor cu locuitorii munteni din Țara Româneasca. De asemenea, atât Berg și K.Marx (un cunoscut analist al problemei identității popoarelor) fac afirmații cu privire la nedreptățile la care au fost supuse Principatele Române de către Imperiul Rus și Imperiul Otoman, din urma cărora putem concluziona că pământul Basarabiei este pământ romanesc si el a fost rapit fără niciun drept și îndepărtat de patria mama cu o mare cruzime. În primul rând, analizând opinia lui K. Marx despre modul cum a fost încheiat tratatul din 1812: „Turcia nu putea ceda ce nu-i aparţinea, pentru că Poarta otomană recunoscuse acest lucru, când la Karlowitz, presată de poloni să cedeze Moldo-Valahia, ea răspunsese că nu are dreptul de a face cesiune teritorială, deoarece capitulaţiile nu-i confereau decât un drept de suzeranitate” constat că Turcia fiind puterea suzerană a Principatelor nu avea dreptul de a face cedări teritoriale din cadrul unor teritorii care nu le stăpânea de drept. În al doilea rând, conform afirmației lui Berg că „în timpul ocupaţiei ruseşti din 1806-12, Basarabia actuală purta numele de Moldova aşezată în stânga Prutului. În curând însă, după anexiune, i s-a dat în mod oficial numele de Basarabia, deşi încă mult timp după aceasta prin Basarabia se înţelegea numai partea ei de sud sau Bugeacul. Cauza pentru care denumirea părţii de sud a fost extinsă la întreaga provincie a avut un caracter diplomatic. Unul din articolele Tratatului de la Tilsit din 1807, încheiat între Napoleon şi Alexandru I, obliga Rusia să-şi retragă trupele din Moldova şi Muntenia. În timpul tratativelor ce au urmat la Paris la sfârşitul anului 1807, plenipotenţiarul rus arăta că în acest tratat nu se spunea nimic despre «Basarabia» şi în consecinţă el insista că aceasta trebuia să rămână la Rusia, interpretând totodată noţiunea de Basarabia în mod lărgit, adică nu numai la Bugeac, ci la întreaga regiune dintre Prut şi Nistru” demonstreaza faptul ca rusii au extins denumirea de „Basarabia” întregului teritoriu dintre Prut si Nistru cu scopul unei expansiuni cât mai mari, această expansiune nefiind aprobată de marile puteri europene.

Importanța teritoriului situat la stânga Prutului și la nordul gurilor Dunării, în cadrul politicilor rusești din Orientul European, a devenit tot mai evidentă, în cursul dezvoltării crizei din Crimeea. Rusia și-a urmărit, însă, cu perseverență,obiectivele politicii sale orientale și a profitat de orice oportunitate pentru a se apropia ,pas cu pas, de Basarabia, ale cărei valențe în strategia politicii sale orientale au rămas intacte. În ceea ce o privește. Până la anexarea propriu-zisă, Basarabia s-a bucurat de atenția permanentă a rușilor. Pe data de 16/28 mai 1812, în articolele IV şi V ale Tratatului de Pace de la Bucureşti se consfinţeşte sfâşierea în două a Moldovei şi răpirea de către Imperiul Rus a largii regiuni dintre Prut şi Nistru denumite de atunci Basarabia. Tratatul încalcă practica internaţională şi normele de drept existente la moment, devreme ce Imperiul otoman ceda ţinuturi care nu-i aparţineau şi care făceau parte dintr-un stat vasal, dar autonom, cu care imperiul avea un tratat garantînd frontierele de atunci. Pacea de la Bucureşti face ca Moldova să piardă pentru totdeauna mai mult de jumătate din teritoriul său și astfel, Rusia dobândește un nou teritoriu în Europa, a cărui valoare economică dar, mai ales, strategică, pentru promovarea politicii sale orientale avea să fie confirmată în secolul al XIX-lea, justificându-se, astfel, consecvența cu care această putere a urmărit, timp de un secol acapararea lui.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi Facultatea de Drept