Nudul Feminin în Artă

Nudul feminin în artă

O istorie pur obiectivă a nudului feminin în Istoria Artelor europene este aproape imposibil de realizat, deoarece fiecare epocă în parte a dezvoltat mai mult sau mai puțin acest subict – pentru mulți tabu și astăzi. Cu valențele specifice mentalităților din perioada respectivă nudul feminin este reprezentat în diferite ipstaze. Femeia – mamă, femeia – zeiță, sau femeia pur și simplu ca reprezentant al sexului frumos. De ce frumos? Simetrie, proporție, armonie, unduiri delăsătoare, forme lascive, zâmbete seducătoare, priviri ispititoare : pur și simplu femei. Artiștii au manifestat din toate timpurile o atracție pentru trupul feminin și au dezvoltat-o în raport strict (mai mult sau mai puțin) cu costrângerile societății. Bineînțeles, nuditatea a socat și probabil va continua să socheze.

De la Adam și Eva nuditatea este un subiect fie tabu fie extravagant. S-a înterzis, s-a vândut, a fost lăudată sau criticată… Corpul feminin, ca subiect de contemplație artistică a atras atenția creatorilor încă din cele mai vechi timpuri. Cu miliarde de ani în urmă, oamenii preistorici reprezentau trupul feminin sau poate doar ideea pe care o sugera acesta, drept obiect de cult; reprezentarea unei zeități. Interesant este ca avem de-a face cu statui, asa, numintele tip ˮVenusˮ, zeități de sex feminin reprezentate nud. Corpul este deformat de la forma inițială, fiind robost, cu formele foarte bine definite, chipul fiind mai puțin conturat. Este puțin probabil să exprimăm cu certitudine ce reprezenta acest corp pentru omul preistoric. Imaginile care ne parvin însă, arată o femeie cu sâni imenși și bazinul foarte pronunțat, restul parțial anatomice fiind ușor deformate. De unde rezultă că omul preistoric reprezenta atributele maternității. Femeia - mama, femeia născatoare de viață. Femeia ca zeiță reprezentativă în cultul Fecundității și al fertilității. Probabil aceasta este cea mai potrivită imagine care putea fi asocitată trupului feminin în această perioadă.

Mai târziu, Antichitatea clasică reprezenta nudul feminin într-o manieră senzuală, suplă, cu forme precis conturate. Nimic nu mai este exagerat, deformat. Nudul era cunoscut din alte arte, dar nu din sculptura mărimii normale, dar nu la zeițe. Praxiteles ridica din nou nudul feminin la rangul de zeitate. Pentru mentalitatea anticilor acest lucru era considerat de-a dreptul scandalos. Legendele antice o descriu pe Afrodita Cnidos drept ˮcea mai senzuală statuieˮ (Pliniu). Se spune că mulți bărbați s-au îndrăgostit de această statuie, uitând în totalitate granițele dintre real și imaginar. Respectând canonul de reprezentare al lui Policlet, corpul uman din sculptura greacă era o reprezentare a omului ideal, perfect proporționat, cu forme precise. E greu de spus ce a facut-o pe Afrodita Cnidos atât de celebră și pe Praxiteles cel mai mare și mai cunoscut sculptor al Antichității.

Cu fruntea triunghiulară, cu fața plină, capul stă înclinat într-o parte. Mantia pe care o ține în mâna sugerază un gest pudic, de parcă ar vrea să-și acopere nuditatea. Corpul este bine proporționat, cu sâni maturi, soduri pline, bazin lat, picioare drepte. Uneori privind-o vezi în ea idealul de frumusețe din zilele noastre. S-a păstrat oare de atunci?. Alături de Afrodita Cnidos tot lui Praxiteles îi este atribuită și Afrodita din Arles, reprezentată în aceeași manieră senzuală. Departe de a sugera maternitatea, Praxiteles surprinde femeia senzuală, feminia. Femeia dorită de bărbat, femeia care face victime.