Globalizarea

Pe masura ce devine tot mai mult o realitate contemporana, globalizarea ajunge sa fie si

cel mai controversat concept in literatura economica si politica internationala. Traim intro

lume globalizata, si totusi nu exista inca un consens cu privire la ceea ce inseamna

globalizare. Pentru unii, inseamna accesul la internet. Pentru altii, posibilitatea de a

munci in strainatate. Pentru multi, globalizarea inseamna sa poti cumpara din Romania un

tricou facut in China de o multinationala franceza cu actionari americani. Pentru

investitori, inseamna sa iti muti capitalul dintr-o tara in alta, de la o zi la alta. Pentru

muncitori, poate insemna fie un salariu peste media nationala, fie somaj. Tocmai pentru

ca fiecare intelege ce vrea din globalizare, deschid aceasta lucrare cu o incercare de a

sintetiza punctele de vedere prevalente in dezbaterea despre globalizare; o dezbatere care

ramane, evident, globala.

Globalizarea poate fi vazuta (Glyn si Sutcliffe, 1992) ca extinderea relatiilor capitaliste

de productie sau ca interdependenta crescuta in cadrul sistemului economic mondial.

Procesele de tranzitie post-comunista intra in prima categorie. Accesul universal la

informatie intra in a doua categorie.

In prima acceptiune a termenului, globalizarea presupune existenta unei singure economii

globale, cu politici macro-economice globale (Glyn si Sutcliffe, 1992). Evident, o astfel

de politica macro-economica globala se bazeaza pe asa-numitul ,,consens de la

Washington"1; globalizarea se identifica cu un set de politici liberale rigide. Acest

fundamentalism de piata a fost puternic criticat de Stiglitz (2002, 2003), in timp ce

Rodrik (2002) a incercat sa il contextualizeze. Asadar, globalizarea, intr-un inteles de

manual conservator, inseamna eliminarea frontierelor, cresterea comertului transfrontalier

si a investitiilor, de-reglementare, produse globale si clienti globali, competitie

globala si standarde globale (Cullen si Parboteeach, 2005). Astfel, globalizarea implica

formarea unei noi ordini economice mondiale, care transcede modelele traditionale de

capitalism si necesita un nou cadru institutional (Behrman, 2003).

Sustinatorii intelesului restrins al globalizarii, acela de interdependenta crescuta, opereaza

cu o serie fina de clasificari. Dunning (2003) distinge intre globalizare, piata globala si

capitalism global, dupa cum urmeaza:

- globalizare: conectivitatea dintre indivizi si institutii, la nivel global. In acest sens

restrins, Dunning observa ca globalizarea este neutra moral (ea nu este in sine nici

buna, nici rea);

- piata globala: fluxul global de bunuri, servicii si active care se tranzactioneaza pe

piata si la preturile pietei;

1 Consensul de la Washington se refera la un set informal de politici promovate de principalele institutii

financiare internationale, incluzand: disciplina fiscala, reducerea cheltuielilor publice sociale, liberalizarea

comertului, investitiilor, liberalizarea politicii valutare si monetare, privatizare si de-reglementare

(Williamson, 1990, 2000).

2

- capitalism global: un sistem de guvernanta globala pentru piata globala. Dunning

considera ca acest sistem nu exista deocamdata, si ca avem doar firme globale si

sisteme capitaliste fracturate (nationale sau regionale). Dunning sustine in acelasi

timp necesitatea unui capitalism global responsabil (setul de institutii non-piata sa

duca la cresterea bunastarii societatii).

Desi de pe pozitii mai radicale (,,globalizarea a murit"), si Rugman (2001) apreciaza ca

nu exista un sistem global, nici macar o piata globala cu comert liber. Exista, in schimb,

blocuri regionale, cu comert liberalizat in interiorul lor (UE, NAFTA, ASEAN) dar cu

bariere intre ele; iar procesele atribuite globalizarii se petrec doar la nivel regional, deci

putem vorbi doar de regionalizare. Featherstone (2001) duce chiar ideea mai departe si

considera ca europenizarea este un raspuns la globalizare, o strategie defensiva, reactiva,

la provocarile globalizarii. In aceasta abordare, moneda unica europeana a fost creata

pentru a contrabalansa influenta dolarului american.

O viziune alternativa sustine insa ca globalizarea este chiar rezultatul divizarii regionale a

puterii si ca slabirea hegemoniei americane a dus la aparitia economiei globale (Hirst si

Thompson, 1992). Aceasta interpretare proclama faptul ca globalizarea nu poate fi evitata

(Friedman, 1999; Foster, 2002), tocmai pentru ca nu ar exista nimic in afara sistemului, si

nici un centru al sistemului. Friedman (1999), un guru al globalizarii, crede ca

globalizarea este sistemul international care a inlocuit Razboiul Rece, fiind o integrare a

capitalului, tehnologiei si informatiei peste frontierele nationale, intr-un mod care creeaza

o singura piata globala, chiar ,,un sat global".

Daca despre globalizarea inteleasa drept interconectivitate putem spune ca este neutra

moral, situatia este diferita in privinta capitalismului global. Suporterii globalizarii

apreciaza ca globalizarea ajuta tarile slab dezvoltate si in curs de dezvoltare, prin accesul

la piete, accesul la capital, accesul la informatie si la tehnologie (Lukas, 2000). Criticii

globalizarii atrag atentia asupra consecintelor dezastruoase ale liberalizarii contului de

capital in Asia de Sud-Est (criza din 1997-1998), asupra contributiei negative a

capitalului speculativ, cu consimtamantul FMI, la crizele economice din Mexic (1994) si

Argentina (2001), si - poate cel mai important din perspectiva etica - asupra cresterii

protectionismului in SUA si in Uniunea Europeana, in paralel cu predicile acestora

privind liberalizarea comertului global (Rodrik, 2002).

Giddens (2001) sustine ca globalizarea conduce la restrangerea capitalismului de tip

,,stakeholder"2 in fata expansiunii capitalismului de tip ,,shareholder"3, bazat exclusiv pe

maximizarea profitului. In context, pentru a face globalizarea suportabila, Behrman

(2003) identifica a serie de criterii care trebuie sa functioneze, si anume: eficienta (care

nu este sinonima cu cresterea standardului de viata, dar este necesara pentru progres),

egalitatea (o redistributie echitabila a bunastarii), participarea activa (implicarea in

comunitate balanseaza contradictia dintre eficienta si egalitate), creativitatea (economia

bazata pe cunoastere este deocamdata apanajul catorva economii), ajustarea la risc

(globalizarea induce si volatilitate si nesiguranta), respectarea drepturilor omului si