Oceanografie Lucrare Practica- Insulele Nordice

“Aceia care cred că ultima eră a explorării, s-a terminat, ar trebui să se gandească din nou, ar trebui sa privească oceanele şi cerul, pentru că marea eră a explorării, tocmai a început” (Sylvia Earle).

Oceanele nu sunt numai zone întinse de apă, ci şi un sistem complex de factori geologici, fizici, chimici şi biologici care au o influenţă decisivă asupra lumii uscatului şi de asemenea asupra vieţii noastre. Ele sunt , poate, singurele habitate destul de mari pe care nu vom fi capabili să-l schimbăm suficient pentru a-i distruge funcţionaliatea, deşi se pare că facem asta, şi dacă nu, pe uscat cu siguanţă o facem. Oceanele pot avea uneori cheia salavării noastre.

Date generale

Oceanele acoperă 71% din suprafaţa Pământului şi conţine 97% din apa lui. Mai puţin de 1,641% este în gheţari şi banchize de gheaţă, 0.365% în apa freatică, 0,036% în lacuri şi râuri, 0,001% în atmosferă. Pământul are o suprafată de 510.066.000 km2 , din care suprafaţa oceanelor este de 362 milioane de km2 , iar a uscatului de 148.647.000 km2.

Media adâncimilor este de 3.720m, iar cea mai mare este Groapa Marianelor de 11.033m.

Temperatura din aproape toate oceanele adânci este de numai câteva grade peste temperature de îngheţ de 390 F (40 C). La prânz lumina soarelui în apele limpezi intră 1/10 th, aproximativ cu fiecare 75m. Omul de abia poate vedea lumina până la 500 m, cam la 1 milion din intensitatea de la suprafaţă.

Majoritatea oceanelor adânci au presiunea echivalentă cu 100-300 de ori presiunea aerului din roţile automobilelor adică 3000-9000 g/cm2.

Relieful oceanic este foarte variat fiind alcătiut dintr-un lanţ muntos submarin care se întinde pe o suprafaţă de 64.000 km. Cel mai înalt munte este Mauna Kea din Hawaii care se înalţă de pe fundul oceanului cu o înălţime de 33.476 m din care numai 4170 m sunt deasupra mării.

Oceanul planetar cuprinde următoarele oceane:

-Atlantic;

-Indian;

-Pacific;

-Arctic.

Mările. Clasificări şi răspândire

Mările au condiţii de existenţă deosebite de ale oceanelor. În general, mările se află sub influenţa condiţiilor locale ale maselor continentale care le încadrează şi ale zonelor oceanice cu care sunt în legătură.

Regiunile abisale, în mări, sunt slab reprezentate sau lipsesc complet;unele mări sunt dezvoltate doar pe platforma continentală (Marea Nordului, Marea Mânecii), ţărmurile lor limitate de un singur continent sau de o zonă continentală unitară sau de insule. Comunicarea cu oceanul se face mai mult sau mai puţin imperfect, datorită pragurilor sau strâmtorilor care nu permit schimbul de apa cu regiunile adânci ale oceanelor.

Suprafaţa ocupată de mări, în cadrul Oceanului Planetar, este 74.800.000 km2 sau 20 %.Raportate la principalele oceane, Oceanului Pacific îiaparţin 32.800.000 km2, Oceanului Atlantic 18.480.000 km2, Oceanului Indian 13.210.000 km2 şi Oceanului Arctic 10.310.000 km2 (mai mult de 2/3 din suprafaţa sa).

Alte caractere ale mărilor. Mările se deosebesc mult între ele în ceea ce priveşte poziţia lor geografică, originea, raporturile cu oceanele, caracteristicile fizice şi chimice. Fiecare mare are o circulaţie proprie, distribuţie a temperaturii, salinităţii, forme de viaţă specifice.

Clasificări

Doarece mările prezintă foarte multe caractere, variate şi specifice, s-a incercat tipizarea lor, făcându-se diferite clasificări care au la bază anumite criterii.

1.Un criteriu folosit în foarte multe clasificări este aşezarea geografică. După acest criteriu, mările se impart în: mări mărginaşe sau bordiere, mări continentale şi mări închise.

-Mările mărginaşe sau bordiere sunt situate la marginea bazinelor oceanice, cu care comunică prin strâmtori largi şi adânci, care le dau posibilitatea, într-o anumită măsură, să ia parte la viaţa oceanelor (exemple:Marea Chinei de Est, Marea Japoniei, Marea nordului).

-Mările continentale pătrund mult în continent şi nu comunică cu oceanul decât printr-o strâmtoare îngustă şi puţin adâncă (exemple:Marea Baltică, Marea Mediteraniană, Marea Neagră).

-Mările închise nu au nici un fel de legătură directă cu oceanul şi se aseamănă mai mult cu lacurile (exemple: Marea Caspică, Marea Aral).

2.S.V.Kalesnik pe lângă caracteristicile aşezării geografice ţine cont, în clasificarea mărilor, şi de particularităţile regimului hidrologic. Clasifică mările în: mări interioare, semiînchise, deschise şi interinsulare.

-Mările interioare sunt înconjurate aproape din toate părţile de uscat şi comunică cu oceanul sau cu mareaprin intermediul uneia sau mai multor strâmtori (exemple:Marea Albă, Marea Baltică, Marea Azov, Marea Marmara, Marea Neagră).

-Mările semiînchise sunt mărginite parţial de continente şi despărţite de ocean sau mare printr-un şir de insule sau peninsule (exemple:Marea Bering, Marea Nordului, Marea Galbenă, Marea Caraibilor, Golful Mexic).

Aleutinele. Întregul arc de cerc al arhipelagului Aleutinelor, format din 100 de insule vulcanice, înconjurate de peste 2.300 de stânci periculoase pentru navigaţie – se întinde din Kamceatka până în Alaska, pe o lungime de 1.740 km. El are o suprafaţă totală de 37.800 km2. Aleutinele au fost numite şi Caloriferul focilor.

Komandor. La hotarul de sud – vest al Mării Bering se găsesc insulele Bering şi Mednîi.

Insulele ţărmurilor apusene

Kurile. Lanţul insulelor vulcanice care alcătuiesc arhipelagul Kurile (U.R.S.S.) face legătura între Japonia şi Kamceatka. Cercetători au numit aceste insule ‘Leagănul dracilor” deoarece ele îşi schimbă necontenit forma şi suprafaţa din cauza răsuflărilor vulcanice subterane. Suprafaţa arhipelagului este de circa 14.900 km2, repartizată la un număr de 30 de insule, dintre care cele mai importante sunt : Iturup, care are 6.725 km2, Pramuşir (Paramushir) – 2.479 km2, Kunashir – 1.548 km2 şi Urup – 1.511 km2.

Pe teritoriul insulelor Kurile, din 52 de vulcani, 12 sunt în activitate. În centrul ei se înalţă la peste 1.100 m conul sfârtecat al vulcanului Ebeko.

Sahalin. În partea de sud – vest a Mării Ohotsk, pe o lungime de 1.000 km, se întinde insula Sahalin, în suprafaţă de 76.000 km2, înfăţişându-se sub forma unei făşii înguste de uscat, cu o lăţime care nu depăşeşte 160 km. Această insulă este despărţită de continental asiatic prin strâmtoarea Tătară, care leagă Marea Japoniei cu Marea Ohotsk. În părţile sale nordice, Strâmtoarea Tătară are o lăţime de numai 7,5 km. Aproape două treimi din suprafaţa insulei sunt muntoase. Înălţimile munţilor nu depăşesc 700 m, cu excepţia câtorva vârfuri care ajung la peste 1.000 m.

Deşi extremitatea nordică a insulei se află la aceeaşi latitudine cu Moscova, iar cea sudică cu Odessa, clima Sahalinului este extreme de variată. Vara insula este supusă acţiunii musonilor, iar iarna se află sub influenţa vânturilor care suflă de pe continental asiatic.

Japonia. Se mai numeşte şi “Ţara soarelui-răsare”, “Ţara crizantemelor” sau “Ţara creşilor înfloriţi”.

Arhipelagul celor aproape 400 de insule şi insuliţe japoneze, a căror suprafaţă totală este de 369.766 km2, (Hokkaido – 76.664 km2,Honshu

Universitatea Ovidius Constanta

Facultatea de Geografie