Potențialul Turistic al Munților Rodnei

1. Prezentare generală

Parte integrantă a grupei nordice a Carapaţilor Orientali, Munţii Rodnei sunt situaţi între Masivul Ţibleş în vest; Obcinele Bucovinei şi Munţii Suhard la est; Munţii Maramureşului la nord; Dealurile Năsăudului la sud; Munţii Bârgăului la sud-est.

Munţii Rodnei reprezintă cea mai importantă unitate montană din Carpaţii Orientali, ocupând sud-estul judetului Maramures si nord-estul judeţului Bistriţa Năsăud. Astfel, Munţii Rodnei se individualizează atât prin altitudinea cea mai înaltă din zona răsăriteană a Carpaţilor (vârful Pietrosu 2303 m), dar şi prin existenţa celui mai mare lac glaciar (Lala Mare cu o suprafaţă de 5637 m2). De asemenea, în arealul Munţilor Rodnei se regăseşte una dintre cele mai importante staţiuni montane din zona nordică a ţării (Borşa), cât şi staţiunea balneară de importanţă naţională, Sângeorz Băi.

Parcul Naţional Munţii Rodnei – Rezervaţie a Biosferei este localizat în sud-estul judeţului Maramureş şi nord-estul judeţului Bistriţa Năsăud, în zona înaltă a Munţilor Rodnei, ocupând o suprafaţă de 46.399 ha.

2. Municipiile reşedinţă de judeţ

2.1. Municipiul Bistriţa

Prezentare

Reşedinţă a judeţului Bistriţa – Năsăud, municipiul Bistriţa este situat în partea de nord-est a Podişului Transilvaniei, în Depresiunea Bistriţei.

Municipiul Bistriţa este amplasat pe un teren plan, la o altitudine de 356 m, pe coordonatele 47010' latitudine nordica si 24030' longitudine estica.

Oraşul este străbătut de râul Bistriţa, râu al carui nume îl poartă. Este înconjurat de coline acoperite cu întinse livezi, ocupa o suprafaţa de 14.547 ha, împreuna cu cele saşe localităţi componente Unirea (5 km), Slatiniţa (10 km), Ghinda (8km), Viişoara (5 km), Sigmir (6 km), Sărata (10 km).

Localităţile limitrofe municipiului Bistriţa sunt: Feldru (N), Livezile (NE), Cetate si Budacul de Jos (SE), Mariselu (S), Sieu Magheruş (SV), Sintereag si Dumitra (NV).

Din suprafaţa municipiului Bistriţa de 13.799 ha revin intravilanului circa 2.058 ha.

Relieful

Municipiul Bistriţa este situat în subunitatea morfologica Dealurile Bistriţei. Suprafaţa pe care se afla este o regiune mai coborata cunoscuta ca "Depresiunea Bistriţei". Aceasta depresiune este deschisa la vest si est, iar înspre nord si sud este marginita de dealurile: Cetate (Burgberg) 686 m, Bistritei (549 m), Ciuha (620 m), Corhana, Cocos, Jelnei, Codrisor (Schieferberg), Cighir.

Depresiunea Bistriţei este de origine eroziv-acumulativa. Este strabătuta de râul Bistriţa care izvorăşte de pe versantul nordic al Muntilor Calimani, de sub varful Bistriciorului, de la o altitudine de 562 m, parcurgând un traseu de 64 km până la intrarea în oraş. Aici primeşte doi afluenţi cu debit foarte mic si inconstant, pârâul Ghinzii si Valea Jelnei. De pe Dealul Cetăţii isi aduna apele paraul Castailor care conflueaza cu râul Bistriţa între Bistriţa si Viişoara. Râul Bistriţa traversează localitatea Viişoara, trece pe la marginea localităţii Sarata şi se varsă în râul Şieu.

Istorie

Bistriţa este atestată documentar prima oară ca oraş în anul 1264 şi îşi datorează într-o mare masură geneza, evoluţia şi caracteristicile fizice, colonizarii germane medievale. Asezarea este amplasată într-o zonă cu resurse naturale deosebit de bogate, iar conjunctura favorabilă, libertăţile obţinute de colonişti de la Coroana Maghiară, legislaţia urbană germană, calitatea şi cultura grupului uman aşezat aici, Biserica catolică şi alţi factori, au făcut ca oraşul să se dezvolte rapid. Către sfârşitul secolului al XII-lea erau deja conturate cele două laturi lungi ale pieţei centrale, dar şi traseele principale ale tramei stradale. Dezvoltarea şi evoluţia urbanistică a Bistriţei, prezintă numeroase similitudini planimetrice cu oraşe din Europa Centrală şi de Nord, din spaţiul de colonizare german: caracteristici geometrice destul de exacte, o textura omogenă a lotizărilor, un sistem de străzi riguros trasate care converg către Piaţa Centrală, precum şi tipologia de baza dupa modelul unei pieţe dreptunghiulare apropiate de un pătrat, cu două strazi longitudinale, tangente ei, dintre care una este dominantă. Un punct de referinţă în dezvoltarea oraşului este anul 1465 când începe construcţia sistemului de fortificaţie al Bistriţei. Dupa douăzeci de ani, prima centura a zidurilor de apărare era gata, avea 13 tunuri şi un bastion, iar dupa 50 de ani s-a construit şi a doua centură de ziduri, pervazută şi aceasta cu turnuri, iar împrejurul lor s-au sapat şanturi adanci, care printr-un canal derivat din râul Bistriţa, au fost umplute cu apă. În interiorul zidurilor de incintă, in jurul Bisericii Evanghelice din Piaţa Centrală a început în a doua jumătate a secolului al XV-lea o campanie de folosire judicioasă a spaţiului, de ridicare de noi construcţii din piatră sau carămida în locul celor preponderent din lemn. Case de piatra sunt semnalate de timpuriu la Bistriţa şi se poate afirma cu certitudine că procentul cladirilor reînoite la sfârşitul secolului al XV-lea era mai mare decât în alte oraşe. În secolul al XVI-lea se trece sistematic la construcţiile de piatră, atingându-se apogeul dezvoltării urbanistice medievale în suprafata cuprinsa între zidurile de incintă, Bistriţa înscriindu-se sub aspect social, economic, edilitar, între cele mai reprezentative oraşe din Transilvania. In secolul al XIX-lea, modificarea zonelor de locuire şi a oraşului în general, a fost influentat de mai mulţi factori, între care mentionăm dărâmarea în deceniul 7 a porţilor principale şi a elementelor de fortificaţii, odata cu extinderea oraşului în afara acestora. Un alt eveniment remarcabil îl constituie anul revoluţionar 1848, când Bistriţa devine un adevarat câmp de lupta între armatele austriece şi trupele maghiare. Dupa al doilea război mondial s-au produs mutaţii importante în configuraţia oraşului şi a zonelor de locuit, acestea se vor extinde iar pe de altă parte, zona exterioară a oraşului va fi ocupată de amplasarea noilor unităţi industriale. În urma reorganizarii administrativ-teritoriale din anul 1949 atribuţiile comunităţilor orăşeneşti au fost preluate de Comitetul Provizoriu al oraşului Bistriţa până în anul 1950 când a luat fiinţă Sfatul Popular al orasului Bistriţa, iar în anul 1968, Consiliul Popular Bistriţa. În anul 1979, oraşul Bistriţa a fost ridicat la rangul de municipiu.