Insulele Galapagos - insulele vrăjite

Insulele Galápagos sunt situate la aproximativ 1.000 km depărtare de teritoriul continental al statului sud-american Ecuador. Oficial poarta denumirea de "Colon Arhipelago" (arhipelagul lui Columb), însā cunoscute sunt ca Insulele Galápagos sau insulele țestoaselor.

Arhipelagul este de natură vulcanică. Se mai pot vedea cratere vulcanice pe unele dintre insule, cum ar fi pe Insula Isabela. Datorită izolării, s-a putut dezvolta o lume vegetală și animală aparte. Observațiile asupra faunei insulelor Galápagos l-au condus pe naturalistul englez Charles Darwinla cunoscuta teorie evoluționistă.

Insulele Galápagos din Oceanul Pacific sunt unele dintre cele mai izolate insule de pe glob. Izolarea lor a dus la dezvoltarea unei game largi de animale și plante neobișnuite și uneori unice care au avut un impact enorm în deslușirea evoluției biologice.

În Oceanul Pacific, la 1000 km vest de țărmul Americii de Sud, există un arhipelag unic de insule. Numite inițial Insulele Vrăjite, arhipelagul adăpostește o floră și o faună unică pe Pământ, acest ansamblu fiind numit cel mai mare laborator natural al evoluției speciilor. Această biodiversitate unică l-a inspirat pe naturalistul Charles Darwin să scrie Originea speciilor, o lucrare ce a transformat modul în care omenirea privea istoria și evoluția vieții pe Pământ. Arhipelagul este cunoscut azi sub denumirea de Insulele Galápagos.

Insulele Galápagos sunt situate la Ecuator și sunt dispersate pe o suprafață de aproape 60.000 km² din Oceanul Pacific. Arhipelagul este construit din 19 insule, dintre care 13, mai mari, variază ca suprafață de la 4.588 km², la 14 km². Cele 6 insule mai mici au o suprafață cuprinsă între 1-5 km². Pe lângă insulele principale există numeroase insulițe și stânci. Cea mai mare insulă din arhipelag este Insula Isabela care, cu o lungime de aproximativ 132 km, acoperă mai mult de jumătate din aria de uscat a Arhipelagului Galápagos. Muntele Azul de pe Insula Isabela este cel mai înalt punct al arhipelagului, cu o înălțime de 1.689 m. Astăzi 5 dintre insule sunt locuite, cu o populație de aproximativ 25.000 de locuitori, majoritatea cărora lucrează în industria turismului.

CLIMA SI VEGETATIA

Clima Insulelor Galápagos are două anotimpuri – sezonul ploios din ianuarie până în iulie, și cel secetos din iulie până în decembrie. Cea mai rece perioadă este cuprinsă între lunile mai și iulie, când temperaturile coboară la 18-20 °C. Fenomenul meteorologic El Nino care afectează regiunile din preajma Pacificului face ca precipitațiile anuale să fie imprevizibile și pot cauza secete sau ploi torențiale.

Insulele Galápagos au cea mai cunoscută anomalie climatică.[2] Darwin începea descrierea Galápagosului cu urmatoarea remarcă: „Având în vedere că aceste insule sunt plasate exact sub Ecuator, clima este departe de a fi una excesiv de caldă”. În același paragraf, Darwin identifica principalul motiv pentru clima uscată și moderată a Galápagosului: „aceasta pare cauzată de temperatura joasă a apei înconjurătoare, adusă aici de Marele Curent Polar Sudic”, astăzi fiind cunoscut sub numele de Curentul Humboldt. Aducând un volum enorm de apă rece în nordul regiunii Antarctice, păstrează coasta vestică a Americii de Sud temperată și uscată. Pe măsură ce trece la nord de Peru, curentul Humboldt tinde să se unească cu curentul Ecuatorial care curge spre vest de-a lungul Pacificului, „îmbăind” Galápagosul în apă rece.

Mai este o cauză pentru climatul specific al Arhipelagului Galápagos, de care Darwin nu știa, și asta este ridicarea apei din adânc la suprafață, acest fenomen fiind produs de curenții oceanici și de vânturi. Deși cauza actuală este complexă, o explicație mai simplă ar fi următoarea: pe măsură ce apa curentului Humbolt se îndreaptă către vest, se împrăștie sau diverge. Cum apa este împrăștiată pe o suprafață mai mare, altă apă trebuie să vină de dedesubt, pentru a completa diferența.

Insulele au șase zone diferite de vegetație pe care cresc aproximativ 700 de specii de plante, dintre care 40% sunt endemice sau specifice doar acelei regiuni. Pe zona litorală, sau regiunea joasă de coastă, cresc plante ca mangrovele, care pot tolera conținutul ridicat de sare al apei marine. Deasupra zonei litorale se află o zonă aridă dominată de cactuși. Umiditatea crește cu altitudinea și deasupra pădurilor de cactuși giganți în formă de pară este zona de tranziție unde plantele aride se răresc și domină pădurile de plante perene. Pe insulele mai înalte, cum ar fi Isabela, pădurile fac loc vegetației de mare altitudine, în care domină arborele de mușchi Scalesia, endemic, și înfloresc abundent orhideele. La o altitudine și mai mare se află o zonă fără arbuști; doar insulele Santa Cruz și San Cristobal au o altitudine suficient de mare pentru această vegetație.