Parcul Național Călimani - lucrările propuse pentru refacerea mediului în zona fostei exploatări miniere

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Descriere generală

Localizare

Parcul Naţional Călimani se întinde pe parte din masivul Călimani din Carpaţii Orientali, între 47°1’49.17’’ - 47° 14’51.70’’ latitudine nordică şi 25°0’19.92’’ - 25°19’47.11’’ longitudine estică.

Parcul se desfăşoară pe teritoriul a patru judeţe: Suceava, Mureş, Harghita şi Bistriţa Năsăud, cuprinzând zona superioară a masivului Călimani, delimitat la est de şirul depresiunilor Păltiniş, Drăgoiasa, Bilbor şi Secu, la nord, de zona depresionară a Dornelor şi munţii mărunţi ai Bârgăului, la sud de defileul Mureşului iar la vest, piemontul colinar al Călimanului face trecerea spre partea estică a Podişului Transilvaniei.

Accesul este posibil din oraşele Vatra Dornei, Topliţa şi comunele Şaru Dornei, Panaci, Bilbor, Stânceni, Lunca Bradului, Răstoliţa, Colibiţa, Piatra Fântânele, Poiana Ştampei (sat Dorniş oara) şi Dorna Candrenilor (sat Poiana Negrii).

Parcul Naţional Călimani face parte din categoria parcurilor naţionale, ce au drept scop protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice.

În perimetrul parcurilor naţionale sunt admise numai activităţile tradiţionale practicate numai de membrii comunităţilor din zona parcului naţional şi de persoanele care deţin terenuri în interiorul parcului, activităţi tradiţionale care vor fi reglementate prin planul de management. Managementul parcului urmăreşte şi menţinerea interacţiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea folosinţelor tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale.

De asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale.

În anul 2007, parcul este propus ca sit Natura 2000 de tip SCI (sit de importanţă comunitară), o zonă care include Parcul Naţional Călimani şi se extinde la sud şi est de acesta.

Harta delimitării pe judeţe a Parcului Naţional Călimani

Categoriile ariei protejate

Parcul Naţional Călimani conţine două categorii de arii protejate: cat. I-a şi a II-a IUCN, prezentate la capitolul legat de zonarea internă a parcului.

1. Rezervaţii ştiinţifice: sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor habitate naturale terestre şi/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes ştiinţific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură. Mărimea rezervaţiilor ştiinţifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrităţii zonei protejate. Managementul rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de protecţie prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În aceste zone se interzice desfăşurarea oricăror activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, educaţie şi de ecoturism cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul forului ştiinţific competent şi al administratorului rezervaţiei ştiinţifice. Rezervaţiile ştiinţifice corespund categoriei I IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii) "Rezervaţie Naturală Strictă: arie protejată, administrată în principal în scopuri ştiinţifice".

- Jnepeniş cu Pinus cembra, desemnată ca rezervaţie prin Decizia 433/1971 a Comitetului Executiv al Consiliului Judeţean Suceava, evidenţiată ca atare în Legea 9/1973 privind protecţia mediului înconjurător şi ulterior, menţionată cu numele de mai sus în Legea 5/2000. Întrucât rezervaţia este deosebit de importantă pentru asociaţia vegetală cu Picea abies (molid) şi Pinus cembra (zâmbru), descrisă pentru prima dată în România, în Munţii Călimani, considerăm că denumirea adecvată şi pe care o vom folosi în continuare este Rezervaţia Ştiinţifică Molidiş cu zâmbru. Aceasta cuprinde o suprafaţă de 384,2 ha.

2. Rezervaţii incluse în zona de protecţie integrală:

- Rezervaţia peisagistică 12 Apostoli – (cunoscută în literatură ca Rezervaţia geologică 12 Apostoli) desemnată ca rezervaţie prin Decizia 433/1971 a Comitetului Executiv al Consiliului Judeţean Suceava evidenţiată în Legea 5/2000, cuprinde complexul de roci eruptive unice prin forma şi frumuseţea lor formate prin modelare eoliană, dezagregare fizică, eroziunea aglomeratelor. Cuprinde o suprafaţă de 200,00 ha.

- Rezervaţia peisagistică mixtă Iezerul Călimanului, lac de baraj natural, cu o suprafaţă de 322,0 ha

3. Zona cu protecţie strictă, cu o suprafaţă de fond forestier de 1.128 ha cuprinde zone sălbatice în care nu au existat intervenţii antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus, din care 384.2 constituie Rezervaţia Ştiinţifică Jnepeniş cu Pinus cembra. Se interzice desfăşurarea oricăror activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, educaţie şi ecoturism, cu limitările descrise în planul de management.

4. Zona de protecţie integrală, cu o suprafaţă de 15.955,5 ha, cuprinde cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul ariilor naturale protejate. În zona de protecţie integrală, în afara perimetrelor rezervaţiilor ştiinţifice cu regim strict de protecţie, se pot desfăşura următoarele activităţi:

Observații:

Problemele de mediu aparute in urma exploatari miniere in masivul Calimani

Universitatea „Babes-Bolyai”, Cluj-napoca

Facultatea De Geografie

Specializare Planificare Teritoriala

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Parcul National Calimani - Lucrarile Propuse pentru Refacerea Mediului in Zona Fostei Exploatari Miniere
    • Parcul National Calimani - Lucrarile Propuse pentru Refacerea Mediului in Zona Fostei Exploatari Miniere - Cuprins.doc
    • Parcul National Calimani - Lucrarile Propuse pentru Refacerea Mediului in Zona Fostei Exploatari Miniere.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (5 voturi)
Nr fișiere:
2 fisiere
Pagini (total):
13 pagini
Imagini extrase:
13 imagini
Nr cuvinte:
3 247 cuvinte
Nr caractere:
17 767 caractere
Marime:
17.95MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Geografie
Predat:
la facultate
Materie:
Geografie
Profesorului:
Corpade Ciprian
Sus!