Criptografia tradițională și securitatea datelor

Istoria criptografiei este lunga si pitoreasca. Se spune ca la dezvoltarea procedeelor de criptare (codificare) au contribuit: armata, corpurile diplomatice, persoanele care au tinut jurnale si indragostitii. Evident, dezvoltarea tehnicilor de criptare a constiuit o prioritate pentru organizatiile militare, care utilizau frecvent asemenea procedee. Inainte de aparitia calculatoarelor, volumul mare de mesaje criptate sau transmise a fost gestionat de un numar mare de functionari codori. Evident, tehnicile folosite erau limitate de capacitatea codorilor de realizare a transformarilor necesare si de insusirea de catre acestia a unor tehnici criptografice noi. Totusi, pericolul de capturare a codurilor de catre inamici facea necesara schimbarea periodica a metodei de criptare.

Modelul clasic de criptare presupune transformarea unui text sursa (plain text) printr-o functie dependenta de o cheie (key), transformare in urma careia rezulta textul cifrat (ciphertext). Inainte de aparitia retelelor de calculatoare, acesta era transmis printr-un curier sau prin radio. In cazul interceptarii mesajelor cifrate, ele nu puteau fi decodificate prea usor in absenta cheii de criptare.

Uneori, intrusii puteau nu numai sa asculte canalele de comunicatie (intrusi pasivi), ci si sa inregistreze mesajele si sa le retransmita mai tarziu, sa introduca propriile mesaje sau sa modifice mesajele legitime inainte ca ele sa ajunga la receptor (intrus activ). Domeniul care se ocupa de spargerea (decodificarea) cifrurilor se numeste criptanaliza (cryptanalysis) iar conceperea cifrurilor (criptografia) si spargerea lor (criptanaliza) sunt cunoscute global sub numele de criptologie (cryptology). Intr-o incercare de formalizare matematica a proceselor de criptare si decriptare, se pot folosi urmatoarele notatii: S - textul sursa, CK - functia de criptare, dependenta de o cheie K, R - codul rezultat si DK - functia de decriptare. Cu aceste notatii, criptarea este exprimata prin formula O regula de baza in criptografie stabileste necesitatea cunoasterii metodei generale de criptare de catre orice criptanalist. Acest principiu are la baza constatarea ca pentru a inventa, testa si instala o noua metoda de criptare este necesara o cantitate prea mare de efort pentru ca acest procedeu sa fie practic. In consecinta, cel mai important element devine cheia de criptare.

Cheia consta intr-un sir de caractere care defineste / selecteaza una sau mai multe criptari potentiale. Spre deosebire de metoda generala, care, in mod traditional, se schimba doar la cativa ani, cheia putea fi schimbata oricat de des era necesar.

In concluzie, modelul de baza al criptarii foloseste o metoda generala cunoscuta, care este parametrizata cu o cheie secreta, ce poate fi schimbata usor. In mod paradoxal, publicarea algoritmului de criptare, prin faptul ca da posibilitatea unui numar mare de criptologi sa sparga sistemul, ii poate dovedi stabilitatea, in caz ca dupa cativa ani nici ...