Ruinele orasului Machu Picchu, redescoperite in 1911 de catre arheologul Hiram Bingham, sunt unele dintre cele mai frumoase si enigmatice locatii stravechi din lume. In timp ce incasii in mod sigur foloseau varful muntelui (2761,50 m inaltime), ridicand sute de structuri de piatra incepand cu anii 1400, legendele si miturile indicau faptul ca Machu Picchu (insemnand "vechiul pisc" in limba Quechua), adorat ca un loc sacru din cele mai vechi timpuri. Oricare ar fi originile sale, incasii l-au transformat intr-un mic (5 mile patrate), dar extraordinar oras. Invizibil de dedesubt si complet natural limitat, inconjurat de terase agricole suficiente pentru a hrani populatia, si irigat de izvoare naturale, Machu Picchu pare sa fi fost folosit de incasi ca un oras ceremonial secret. 610 metri deasupra, galagiosul rau Urubamba, norul infasoara ruinele palatelor, bailor, templelor, hambarelor si a in jur de 150 de case, toate intr-o remarcabila stare de conservare. Aceste structuri, sapate in granitul din varful muntelui sunt minuni atat arhitecturale cat si estetice. Multe dintre caramizile cantarind 50 de tone sau chiar mai mult sunt atat de precis sculptate si unite cu atata exactitate, incat imbinarile fara mortar nu permit nici macar unei lame de cutit sa intre printre ele. Se stiu putine lucruri despre utilizarile sociale sau religioase ale orasului in vremurile incasilor. Scheletele a 10 femei si ale unui barbat duc la presupunerea ca acest sit ar fi putut fi un sanctuar pentru pregatirea preoteselor si/sau a mireselor nobilimii incase. Oricum, examinarea ulterioara a oaselor a dezvaluit un numar egal de oase masculine, ceea ce indica faptul ca Machu Picchu nu era exclusiv un templu pentru femei.
Patru secole au fost necesare pentru descoperirea unei fantastice fortarete ascunse printre piscurile de 4000 de metri ale anzilor peruvieni. Nu i se cunoaste adevaratul nume, ce destinatie avea si de ce a fost parasita de bastinasi in secolul XVI, fara a fi atacata de conchistadori. A scapat neobservata de europeni pana in secolul al XX-lea, cand a primit si numele de Machu Picchu.
In secolul al XII-lea, enigmatica populatie ce-si spunea Inca (Fii Soarelui) cucerea un vast teritoriu in nordul si vestul Americii de Sud, venind de undeva din zona meridionala a continentului - nu se stie nici acum cu precizie de unde. Desi nu erau la fel de razboinici si necrutatori ca aztecii, incasii au cucerit nu mai putin de 500 de civilizatii amerindiene. Nu s-au impus prin cultura (nu cunosteau nici o scriere) caci acestia transmiteau mesaje printr-un sistem de noduri si lungimi ale sforilor ( ce nu este inca cunoscut ), ci printr-o temeinica, chiar spartana organizare social-legislativa. Dar, mai presus de toate, aveau "obsesia" constructiilor de drumuri pavate si de cetati-fortarete (inclusiv in jungla) menite sa reziste vesnic in fata oricarui inamic. Capitala incasilor, Cuzco, era - arhitectural - comparabila cu Roma cezarilor. Dar la numai 130 de kilometri de Cuzco, printre crestele andine, se afla cetatea Machu Picchu. Gasita abia in 1911, aceasta citadela a fost conceputa ca un labirint citadin inexpugnabil. La peste 4000 de metri, lemnul era o raritate si totul a fost durat in piatra: terase, fotificatii, palate regale, locuinte simple, bazine de acumulare a apei de ploaie, caramizi, piete si un sofisticat sistem de parcele agricole pentru cultura principala, porumbul. Totul se incadreaza intr-un plan urbanistic aparent "intortocheat", menit sa deruteze eventualii invadatori. Este un unicat arhitectural impresionant si abia fotografiile facute din avion i-au pus in evidenta toate insusirile.
De fapt, ceea ce ii frapeaza cel mai mult pe cercetatorii istoriei amerindienilor este incredibila coincidenta dintre opera mitica a lui Dedal ("inginerul" care a construit Labirintul de incarcerare a Minotaurului, sau, in alta varianta, palatul-labirint al regelui cretan Minos din Knossos). Labirintul Machu Pichu reflecta la randu-i simbolul vietii pline de meandre si in care drumul nu duce niciodata inapoi, ci mereu inainte, spre moarte. Inspirat din spiralele scoicilor (asa cum afirma poetul grec Theodorides), Labirintul - fie el amerindian, grec sau egiptean (cel al reginei Hawara din Krokodilopolis, de exemplu) - are deci conotatia luptei cu timpul, el este adevaratul prizonier.
Si inca o enigma: retelele de drumuri facute de cei care nu au cunoscut roata! 16.000 de km de drumuri pavate (a doua, ca lungime, dupa reteaua romana de 90 de mii de km), inclusiv poduri suspendate in zonele mlastinoase si nisipoase! De ce acest efort de taiere de "autostrazi" in coastele anzilor, daca incasii nu au avut vehicule, necunoscand roata? Nu lipseau borne indicatoare din 7 in 7 km si locuri de odihna din 20 in 20 de km. Ideea utilizarii drept piste de aterizare-decolare a fost avansata de foarte multi cercetatori, dar nu exista dovezi credibile... nu inca... Nici un drum special amenajat nu ducea catre Machu Picchu. Aceasta enclava (probabil a preotilor, putand adaposti doar 500 de persoane) exista parca in afara timpului si spatiului, ascunzand mistere inca de nepatruns.
Un fabulos oras incas:
In inima unui lant de munti acoperiti de un dens covor vegetal, Machu Picchu domina de mai bine de cinci veacuri ingusta si adanca vale a raului Urubamba. Acest cadru natural exceptional a facut din cetatea incasa situl cel mai spectaculos din vechiul Peru. Inaltat pe la 1450 de suveranul incas Pachacuti, Machu Picchu a fost in chip brutal abandonat de locuitorii sai in 1572, apoi uitat. A fost redescoperit in 1911 de istoricul Hiram Bingham, ale carui teorii asupra sitului s-au bucurat multa vreme de autoritate. Machu Picchu numara cam 200 de cladiri, cel mai adesea in forma de patrulater, care nu au, in general, decat un singur etaj si nici o despartitura interioara. Constructiile cele mai marcante sunt Torreon, sau observatorul astronomic in forma de semicerc, folosit pentru determinarea datelor importante ale calendarului si Intihuatana, sau cadranul solar. Micul oras poate gazdui intre 500 si 1.000 de persoane, cifra modesta daca o comparam cu cei 200.000 de locuitori pe care ii numara, fara indoiala, pe atunci Cuzco, capitala.
Un oras intr-o natura imblanzita:
Sub conducerea arhitectilor si sefilor de santier in serviciul statului incas, lucratorii din cariere, cioplitorii in piatra si zidarii profesionisti construiesc noul oras. Ei sunt secondati de muncitorii salahori recrutati dintre taranii supusi corvoadei, munca fortata in serviciul statului. Pe versantul de est din Machu Picchu (''Vechiul Varf'') ,muncitorii fac enorme lucrari pentru a adapta orasul la mediul natural Ei ridica ziduri de sustinere si amenajeaza multiple terase in cele doua sectoare, agricol si urban, pe care le are orasul. Mai multe incinte cu ziduri inalte apara orasul. In zona agricola, muncitorii instaleaza in plus canalizari pentru irigatie si transporta pe terase cantitati enorme de pamant necesare culturilor. In climatul tropical, muntele, transformat in gradina, raspunde nevoilor alimentare ale populatiei. Deasupra teraselor agricole, constructorii incasi ridica sectorul urban.
Mari constructori:
Pentru a construi orasul, supusii imparatului Pachacuti s-au aprovizionat cu piatra din muntii de granit de la Machu Picchu. Lucratorii au desprins blocurile cu ajutorul unor pene de lemn umezite, asezate la intervale regulate dupa contururile blocului. Prin dilatare, lemnul facea ca stanca sa se crape. Pietrele au ajuns apoi pe santier pe sanii urcate de-a lungul unor drumuri de pamant batatorit, unde au fost trase pe trunchiuri de lemn cu coaja curatata, cu ajutorul franghiilor. Pe santier, cioplitorii in pitra au preluat stafeta si le-au modelat cu unelte din bronz, dalti si percutoare de piatra dura. Extrem de rigurosi, acestia au ajustat perfect blocurile, dand astfel o mare soliditate zidurilor care au rezistat cutremurelor de pamant. Au obtinut slefuirea finala frecand blocul cu nisip. Aceasta finisare a fost rezervata celor mai importante edificii din Machu Picchu, cum ar fi templele sau observatorul astronomic. Pentru a aseza materialele la locul potrivit, zidarii au folosit platforme de pamant pe care le-au inaltat in acelasi timp cu zidul in constructie. Edificiile modeste au fost facute din pietre grosolan cioplite, imbinate intr-un mod mai putin regulat si legate intre ele printr-un mortar gros facut din argila.
Izolat in Anzi:
In continuarea ideilor lui Hiram Bingham, Machu Picchu a fost mult timp indentificat cu Vilcabamba, capitala rezistentei incase in fata spaniolilor. In 1964, descoperirea acestui oras, asezat mai jos de Machu Picchu, a venit sa corecteze aceasta eroare. Interpretarile false pe care le-a facut istoricul american in ceea ce priveste rolul orasului s-au perpetuat totusi si dupa descoperire. Dupa parerea lui Bingham, situl le-ar fi oferit adapost Fecioarelor Soarelui, sau femeilor ce traiau izolate, in slujba suveranului incas si ar fi fost impartit in cartiere specializate. Astfel, Bingham enumera un cartier al inchisorilor, un palat al Incasului, locuinte ale preotilor, un cartier al nobilimii, ateliere. Aceste denumirii continua si astazi sa desemneze parti ale sitului; cu toate acestea, se stie ca nu mai au nici o acoperire in realitate. Dar, daca deocamdata destinatia majoritatii cladirilor ramane necunoscuta, rolul orasului apare mai limpede. Intemeiat in aceasta vale din ratiuni strategice, misiunea lui era aceea de a controla grupurile de populatie ce ocupau acea regiune salbatica, apropiata de capitala Cuzco, si de a evita incursiunile lor. Totodata, Machu Picchu avea o importanta economica, din moment ce furniza orasului Cuzco penele de pasari si produsele tropicale consumate din belsug. Imprejmuit de munti sacri, Machu Picchu este si un loc sfant. Lasand neatinsa visarea, problemele ce se pun inca in legatura cu Machu Picchu nu fac decat sa sporeasca farmecul fascinant al sitului.
Un imperiu efemer:
Suveranul Pachacuti, mare cuceritor, a intemeiat Imperiul incas pe la 1440. Acesta a atins apogeul spre 1490. S-a intins, la vremea respectiva, din Columbia, la Nord, pana in centrul statului actual Chile, la Sud si cuprindea Ecuador, Peru, Bolivia si Nord-Vestul Argentinei. Capitala era Cuzco, in Sudul Peru-ului. In 1532, spaniolii, sub conducerea conchistadorului Francisco Pizarro, au pus stapanire peste acest imperiu care a durat mai putin de 100 de ani. L-au trimis la moarte pe incasul Atahualpa si si-au insusit fabuloasele lui comori. In 1536, fratele vitrega al acestuia, Manco Capac, a preluat comanda rascoalei
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
