Antonescu și Legionarii

Iesita din razboi cu teritoriul aproape dublu si cu visul milenar infaptuit, Romania se confrunta la inceputul anilor 20 cu lipsa cadrelor de specialitate si dotarea rudimentara in toate domeniile. Noul ministru de finante in guvernul gen. Averescu, instalat la 13 martie 1920, Constantin Argetoianu definea, in memoriile sale, situatia, prin "dezordine si destrabalare in toata administratia tarii". Astfel, revolutia proletariatului, a carui dictatura se instalase deja in rasarit, alimentau nemultumirile maselor defavorizate care vedeau in comunism singura scapare din mizeria si coruptia vietii sociale si politice din tara. Pericolul unei iminente invazii rosii era evident, iar intrebarea pusa de un grup de studenti la drept: "ce ne facem daca vin bolsevicii peste noi?" era legitima. Acest grup de studenti care s-au intalnit in Padurea Dobrina sub conducerea lui Corneliu Zelea Codreanu, a pus bazele miscarii cunoscuta in istorie sub numele de Miscarea Legionara.

~n Romania, extrema dreapta a aparut ca reactie la manifestarea extremei stangi, astfel primele actiuni al viitorilor legionari s-au indreptat in anii 1919 - 1920 impotriva comunistilor. Acestia se faceau vinovati de promovarea unor principii utopice, eronate, asupra ordinii mecanismului social si politic aflat oricum intr-un stadiu de degradare si aveau mare aderenta in randul categoriilor sociale marginalizate (cum ar fi somerii si o parte a muncitorimii). Chiar daca perioada interbelica este socotita drept "epoca de aur" a istoriei romanesti datorita realizarilor economice si culturale de netagaduit, pe plan politic insa, democratia s-a degradat, capatand aspecte caricaturale. Politica energica a gen. Alexandru Averescu devenit prim-ministru si marea sa popularitate printre tarani au stopat avansul curentului de extrema stanga in Romania. Astfel dupa 1920-1921 extrema dreapta a ramas prcatic fara adversarul comunist, cel care-i daduse ratiunea de a fi, pastrand doar caracterul nationalist.

Astfel intervine o a doua problema, cea a antisemitismului promovat de legionari. Evreii, si mai cu seama cei din Moldova, erau vinovati de dezordinea sociala, coruptia si ipocrizia politica ce stapaneau tara. Problema antisemitismului si caracterul antinational reprezentau un pericol si starneau dispute mai ales in randurile studentilor, deci este normal ca replica sa vina din randurile noii generatii. Pe de alta parte evreii erau acuzati de promovarea si raspandirea comunismului pe teritoriul tarii noastre, unii din ei fiind banuiti de a fi agenti sub tutela Moscovei.

O alta problema care i-a preocupat pe legionari a fost cea a politicianismului, acestia declarandu-se imporiva principiilor politice existente si a oamenilor conducerii care au tarat in razboi o tara nepregatita. Elita de tineri revolutionari era hotarata sa schimbe din temelii societatea romaneasca, si avea credinta nestramutata ca poate, ca este capabila de a-i schimba rosturile si soarta. Una dintre personalitatile culturale ce avea sa se afirme, Emil Cioran (spirit legionar), era convins ca "lichelismul autohton ar putea fi inabusit, daca nu distrus, printr-un regim de dictatura. ~n Romania numai teroarea, brutalitatea si o neliniste infinita ar putea schimba ceva." Se facea astfel apologia dictaturii, recurgerea la violenta aparand, din aceasta perspectiva, benefica. Ea a fost exacerbata de violenta autoritatilor care au declansat o adevarata proba de forta intre Miscarea Legionara si stat, marcata de agresiuni, torturi (la Politie), atentate si asasinate. Chiar daca am prelua teza legionarilor ca violenta exercitata a fost doar un raspuns la aparatul de opresiune al statului, este adevarat ca nici o alta forta politica nu a abuzat intr-atat de violenta ca legionarii (doar comunistii, dar acestia au facut-o dupa ce au luat puterea). Violentei legionarilor ii este asociat un caracter mistic, un fanatism ce ii confera un aspect tipic fascist. Dar chiar daca au existat unele afinitati si legaturi politice intre curentul romanesc si regimurile dictatoriale fasciste si naziste, legionarismul se deosebeste fundamental de acestea, ramanand un curent eminamente autohton. (Nu exista nici o dovada ca acestia ar fi fost finantati de Berlin, asa cum comunistii actionau sub directivele Cominternului, manevrat, la randul sau de sovietici) Desigur acest lucru nu face scuzabil antisemitismul legionr, dar acesta reprezinta o continuare a antisemitismului propagat de profesorii Nicolae Iorga si A. C. Cuza inainte de primul razboi mondial.

Astfel in 1923 ia fiinta la Iasi Liga Apararii National - Crestine (LANC) condusa de prof. A. C. Cuza, in timp ce din 1919 exista tot aici Garda Constiintei Nationale, intemeiata de Constantin Pancu si Corneliu Zelea Codreanu. Acelsi C. Z. Codreanu se ocupa cu organizarea LANC pe tara. Student la drept, acesta isi obtine licenta la Iasi si pleaca in Germania pentru doctorat. ~ntors din strainatate, alaturi de Ionel Mota, Ilie Girneata, Radu Mironovici si Corneliu Georgescu pune bazele Legiunii Arhanghelului Mihail (o icoana a arhanghelului razbunator l-a inspirat pe Codreanu in alegerea acestui patron spiritual). Ziarul editat de legionari - Pamant Stramosesc - prezinta obiectivele si doctrina miscarii, doctrina ilustrata si in lucrarea-testament a capitanului, Pentru Legionari. Ideile principale erau :

- anticomunismul

- nationalismul

- morala crestina

- antisemitismul

- condamnarea politicianismului

si o serie de legi si norme cum ar fi : legea disciplinei, a muncii, a tacerii, a educatiei, a ajutorului reciproc si onoarei, teoria elitelor si a dezinteresului in lupta.

M. Vulcanescu face o caracterizare a lui C. Z. Codreanu de "Ziua Capitanului"(13sept. 1940): "om de instinct cu reactiuni simple - un intuitiv practic, o natura credincioasa, fanatica, aplecata spre faptuire, cu orientare fundamental etica, dominata in toate de problema normei de purtare: ce e de facut ? - care mergea drept la tinta".

Treptat, intre A. C. Cuza si fostul sau discipol se va ajunge la o stare conflictuala, mentorul fiind acuzat de "pasivitate si lipsa de maturitate polititca". Se va produce astfel ruptura definitiva intre cele doua curente dupa infiintarea Legiunii Arhanghelului Mihail (24 iunie 1927, Iasi).

Din 1930 se constituie la Bucuresti Garda de Fier, ca partid politic reprezentand Miscarea Legionara in batalia pentru combaterea comunismului. ~n urma disputelor cu celelalte partide politice si a atentatelor survenite (I. G. Duca, Armand Calinescu, N. Iorga, etc.), acest partid a fost judecat si scos de mai multe ori in afara lgii, fiind obligat chiar sa-si schimbe numele ( partidul "Totul Pentru }ara" in timpul lui Carol al II-lea).

Alegrile din 1937 au reprezentat o victorie pentru legionari, cele 15,58% din totalul voturilor confirmand ascensiunea spre putere, un rol important avandu-l si acel "pact de neagresiune" incheiat cu liderul Partidului National-}aranesc, Iuliu Maniu. Dar participarea la conducere a Legionarilor a fost imposibila datorita instaurarii regimului dictaturii carliste, executia principalelor capetenii ale Miscarii fiind raspunsul lui Carol al II-lea la presiunea exercitata de catre Germania in favoarea acesteia. Abdicarea lui Carol al II-lea in noaptea de 5 spre 6 septembrie 1940 nu a reprezentat, asa cum afirma legionarii, rezultatul "puciului" Garzii de Fier din 3 septembrie 1940, ci a atitudinii generalului Ion Antonescu fata de rege in conjunctura presiunii Germaniei pentru inlaturarea lui Carol al II-lea. Prin aducerea in noul guvern a legionarilor, alaturi de alte simpatii personale, Antonescu avea in vedere stabilizarea relatiilor interne si evitarea unui razboi civil. Prin ~naltul Decret Regal din 14 septembrie 1940 Romania devenea stat national - legionar, maresalul Ion Antonescu fiind conducator al statului, iar Horia Sima comandant al Miscarii Legionare si vicepresedinte al consiliului de ministri. Acest act politic reprzinta o alianta de conjunctura care s-a dovedit a fi nesincera din partea ambelor parti.

Colaborarea cu Horia Sima (succesorul lui Codreanu la conducerea Miscarii), avea sa se transforme intr-un esec, caracterul anarho-terorist al legionarilor confirmat prin: abuzurile impotriva populatiei evreiesti, maltratarile de persoane, violarile de domiciliu, confiscarile de bunuri etc., l-au convins curand pe Antonescu ca o continuare a guvernarii alaturi de legionari ar fi dus tara la anarhie si haos.

Relatiile devenind din ce in ce mai incordate, au dus la "rebeliunea" din zilele de 21-23 ianuarie 1941 si implicit la compromiterea totala a legionarismului pe plan intern si international. La 11 ianuarie a avut loc ultima sedinta a guvernului legionar condusa de Antonescu, iar pe 17 ianuarie a avut loc ultima sedinta a Consiliului de Minittri legionar prezidata insa de gen C Petrovicescu, ministrul Afacerilor Interne. ~ntre cele doua sedinte s-adesfasurat intrevederea dintre Antonescu si Hitler (caruia generalul ii castigase simpatia si increderea inca din primele intalniri, chiar daca nu vorbea deloc nemteste) in care conducatorul statului roman ii prezenta "Fuhrerului" situatia interna, explicandu-i cu acest prilej ca "el are datoria sa-si salveze tara si o va face cu Legiune, fara Legiune, sau, mai mult, contra Legiunii. Raspunsul lui Hitler satisface asteptarile conducatorului roman, considerandu-l pe Antonescu "singurul om capabil sa conduca destinul Romaniei" si dandu-i mana libera asupra legionarilor. Fuhrerul primea in legatura cu conflictul dintre Antonescu si legionari, indemnuri total contradictorii: Partidul National-Socialist si SS-ul ii recomandau sa-l sprijine pe H. Sima; Ministerul de Externe si Wehrmachtul pe Antonescu. Din punctul de vedere al operatiunii "Barbarossa", generalul prezenta un mare atu fata de legionari: era un profesionist de inalta calificare in problemele militare si era ascultat de Armata. Atasamentul lui Antonescu fata de Germania hitlerista (conducatorul afirmand intr-un Consiliu de Cabinet din 28 feb. 1940 ca "N-avem de ales decat intre o politica externa alaturi de Germania sau o politica alaturi de Rusia") se justifica prin motive de ratiune politica si conjunctura externa a Romaniei, Antonescu explicand ca aceasta era singura solutie pe care constiinta sa nationala si patriotica i-a dictat-o. La acuzatia ca ar fi fost dictator, maresalul a raspuns: "Am fost prezentat ca dictator. {tim ca dictatorii ii extermina pe adversarii lor. Pe cine am exterminat eu ? (...) ~mi vin in minte in aceste clipe tragice ale vietii mele, fara sa ma gandesc ca as putea fi comparat cu ilustrul general roman (Scipio Africanul), cuvintele pe care el, pornind in exil, le-a adresat pe puntea corabiei poporului sau: <<}ie, popor ingrat, nu-ti va ramane nici cenusa mea!>>". Manevrele de politica externa ale lui Antonescu nu au impiedicat insa declansarea crizei statutului national-legionar. Horia Sima si generalul se invinuiau reciproc pentru proasta administratie a tarii condusa de un guvern ce nu facea fata crizei.

Intors din strainatate, Antonescu a primit lovitura unor asasinate comise de legionari impotriva celor care se faceau vinovati de represaliile dictaturii Carliste (care desi a incercat sa se foloseasca de legionari pentru a dezbina partidele de opozitie a declansat o adevarata prigoana impotriva lor), si alte atentate indraptate asupra unor personalitati istorice si culturale. Desi nu avea nici un fel de simpatie fata de cei ucisi considera acest lucru o dovada de nesupunere si dezordine, condamnand drept rusinos actul de asasinare a lui Iorga, lucru ce ar fi putut avea consecinte discreditare asupra imginii sale si a regimului sau.

Dupa cum il sfatuise si Hitler "in Romania nu era posibil un guvern impotriva Garzii de Fier" si Antonescu stia ca cel mai bine ar fi fost daca reusea sa-si subordoneze miscarea si aceasta chemare a lui la conducere sa fi venit chiar din randurile Garzii. La Bucuresti domnea confuzia caci atitudinea lui Hitler a fost interpretata diferit de partile in conflict, mai ales ca legionarii primeu incurajari din partea Grupului etnic german. Prin demiterea gen. Petrovicescu, acuzat de grave neglijente de serviciu, s-a declansat ceea ce s-a numit in istorie "rebeliunea legionara".

De la inceput Antonescu a demonstrat o toleranta excesiva fata de "rebeli" care ocupasera treptat toate centrele vitale ale capitalei ajungand