Funcția industrială - studiu de caz Silezia

Silezia este o regiune istorică din Europa Centrală situată în prezent în Polonia, cu părţi în Republica Cehă şi Germania. Silezia este bogată în minerale şi resurse naturale, incluzând câteva arii industriale importante. Wrocław şi Katowice sunt cele mai mari oraşe ale Poloniei, iar râul cu cea mai mare importanţă este Oder sau Odra (poloneză).

De-a lungul timpului graniţele Sileziei s-au modificat. Primele state care au deţinut Silezia au fost Moravia şi Boemia. În secolul al X-lea aceasta a fost inclusă în statul polonez, dar mai târziu s-a divizat în mai multe ducate independente şi a fost acaparată de influenţa germană, de Coroana Boemiei, care în 1526 a trecut sub influenţa Austriei. Cea mai mare parte a Sileziei a fost cucerită în 1742 de către Prusia, care la rândul ei a devenit regiune a Germaniei. Partea de est a intrat în posesia Poloniei după Primul război mondial. Partea Sileziei care a aparţinut Austriei a revenit Cehoslovaciei după Primul război mondial, iar în prezent aparţine Republicii Cehe.

Majoritatea locuitorilor Sileziei vorbesc limba naţională a respectivei ţări (poloneză, cehă, germană), deşi există şi o limbă sileziană recunoscută.

Numele polonez Śląsk (Old Polish Ślążsk[o]) probabil derivă de la Ślęża, numele unui râu (Ślęza) şi a muntelui (Mount Ślęża) aflate în partea central-sudică a Sileziei. O altă alternativă este cuvântul slav ślęga care înseamnă vreme umedă sau pământ ud. Termenii Silesia şi Silesian sunt forme latinizate ale cuvântului Ślężanie, denumire poloneză dată locuitorilor Sileziei.

(Silezia, 1172–1177)

Silezia a fost locuită încă din timpuri străvechi de popoare de etnii diverse. Triburile germanice sunt amintite încă din primul secol. Croaţii au ajuns pe acest teritoriu în jurul secolului al XI- lea.

În Evul Mediu Silezia a fost împărţită în mai multe ducate independente. Între anii 1289–1292 regele boemian Wenceslaus II a devenit suzeran peste câteva ducate din Silezia Superioară. A trecut apoi de sub posesiune germană, sub cea austriacă , prusacă şi germană în 1871.

După Primul război mondial Silezia Superioară a fost cucerită de către Germania şi de Republica Poloneză. După un plebicist, majoritatea populaţiei a decis să rămână în partea germană. Partea estică i-a revenit Poloniei inclusiv Katowitz

În 1945, la încheierea celui de-al doilea război mondial toată Silezia a fost ocupată de Uniunea Sovietică, datorită schimbării graniţelor cea mai mare parte a regiunii a revenit Poloniei. Din anul 1999 Silezia este împărţită în Silezia Inferioară, Silezia Superioară, Silezia Opoleană şi Silezia Luzaţiană.

Cea mai mare parte a Sileziei este plană, deşi partea sudică este înconjurată de munţii Sudeţi, iar în partea sud-estică se află Beskizii (Carpaţi). Din punct de vedere hidrografic se remarcă râul Odra (Oder), dar şi Vistula până unde se întinde.

Silezia este o regiune bogată în resurse şi dens populată. Cărbunii şi lignitul se găsesc din abundenţă. În Silezia Inferioară se găsesc mine de cupru care este prelucrat în oraţe precum Legnica, Głogów, Lubin şi Polkowice. Recent zăcămintele de lignit de lângă Legnica au fost estimate la 35 billione de tone, printre cele mai abundente zăcăminte din lume.

Polonia era, in perioada interbelică, o ţară în care industria minieră şi cea metalurgică jucau un rol deosebit de însemnat în economia naţională. Cărbunele, fierul, zincul, argintul, plumbul, petrolul, potasiul, sarea reprezentau bogăţii însemnate ale subsolului polonez. Prelucrarea fierului a dat naştere unei industrii metalurgice dezvoltate, îndeosebi în Silezia Superioară şi în Dombrowa. O parte foarte însemnată a produselor miniere şi metalurgice poloneze erau destinate exportului: între 32,39%-45,54% din vânzările de cărbune, peste 95% din producţia de zinc, 93% din producţia de oţel înnobilat, 73,33% din producţia de tablă fină trebuiau valorificate pe piaţa externă.

Între anii 1928-1930 ponderea exporturilor în vânzarea produselor laminate din Silezia Superioară a crescut de la 18,1% la 72%. Piaţa de desfacere tradiţională a produselor miniere şi metalurgice poloneze era Germania. Dar, începând cu anul 1925, Germania a redus la minimum achiziţiile provenind din Polonia, iar între cele două ţări a izbucnit un război vamal. Industria poloneză trebuia neapărat să găsească alte debuşee şi, în acest scop, s-a trecut la înfăptuirea unui amplu program de raţionalizare şi modernizare a procesului de producţie.

Polonia era una din marile producătoare de cărbune din Europa, care exporta anual între 8-14 milioane tone de huilă. Dar producătorii polonezi se aflau într-o permantnă luptă de concurenţă cu cei germani şi englezi pentru a cuceri noi pieţe de vânzare. Ei trebuiau să reducă la minimum preţul de vânzare al cărbunelului, de altminteri de o excelentă calitate. În acest scop s-a înfăptuit un amplu proces de restructurare a procesului de producţie şi a reţelei de vânzare, astfel încât, în câţiva ani, industria carboniferă poloneză a ajuns să posede o organizare excelentă, în stare să rivalizeze cu cea engleză. În acelaşi timp s-a realizat un program energic de ameliorare tehnică a utilajului minier.

Randamentul minerilor polonezi a început să crească rapid, după ce în primii ani interbelici a înregistrat o scădere bruscă, de la 1.143 kg pe schimb în 1913, la numai 577 kg în 1923, adică la 50,48% din nivelul antebelic, în condiţiile creşterii efectivului de mineri. Datorită unor măsuri organizatorice energice, numărul de muncitori a scăzut, iar în anul 1929 randamentul pe schimb în Polonia a ajuns la 1.265 kg de persoană, cu 10,67% mai mult decât în 1913, atingând cel mai înalt nivel din Europa. Randamentul anual al minerilor polonezi a evoluat în mod asemănător. El a crescut de la 338,16 t de persoană în 1913 la 370,62 t în 1929 (109,6%). Randamentul anual al minerilor polonezi a continuat să crească în ritm accelerat după anul 1929, ajungând la 472,12 t cărbune de muncitor în 1938, adică cu 39,61% mai mult decât în 1913.