Franța

Numele de Franţa provine de la denumirea latină Francia care înseamnă tărâmul Francilor. Francia desemna la origine o regiune din nordul Europei, populată, sau mai degrabă dominată de către poporul războinic germanic ce se numeau ei înşişi Franci. Astfel, Francia la origine nu avea o conotaţie geo-politică, ci mai mult geografică sau sociologică, similară cu termenele actuale Maghreb sau Balcani.

Poporul francilor era în principal un popor de războinici şi îşi alegea un şef numit Rex Francorum (Regele Francilor). Din perioada domniei lui Hugo Capet acest termen este folosit în mod strict pentru a face referire la Regatul Franciei. Din 1190 regele începând să poarte denumirea de Rex Francie ce devine mai târziu Roi de France (Regele Franţei).

Franţa, oficial Republica Franceză, este o ţară situată în Vestul Europei (Franţa Metropolitană) care cuprinde şi diverse insule şi teritorii situate în alte părţi ale planetei (Franţa de peste mări). Vecinii ei sunt: Belgia, Luxembourg, Germania, Elveţia, Italia, Monaco, Marea Mediterană, Spania, Andorra, Oceanul Atlantic şi Marea Mânecii. Ca şi suprafaţă Franţa are 543 998 km2 (locul 4 în UE), populaţia este de 60 424 000 loc. (locul 4 în UE în 2006), iar densitatea populaţiei este de 111,1 loc./km2 (locul 20 în UE).

Capitala Franţei este Paris. Sărbătoarea naţională este 14 iulie (aniversarea căderii Bastiliei – 1789). Limba oficială este franceza, iar alfabetizarea e 100%. Moneda de 1 Euro = 100 cent .

Dintre marile state europene, Franţa este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, iniţial organizat în jurul regiunii Île-de-France. Franţa este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro şi a Spaţiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizaţiei Naţiunilor Unite şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de securitate ONU. Face parte şi din Uniunea Latină, Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi din G8.

Natura

Franţa este cea mai mare ţară din Europa Occidentală, cu două faţade maritime (Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană). Are un relief variat: Munţii Alpi (altitudine maximă - Mont Blanc cu 4 810 m), cu văi adânci şi relief glaciar tipic (gheţari, lacuri, creste ascuţite, văi), în SV se află Munţii Pirinei la graniţa cu Spania (altitudine maxima 3 404 m ) şi Munţii Jura şi Vosgi mai scunzi şi mai vechi (altitudine sub 1 750 m) în E, bine împăduriţi, căror li se adaugă regiuni colinare şi podişuri (Ardenii în N, Masivul Armorican în NV, Masivul Central dominat de înălţimi vulcanice, precum şi de bazine şi culoare depresionare: bazinul Parisului, al Acvitaniei, culoarul Rhonului, câmpia Alsaciei şi câmpiile litorale: Languedoc, Roussillon, Gascogne).

Clima este temperat-oceanică, cu precipitaţii mai bogate în V şi în munţii înalţi (peste 1000 mm/an) şi mediteraneană (precipitaţii 500 mm/an) pe litoralul sudic unde vânturi reci precum mistralul şi tramontanul pot să compromită recoltele de citrice. Reţeaua hidrografică este densă, legată printr-un sistem de canale (4600 km) şi orientată spre Oceanul Atlantic (Seine, Loire, Garonne, Moselle, Rhin) şi spre Marea Mediterană (Rhone). Există numeroase lacuri, mai mari fiind Leman/Geneva (522 km2, la graniţa cu Elveţia), Bourget şi d'Annecy.

Peste ¼ din teritoriu este acoperit de păduri (stejar, fag, conifere). În insula Corsica (muntoasă cu altitudinea maximă de 2 710 m) dominant este maquisul mediteranean. Există în Alpi

şi Pirinei numeroase rezervaţii ce protejează elemente rare din floră şi faună, inclusiv animale aclimatizate, precum muflonul, cerbul sika (japonez), capra neagra etc .

Istoria Franţei

Prezenţa umană pe actualul teritoriu al Franţei datează încă de acum 1.800.000 de ani. De-a lungul timpului s-au dezvoltat o serie de culturi, printre cele mai cunoscute fiind cea de la Lascaux, fiind datată la 15.000 de ani î.Hr. Neoliticul apare cu 7.000 de ani î.Hr., iar la începutul secolului al IX-lea î.Hr. în regiune apar galii, un trib de origine celtică.

Frontierele Franţei moderne se suprapun aproape perfect cu cele ale vechiului teritoriu al Galiei, locuit de către gali. Galia a fost cucerită de către romani în secolul I î.Hr. aici dezvoltându-se o cultură galo-romană prosperă ce a adus Franţei un aport important de cultură latină. Creştinismul a prins de asemenea rădăcini în secolele al II-lea şi al III-lea d.Hr.

Un secol mai târziu, frontiera estică a Galiei, de-a lungul Rinului, a fost străpunsă de triburi germanice, în principal de către Franci, populaţie de la care a derivat vechiul nume de Francia. Denumirea modernă, Franţa, derivă din denumirea domeniului feudal al Capeţienilor din jurul Parisului.

Cea mai mare parte din regiunile care formează Franţa actuală, au fost aduse sub un conducător unic de către Clovis I în anul 507. Ulterior, regatul franc a cunoscut mai multe dezbinări sub dinastia Merovingiană.

Cea de-a doua dinastie francă, a urmat primei în secolul al VIII-lea întărind considerabil regatul şi transformându-l în timp într-un imperiu, a fost Dinastia Carolingiană. După moartea lui Carol cel Mare, imperiului Franc este divizat în 3 entităţi statale: Francia orientală, Francia occidentală şi între ele efemera Lotharingia. Partea orientală corespunde entităţii statale care a devenit mai târziu Germania, pe când cea occidentală corespunde Franţei. Din anul 842, prin Jurămintele de la Strasbourg, datează prima atestare a folosirii a două limbi diferite de o parte şi de alta a Rinului (germana şi romana lingua, protofranceza). Acest text este considerat a cuprinde actul fondator al Franţei şi al Germaniei.

Descendenţii lui Carol cel Mare au condus Franţa până în anul 987, când Hugo Capet, Duce de Franţa şi Conte de Paris, a fost ales drept rege al Franţei şi a fondat o nouă dinastie.

Descendeţii celui din urmă, regii capeţieni, au consolidat în mod progresiv statul regal francez începând cu finele secolului al X-lea, fondând dinastiile Capet, Valois şi Bourbon. Capeţienii au condus Franţa până în 1792, când Revoluţia franceză a pus bazele unei republici, într-o perioadă de schimbări radicale începute pe 14 iulie 1789, o dată cu căderea Bastiliei.

Prestigiul internaţional al Franţei a crescut spre sfârşitul secolului al XII-lea şi pe parcursul secolului al XIII-lea, atingând un apogeu în perioada cruciadelor, sub regele Ludovic cel Sfânt. În perioada regelui Filip II August regele Franţei îşi întinde autoritatea pe întreg teritoriul dintre Pirinei şi Canalul Mânecii. Războiul de o sută de ani purtat împotriva Dinastiei Plantagenet ce controla tronul Angliei a umbrit imaginea Franţei pe plan internaţional, conflictul luând sfârşit la finele secolului al XV-lea cu victoria dinastiei Valois şi a dus la consolidarea autorităţii regale care a devenit incontestabilă în secolele următoare.

Secolul al XVI-lea este marcat de dominaţia Spaniei ce se uneşte cu domeniile Dinastiei Habsburgilor, conducători ai Sfântului Imperiu Romano-German. Această nouă putere intră în repetate rânduri în conflict cu regii Franţei existând succese de o parte şi de alta. Războaiele Religiilor marchează sfârşitul secolului al XVI-lea şi totodată sfârşitul dinastiei Valois.

Abia cu venirea lui Henric al IV-lea şi Ludovic al XIII-lea cu ministrul său Richelieu, Franţa a reuşit să iasă din conul său de umbră (1648 şi 1659). Perioada care a urmat a fost cea mai fastă din istoria acestei ţări. De la regele Ludovic al XIV-lea la Napoleon Bonaparte (1659-1815), Franţa a dominat scena internaţională pe plan militar, diplomatic şi cultural. Această perioadă este marcată şi de debutul Imperiului Colonial Francez, dar datorită nehotărârii regelui Ludovic al XV-lea Franţa nu reuşeşte să îşi impună supremaţia în anumite regiuni ale globului, în detrimentul Imperiului Britanic.

Dificultăţile financiare, refuzul reformelor şi condiţiile de viaţă precare ale poporului au condus la Revoluţia Franceză între 1789 şi 1799. Acest episod naşte în primul rând Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului şi duce la promovarea idealurilor de libertate, egalitate şi fraternitate. Monarhia absolutistă a luat sfârşit fiind înlocuită de una parlamentară la 3-14 septembrie 1789 care la rândul ei s-a încheiat la 10 august 1792.

UNIVERSITATEA „EFTIMIE MURGU”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE

MANAGEMENTUL INSTITUŢIILOR PUBLICE