În Antichitate se credea că Pamantul se află în centrul Universului şi este imobilă. În acest caz Soarele planetele şi sateliţii se roteau în jurul pământului (ipoteza geocentrica). Se presupunea că fiecare planeta descria cercuri (epicicluri) în jurul unui punct care se deplasa la rândul sau pe un cerc (deferent) în jurul Pamantului.
Renaşterea a demonstrat, prin intermediul lui Nicolaus Copernic viabilitatea ipotezei care demonstra mişcarea aparentă a aştrilor pe bolta cereasca ca fiind rezultatul mişcării pământului pe orbita sa în jurul soarelui (ipoteza heliocentrica). Ca urmare a lipsei de precizie a datelor astronomice, Copernic admitea în continuare ipoteza epiciclurilor. Ipoteza heliocentrica a revoluţionat, fiind în definitiv demonstrată de Kepler, Newton şi Herschel.
Dintre toate miscarile Pamantului, doua au o importanta mai mare pentru fenomenele de la suprafata scoartei terestre: miscarea de rotatie si miscarea de revolutie.
MIŞCAREA DE ROTAŢIE
Învârtirea Pământului în jurul axei sale polare se numeşte rotaţie. Perioada de rotaţie, adică timpul necesar ca pământul să se învârtească cu 360ş este de 23h 56m si 4,09s ( zi siderală). Aceasta perioada este determinată după stele, pe când perioada de 24 de ore este durata medie a unei rotaţii complete în raport cu Soarele. În studierea relaţiilor Pământ-Soare se foloseşte perioada de rotaţie de 24 de ore.
Mişcarea Pământului în jurul axei sale, în jurul Soarelui, în jurul axei Lunii şi în jurul Pământului se realizează în acelaşi fel.
Sensul de rotaţie poate fi determinat pe baza uneia dintre următoarele reguli:
- Dacă ne imaginăm că privim de sus Pământul uitându-ne spre Polul Nord, sensul de rotaţie este contrar mişcării acelor de ceasornic
- Dacă punem degetul pe un punct situat lângă ecuator şi împingem spre est, globul se va roti în direcţia corectă, ceea ce explică expresia curenta rotaţia spre est a Pământului.
- Sensul rotaţiei Pământului este invers celei de mişcare aparentă a Soarelui, Lunii şi stelelor. Deoarece aceste corpuri par să se deplaseze spre vest pe bolta cerească, aceasta înseamna că pământul se roteşte spre est.
Viteza de rotaţie, definită ca viteza cu care un punct de pe suprafaţa terestră se deplasează pe o orbită circulară în virtutea mişcării de rotaţie a planetei, este definită de la un loc la altul şi se calculează împărţind lungimea paralelei geografice de la latitudinea respectivă la valoarea de 24 ( perioada medie de rotaţie).
La Ecuator, unde circumferinta este de cca 40 000 km, viteza de rotaţie este de cca 1 700 km/h (465m/s), iar in dreptul paralelei de 60ş viteza scade la 850 km/h la poli ea devenind nula. Omul nu poate sesiza mişcarea deoarece rotaţia se face cu viteză constantă.
Consecinte ale miscarii de rotatie:
1. Cea mai importantă consecinţă a mişcării de rotaţie este succesiunea zilelor şi a nopţilor.
Orice punct de pe suprafaţa Pământului care se află la un moment dat în dreptul Soarelui ajunge din nou in aceeaşi poziţie după 24 de ore. Este durata unei zile solare mijlocii.
Aşadar, orice punct de pe suprafaţa Globului execută o rotaţie completă în 24 de ore, descriind un cerc (360ş).
Putem calcula astfel că într-o oră orice punct parcurge aparent 15ş de meridian. O consecinţa importantă a acestui fapt este aceea că din 15 în 15grade de meridian există o diferenţa de o oră.
2. Abaterea spre dreapta a corpurilor aflate in miscare in emisfera Nordica si spre stanga a corpurilor aflate in miscare in emisfera sudica Acest fenomen se observa indeosebi la vanturi si curentii marini Cauza constituie vitezele inegale de deplasare a corpurilor pe suprafata terestra, de la ecuator la poli si invers, creandu-se o forta componenta
3. Datorită Mişcării de Rotaţie, temperatura aerului se modifică în 4 ore, astfel în timpul zilei suprafaţa Pământului se încălzeşte, iar in timpul nopţii se răceşte.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
