Resurse umane și dezvoltare economică în China și Japonia

Introducere

Japonia este o țară insulară din Asia de Est, situată pe un lanț de insule aflate între Oceanul Pacific și Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Este cunoscută și sub numele de Țara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum și o multitudine de insule mici (peste 5000).

China este cel mai întins stat în Asia de Est și cel mai populat stat din lume. Situată în estul Asiei, China este a treia ţară ca suprafaţă (dupa Rusia şi Canada) şi are cea mai mare populaţie dintre toate statele lumii. Capitala Chinei este Beijing, cel mai populat centru urban este Shanghai.

Mai mult de o cincime din totalul populației Pământului trăiește în China. China a dat naștere celei mai vechi civilizații din lume și are o istorie ce datează din urma cu 3500 de ani. Numele chinezesc “Zhong Guo”, care desemneaza denumirea țarii se traduce astfel: “Zhong”-mijloc, “Guo”-țara, numindu-se astfel "Tara de mijloc" , o referință la credința chinezească în care se spune ca țară era centrul geografic al Pământului și singura civilizație adevarată.

Suntem martorii unei creşteri dramatice si menţinute a unei viitoare puteri mondiale, cu o vastitate neegalată de resurse, cu aspiraţii măreţe, cu o poziţie puternică de negociere şi tot necesarul financiar şi tehnologic pentru o Diasporă specializată în domeniul afacerilor. Impactul unei Chine in continuă ascensiune asupra ţarilor lumii-atât asupra celor dezvoltate cât şi celor în curs de dezvoltare - va fi enorm, şi la fel va fi şi nevoia de a găsi noi strategii si reacţii la provocările create de China. Spre deosebire de Japonia , China nu va renunţa la folosirea forţei de muncă în timp ce urcă în clasamente. În schimb se va folosi de dominanţa sa în industriile bazate pe forţa de muncă şi nivelul mediu de tehnologie pentru a consolida o intrare puternică în domeniile bazate pe tehnologie care vor influenţa viitoarea economie mondială. Această combinare va duce China în poziţiile de lider şi va face din China un adversar important în competitivitatea mondială. Cu o politică externă din ce în ce mai impunătoare, China poate transpune puterea economică din ce in ce mai mare, în poziţie geo-strategică şi să contrabalanseze hegemonia globală a SUA. În acelaşi timp, ca şi alte naţiuni, China se foloseşte de puterea sa politică pentru interesele economice.

Resursele umane ale Chinei

Resursele cu care China vine în lupta economică sunt de multe ori minimizate şi înţelese greşit. A spune că este o ţară cu peste 1,3 miliarde de locuitori a devenit un fel de clişeu, până când se iau in considerare implicaţiile acestei cifre imense. China este deja cea mai mare piaţă de desfacere pentru avioanele Boeing şi utilajele americane ce produc unelte, iar piaţa pentru automobile este una dintre cele mai promiţătoare, China fiind deja piaţa externă cea mai mare pentru Volkswagen, înaintea SUA. Dimensiunea Chinei implică de asemenea un vast parc de resurse umane. Aceasta nu include numai o sursă practic nelimitată de muncitori necalificaţi, dar şi un număr în creştere de ingineri, oameni de ştiinţă, tehnicieni, mulţi dintre care sunt angajaţi în centre de cercetare şi dezvoltare finanţate de guvern, sau în centre tehnologice din ce în ce mai des întâlnite fondate de companii multinaţionale străine.

Coexistenţa forţei de muncă ieftină cu numărul tot mai mare de personal calificat nu ţine cont de supoziţiile comune despre competitivitatea naţională, şi stă la baza strategiei Chinei de a-şi menţine dominaţia în industriile bazate pe forţă de muncă chiar şi când intră în domeniile intensive în tehnologie.

In ultimii peste 20 de ani, economia chineză a cunoscut o dezvoltare rapidă. În această perioadă, ritmul mediu de crestere a economiei chineze a depăsit 9%, iar PIB a crescut de circa 8 ori. La ora actuală, China se situează pe locul al 2-lea pe plan mondial din punct de vedere al puterii economice. În domeniul comerţului exterior, columul schimburilor comerciale ale Chinei din anul 2001 a depaşit 500 de miliarde de dolari SUA, clasîndu-se pe locul al 6-lea, după Statele Unite, Germania, Japonia, Franţa şi Marea Britanie.

Cooperarea Chinei cu străinătatea în plan economic şi tehnologic a cunoscut o evoluţie ascendent. Creşterea economică a creat condiţiile necesare pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei. Până la sfârşitul anului 2000, circa un miliard 3OO de milioane de oameni au început să ducă o viaţă decentă, PIB pe cap de locuitor ajungând la 8OO de dolari americani.

Broob C., McGrew A. – Asia- Pacific in the New World Order, The Open University, New York, 2002

Chirilă M., Creţoiu Gh.- Econimie mondială, Ed. Porto- Franco, Galaţi, 2000.

Drucker P.F.- Realitatea lumii de mâine, Ed. Teora, Bucureşti, 2000.

Gilpin R. – Economia mondială în secolul XXI – provocarea capitalismului global, Ed. Polirom, Iaşi, 2004.

Farandon J. – Secretele Chinei, ascensiunea unei noi superputeri mondiale, Ed. Litera Internaţională, Bucureşti, 2008.

Academia de Studii Economice, Facultatea de Comert