Romania, mai ales in unitatile de orogen, are o mare varietate petrografica. In mod normal, aceasta varietate se rasfrange si in relief, eroziunea realizand adevarate peissaje morfopetrografice. Este destul sa amintim relieful carstic din Apuseni, Muntii Banatului sau din Podisul Mehedinti, multitudinea alunecarilor de teren de pe flisul carpatic, din Subcarpati sau podisurile Moldovei si Transilvaniei, densitatea mare de crovuri de pe unele portiuni ale Campiei Romane.
Conditiile de formare si evolutie ale reliefurilor petrografice depend de roca, de agent, dar si de climat, de etajele morfoclimatice, de anotimp, adica de tot ceea ce poate schimba, pe timp scurt sau indelungat, procesul geomorfologic care modeleaza roca. Din aceasta cauza formele realizate intr-o aceeasi roca pot suferi modificari periodice in functie de procesul dominant sau intensitatea acestuia intr-un anumit timp, dar si in functie de stadiul de evolutie. Exista insa si forme tipice fiecarui peisaj morfopetrografic care se perpetueaza timp indelungat chiar atunci cand evolutia formei in sine este rapida, dai in locul celei disparute apare una noua, identica.
Varietatea cea mai mare a reliefurilor petrografice o dau rocile sedimentare, care in plus ocupa si circa 85% din teritoriul tarii. Celelalte tipuri de roci se extind pe suprafete mai reduse : 10% cele metamorfice si 5% rocile eruptive (Geografia Romaniei, vol1, 1983) Studile asupra reliefurilor petrografice sunt foarte multe, fie sub forma de articole speciale, mai ales locale si regionale, fie in cazul majoritatii tezelor de doctorat in geomorfologie, sau in lucrari de alt tip. Sinteze generale se gasesc in Relieful Romaniei volI (1983). In mod obisnuit sunt retinute urmatoarele tipuri de reliefuri petrografice : pe roci cristaline, carstic, pe conglomerate si gresii, in argile si in marne, pe nisipuri si in loess.
Aceste roci includ di pe ce metamorfice si vulcanice vechi.
Relieful corespunzator este specific masivelor cristaline din Carpati, in primul rand in Meriodionali, apoi in magurile din nordul Dealurilor de Vest, in Muntii Macinului si Dobrogea Centrala, sau in Podisul Mehedinti.
Fiind vorba de roci dure, cristalizate, forma de relief principala rezultata este aceea de masiv si/sau culmi netede. Masivele au aspect de cupola (exemplu Poiana Ruscai, Gilau- Muntele Mare, Bihor) uneori modelate in trepte. Culmile montane se desprind adesea dintr-un nod central al masivului (ca cele din Meridionali, Rodna, Semenic s. a. ) dar pot avea forma si de obcina (Obcina Mestecanis, Muntii Persani). Vaile au un profil transversal in V ascutit, cu versanti foarte inclinati dar uniformi ca panta. Ele formeaza obisnuit defilee (Lapus, Jiu, Olt, Portile de Fier) sau chei (Morlaca- Huiedin). Un specific aparte il dau si abrupturile marginale, initial de falie, in special cele de la contactul cu reliefurile mai joase (depresiuni, dealuri, podisuri). O alta caracteristica a masivelor si culmilor cristaline ...
Bleahu M., Rusu Th. 91965) Carstul din Romania. Lucr.Inst. Speol. "E. Racovita", vol IV, Bucuresti
Ilie I. (1970), Geomorfologia Carstului, Centru de multiplicare al Univ. Buc., 384 p, Bucuresti.
Ilie I. (1973), Carstul din Romania, Bul.S.S. de Geogr., serie noua, vol III (LXXIII), Bucuresti
Ilie I., Grigore M. (1962), Forme de relief carstic dezvoltate pe roci vulcanice in Masivul Harghita si Depresiunea Ciucurilor, Natura, nr.5
Orghidan T. (1965), Harta regiunilor carstice din Romania, Lucr. Inst. Speol. "E. Racovita", vol IV, Bucuresti
Sencu V. (1968), La carte du Karst du clasto-carst de Roumanie, Rev.Roum De G.G.G., Geogr, nr 1-2, t.12, Bucuresti
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
