Creșterea animalelor domestice în sistem ecologic - creșterea ovinelor

1. Agricultura ecologică

Agricultura ecologică urmăreşte obţinerea de alimente prin metode de cultură care respectă mediul înconjurator, adică excluzând utilizarea pesticidelor şi îngrăşămintelor chimice de sinteză.

1.1. Ce presupune agricultura ecologică?

- reciclarea materiei organice naturale ;

- rotaţia culturilor;

- respectarea bunăstării animalelor;

- respectarea unui echilibru între microorganismele care populează solul.

Ce metode şi tehnici sunt specifice agriculturii ecologice?

- fertilizarea solului cu îngraşăminte organice (bălegar, îngrăşăminte verzi şi composturi, îngrăşămintele chimice solubile fiind interzise);

- acoperirea solului (se asigură astfel protecţia împotriva uscării lui);

- folosirea de îngrăşăminte minerale naturale (fosfaţi, praf de rocă,calciu provenit din var, îngrăşăminte din alge marine);

- rotaţia culturilor - în cicluri de 6 sau 12 ani (pentru a da şanse solului să nu se deterioreze - monoculturile fiind interzise);

- arături uşoare şi nu foarte adânci (15-18 cm, fără răsturnarea brazdelor);

- dezburuienare mecanică, manuală sau termică;

- înlăturarea paraziţilor prin mijloace ecologice.

1.2. Principiile agriculturii ecologice

- produce alimente de înaltă calitate nutritivă;

- respectă şi protejează ecosistemele naturale şi diversitatea lor genetică;

- promovează şi diversifică ciclurile ecologice în sânul sistemelor agrare, respectând microorganismele, flora şi fauna solului;

- menţine şi ameliorează fertilitatea solului prin folosirea de îngrăşăminte naturale (bălegar, îngrăşăminte verzi şi compost);

- utilizează resurse naturale şi reînnoibile regionale;

- asigură pentru animalele din crescătorii condiţii pentru ca acestea să îşi poată exterioriza comportamentul specific;

- menţine diversitatea genetică a sistemelor agrare;

- asigură pentru agricultori un câştig suficient şi un mediu de lucru sănătos şi sigur;

- ţine cont de impactul tehnicilor de cultură asupra mediului şi asupra oamenilor.

1.3. Ce face un producator în agricultura ecologică?

Un agricultor „convenţional” poate deveni practicant al agriculturii ecologice după o anumită perioadă tranzitorie, numită „conversie”.

În această perioadă agricultorul trebuie să înceapă să aplice principiile producţiei ecologice. Perioada de conversie este de doi ani, înainte de semănat în cazul culturilor anuale şi de trei ani în cazul culturilor perene, cu excepţia păşunilor.

Fertilitatea terenurilor utilizate în agricultura ecologică trebuie menţinută şi îmbunătăţită prin introducerea în rotaţia culturilor a plantelor leguminoase, a plantelor cu rădăcini profunde sau folosirirea îngrăşământului verde. Agricultorii pot utiliza în egală măsură încorporarea de substanţe ecologice în sol, sub formă de compost sau nu, în conformitate cu principiile agriculturii ecologice. Pot fi utilizate produse derivate provenind din fermele de animale (de ex. bălegarul de curte) dacă acestea provin din unităţile de creştere a animalelor care respectă regulile naţionale existente sau, în absenţa acestora, practicile internaţionale recunoscute referitoare la producţia animalieră ecologică.

Bolile, dăunătorii şi buruienile vor fi combătute prin îmbinarea următoarelor măsuri: alegerea de specii şi varietăţi tolerante sau rezistente, un asolament corespunzător, procedee mecanice şi fizice de combatere, protejarea entomofaunei utile prin asigurarea de condiţii favorabile cum ar fi: garduri vii, locuri pentru cuibare, lansare de prădători, arderea cu flacără a buruienilor.

Creşterea animalelelor reprezintă o parte integrantă a fermelor ce practică agricultura ecologică. Producţia animalieră trebuie să contribuie la echilibrul sistemelor de producţie agricolă prin respectarea cerinţelor nutritive ale culturilor şi prin îmbunătăţirea materiei organice a solului. În acest fel poate contribui la stabilirea şi menţinerea interdependenţei sol-plantă, plantăanimal şi animal-sol.

Creşterea animalelor în cadrul fermelor ecologice este o activitate legată de pământ. Animalele trebuie să aibă acces la suprafeţe de exerciţiu în aer liber, iar numărul acestora pe unitatea de suprafaţă, trebuie limitat pentru asigurarea unui sistem integrat între producţia animalieră şi producţia vegetală. În acest mod se reduce la minim orice formă de poluare a solului, a apelor de suprafaţă şi a celor freatice. Numărul de animale se stabileşte în funcţie de suprafaţa disponibilă, în scopul evitării păşunatului intensiv şi eroziunii solului. Utilizarea îngrăşămintelor naturale de la aceste animale nu trebuie să aibă efecte poluante asupra mediului.

http://stiinte.ulbsibiu.ro/sociologie/Detalii%20cerc_dezv_finantate/Fondul%20Europa_2005/Ghidul%20oierului%20european/04_Capitol%203.pdf

http://didu.ulbsibiu.ro/postdoc/campus15martie2012/muntean.pdf

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ŞTIINŢA ŞI TEHNOLOGIA ALIMENTELOR

SPECIALIZAREA: SISTEME DE PROCESARE ŞI CONTROLUL CALITĂŢII PROGUSELOR AGROALIMENTARE