Orice problema poate apare ca o subproblema S a unei probleme mai complexe C. Algoritmul de rezolvare a problemei S devine in acest caz un subalgoritm pentru algoritmul de rezolvare a problemei C. unde nume este numele subalgoritmului definit, iar lpf este lista parametrilor formali.
Acestia sunt formati din variabilele care marcheaza datele de intrare (cele presupuse cunoscute) si variabilele care marcheaza datele de iesire (rezultatele obtinute de subalgoritm). Aceasta propozitie este urmata de textul efectiv al subalgoritmului, text care precizeaza calculele necesare rezolvarii subproblemei corespunzatoare. Descrierea se va incheia cu cuvantul SFSUBALGORITM sau SF-nume. Dam ca exemplu un subalgoritm cu numele MAXIM, care gaseste maximul dintre componentele vectorului X = (x1, x2, ... xn). Datele cunoscute pentru acest subalgoritm sunt vectorul X si numarul n al componentelor vectorului X. Ca rezultat vom obtine maximul cerut, pe care-l vom nota cu max. Deci lista parametrilor formali contine trei variabile, n, X si max. Subalgoritmul este dat in continuare.
FIE max: =x1; PENTRU i: =2; n EXECUTA DACA xi>max ATUNCI max: =xi SFDACA SFPENTRU SF-maxim In cadrul multor algoritmi este necesar calculul valorilor unei functii in diferite puncte. Este necesar sa definim functia printr-un subalgoritm de tip functie.
Pentru definirea unui subalgoritm de tip functie se foloseste un antet care precizeaza numele functiei si variabilele de care depinde ea. Subalgoritmul are forma: FUNCTIA nume (lpf) ESTE: {Antetul functiei} text {corpul functiei} SF-nume {marca de sfarsit} In corpul functiei trebuie sa existe cel putin o atribuire in care numele functiei apare in partea stanga, deci prin care functia primeste o valoare.
Dam ca exemplu o functie numar: R -> {2, 3, 4, 5}, definita matematic astfel: In Pseudocod descrierea este urmatoarea: FUNCTIA numar (x) ESTE: DACA x ...
Primești referatul în câteva minute,
cu sau fără cont
