Primele inregistrari de radiatie X solara s-au facut la 6 august 1948, la bordul unei rachete V-2 ce s-a ridicat la peste 100km. Mai mult de 10 ani Laboratorul National de Cercetari al Statelor Unite (NRL) ramane singurul implicat in astfel de cercetari. Rezultatele acestor masuratori cu rachetele au stabilit doua lucruri importante : ca Soarele este o sursa puternica de radiatie X si ca intensitatea emisiei X solare este legata de activitatea solara.
Prima confirmare directa a localizarii surselor de radiatie X in coroana solara, deasupra regiunilor active, a fost obtinuta in timpul eclipsei totale de Soare din octombrie 1958. In 1960, o data cu obtinerea primei imagini a Soarelui in radiatie X cu regiunile active solare. Lucrarile teoretice ale lui Elwert din anii 1950 prezinta in paralel cu observatiile, uneori anticipand chiar, caracteristicile emisiei X a coroanei neperturbate si a condensarilor coronale mai dense si mai fierbinti. Inregistrarea unor perturbatii bruste in ionosfera terestra, concomitente cu eruptiile solare puternice, a indreptat atentia cercetatorilor asupra emisiilor X asociate eruptiilor solare. S-a gasit ca radiatia X dura creste in timpul eruptiilor de cateva ori, rezultat confirmat, ulterior, de masuratorile facute cu satelitii artificiali.
A urmat apoi deceniul 7, cu primele imagini in radiatie X obtinute cu telescoape cu incidenta razanta. Instrumentele pentru detectie s-au perfectionat continuu, s-au masurat liniile spectrale X, polarizarea radiatiei. Misiuni spatiale lansate ulterior pentru studii ale radiatiei electro-magnetice solare (Skylab, in 1973-1974 si Misiunea Soarelui Maxim, in 1979-1980) au adus un bogat material si in domeniul radiatiei X.
Soarele este cea mai puternica sursa observata de radiatie X intre 0, 5-10keV, cu cel putin trei ordine de marime mai stralucitoare decat Sco X-1. Studiul radiatiei X solare prezinta interes pentru astronomia in radiatie X din mai multe motive. In primul rand, fiind steaua cea mai apropiata de Pamant, Soarele permite studiul detaliat al fenomenelor din atmosfera sa, in scopul elucidarii naturii proceselor fizice nestationare ce au loc aici. Pentru Soare sunt posibile observatii concomitente in radiatie X, in UV, in lumina integrala, in domeniul radio precum si inregistrari de campuri magnetice solare si particule solare in spatiul interplanetar. Un material atat de bogat este imposibil de obtinut pentru o alta sursa cosmica de radiatie X.
Datele observationale solare obtinute in radiatie X au revolutionat complet cunostiintele asupra coroanei solare si coroanelor stelare in general. Daca pana nu demult, coroana solara era considerata o structura spatiala relativ omogena, incalzita prin disiparea undelor acustice din zona convectiva, astazi se stie ca in coroana sunt prezente o serie de structuri bine definite (bucle, arce) de temperaturi si presiuni diferite ce pot coexista, campul magnetic constituind izolatorul necesar si probabil contribuind la ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
