Lacul Aral

Lacul Aral este situat în Asia Centrală, la latitudinea nordică de 45o, o regiune endoreică vastă, cu un climat continental excesiv, arid și semiarid. Lacul Aral este un bazin endoreic inchis (mare inchisa in traditia geografica rusa), situat intre Kazahstan (la nord) si Uzbekistan (la sud), alimentat de raurile Amudaria si Sardaria. In traducere, numele sau inseamna “marea insulelor”, datorita celor peste 1500 de insule ce se gaseau in trecut in aceasta mare.

In prezent, au mai ramas 3 lacuri in bazinul Aral, Aralul Mic (sau Aralul de Nord) si cele doua bazine (estic si vestic) ale Aralului Mare (sau Aralul de Sud). Aralul Mic este alimentat de Sardaria (Kazahstan), iar Aralul de Sud de Amudaria (Uzbekistan).

Lacul Aral era cândva cel de-al patrulea lac al planetei ca suprafata, însă acum se numara printre cele mai socante dezastre ecologice.

Era renumit în fosta URSS pentru resursele sale piscicole și pentru stațiunile de pe coasta sa de sud. Apa sa de un albastru intens era foarte limpede (fundul Aralului putea fi văzut in zile însorite pină la adincimea de 25 m și atingea în iulie temperatura de 30 grade C.

Criza evaporării apei din această mare este consecinta acțiunii umane. În 1960, Uniunea Sovietică a creat un plan pentru a transforma toate câmpiile aride din acea regiune a Asiei într-o zonă cu mare capacitate de producere a bumbacului. Apele au fost folosite pentru irigarea plantațiilor de bumbac. Apele dispersate prin rețeaua de irigații se pierdeau prin evaporare și infiltrație în nisipurile deșertului. Și astfel a început drama Lacului Aral, un proces hidrologic și ecologic nemaiîntâlnit la o asemenea scară. In mod accelerat au început să se modifice grav caracteristicile morfometrice ale bazinului lacustru și cele fizico-chimice ale apelor. Lacul a intrat într-un proces de diminuare, de secare efectivă, cu impact major pentru populație, pentru economia Kazahstanului și Uzbekistanului

Deturnarea apelor celor doua rauri ce alimentau Marea Aral (Amudaria si Sardaria) prin cosnstruirea canalelor pentru irigarea desertului, a dus la scaderea suprafetei acesteia si la o crestere considerabila a salinitatii.

Daca in anul 1960, suprafata Aralului era de 68.500 km2, fiind o adevărată mare interioară a Asiei Centrale (de unde și numele de Marea Aral), in 2004 suprafata acestuia s-a redus cu 75%, iar în anul 2007, suprafața sa ajunsese la numai 13.900 km2, adică la aproape 10% din întinderea naturală de referință. 90% din suprafata ce in trecut era acoperita de apele Aralului devenise uscat.

Nivelul lacului a scăzut continuu. Dacă în 1960 cotele apelor Aralului erau cu 53,5 m mai sus în raport cu nivelul marii, în 1970 ele vor scădea cu 2 m, în 1975 cu încă 1,5 m, pentru ca în 1983 să fie cu 10 m mai jos față de nivelul din anul 1960. In 2001 nivelul apei a scazut cu 20 m în față de 1960.