Măsurarea fluxurilor radiative care străbat atmosfera

Radiometria

Este ramura meteorologiei care studiază atât identificarea fluxurilor de radiaţii care se manifestă în atmosferă cat şi aspectele ce ţin de cuantificarea(măsurarea) acestora. În trecut denumirea acestei ramuri era cea de actinometrie

.Deoarece in meteorologie se folosesc,in marea majoritate a cazurilor unitati de masura calorice pentru definirea fluxurilor radiative, principiul de constructie al instrumentelor uzitate in actinometrie se bazeaza pe o serie de metode prin care se numera : metoda cakirunetrica, metoda termometrica , metoda curentului de apa si metoda de compresare a efectului caloric.

Metoda calorimetrica este bazata pe efectul caloric datorat infulentei radiatiei solare si transformarii energiei calorice in energie electrica prin intermediul unor termoelemente sau termobaterii.

Cea de-a doua metoda este bazata pe cresterea temperaturii unui receptor, cu regim stationar , sub infulenta radiatiei solare. Cedarea caldurii prin radiatie este proportionala cu temperature absoluta a receptorului la puterea a patra.

Principiul care sta la baza metodei curentului de apa consta in determinarea diferentei de temperature a receptorului cu regim stationar. Caldura cedata receptorului este inlaturata , in timpul procesului respective, printr-un current de apa care il uda neincetat.

Metoda compresarii efectului caloric se bazeaza pe diferenta de temperature ce ia nastere intre doua receptoare absolut identice ca suprafata si coeficient de absortie. Unul dintre ele este expus radiatiei de masurat pana cand temperature lui devine constanta, iar celalalt se adduce la aceasi temperature prin intermediul unui current electric cunoscut, produs pe cale electrica.

Tipurile de radiaţii:

Atmosfera terestra este spaţiul în cuprinsul căruia se manifestă acţiunea unei seriilargi de fluxuri de radiaţii care în cea mai mare parte îşi au originea în activitatea de lanivelul Soarelui. Spectrul radiativ solar include mai multe categorii de radiaţii:electromagnetice, corpusculare etc. În practică, cele mai folosite noţiuni legate deradiaţiile de la nivelul atmosferei sunt:

1. Radiaţia solară directă

(S) reprezintă fracţiunea din radiaţia furnizată de Soare carestrăbate nemodificată atmosfera şi ajunge la nivelul suprafeţei terestre sub forma unuifascicul de raze paralele.2)

2. Radiaţia solară difuză

(D) este partea din radiaţia solara care după ce a fost difuzată(de către moleculele gazelor din atmosferă şi de către suspensiile atmosferice generate desursele poluatoare) ajunge la suprafaţa Pământului venind din toate părţile bolţii cereşti.3)

3. Radiaţia globală

– radiaţia totală sau insolaţia – (Q) nu este un flux radiativ în sine cireprezintă valoarea însumării algebrice a radiaţiei solare directe cu cea difuză.Q=S+D4)

4. Radiaţia reflectată

(Rs) este partea din radiaţia globală care după ce străbatenemodificată atmosfera şi ajunge la nivelul suprafeţei active subadiacente este abătută dela direcţia iniţială fără a suferi modificări de altă natură.Legată de noţiunea de radiaţie reflectată este şi cea de

5. Albedou

(A). Albedoul este defapt un raport între radiaţia reflectată şi cea globală exprimat în procente.

100

⋅=

Q Rs A

Albedoul redă cel mai sugestiv proprietăţile de reflectare şi de absorbţie pentru radiaţiiale diferitelor tipuri de suprafeţe active.5)

6. Radiaţia atmosferei

(Ea) reprezintă fluxul de radiaţii pe care-l emite neîncetatatmosfera. Se mai numeşte contraradiaţia atmosferei.6)

7. Radiaţia terestră

(Et) este fluxul radiativ continuu emis de către Pământ.7)

8. Radiaţia efectivă

(Eef) este dată de diferenţa dintre radiaţia terestră şi cea atmosferică.Eef= Et –Ea2