Extinderea Platformei Oceanice

Dovada care a dus la rezolvarea unuia dintre cele mai mari mistere ale lumii, a fost descoperita in anii 60, nu pe uscat, cum ar fi fost de asteptat, ci sub suprafata apei, pe fundul oceanului.

Cunoastem cauzele care duc la aparitia vulcanilor sau a cutremurelor si stim si de ce se produc in anumite parti ale globului si nu in altele. Stim de ce Alaska, un uscat format mai ales din stanci, zapada si gheata, are mari zacaminte de petrol, formate din resturile animalelor si plantelor marine care, pe vremuri, populau zona respectiva. De asemenea, intelegem de ce carbunele gasit in Europa nordica provine din plante tropicale descompuse.

Raspunsurile la toate aceste enigme, au devenit evidente prin anii 60, atunci cand teoria alunecarii continentelor a fost, in sfarsit, acceptata.

Meteorologul german Alfred Wegener, lansase teoria alunecarii continentelor cu mult timp in urma, cam prin anul 1915. Au existat, in esenta, doua motive principale. Primul era acela ca, dupa cum l-a descris geofizicianul Sir Edward Bullard, Alfred Wegener se afla in tabara gresita. Cel de-al doilea motiv a fost faptul ca Wegener nu a lansat nici o explicatie plauzibila pentru aparitia fortelor motrice, adica a celor care determina deplasarea continentelor, cu toate ca era convins ca aceasta deplasare exista.

Abia in anii 60 s-au gasit dovezi substantiale care sa sprijine aceasta teorie. S-a ajuns, in final, la teoria alunecarii continentelor si a mecanismelor ei, care sa fie acceptate de majoritatea oamenilor de stiinta. Dovada nu a venit de pe continent ci din ocean si din scoarta lui.

Patura exerioara a Pamantului se numeste litosfera. Ea reprezinta un strat rigid si are o grosime de aproximativ 100 de kilometri.

Ea include atat platforma oceanica cat si scoarta continentala si partea superioara a mantalei, adica stratul situat imediat sub scoarta. Delimitarea dintre scoarta si manta este cunoscuta sub denumirea de Discontinuitatea Mohorovicic sau, mai pe scurt, Moho. Denumirea vine de la descoperitorul ei, geologul iugoslav Andrija Mohorovicic (1857-1936). Platforma oceanica este foarte diferita de scoarta continentala.

Platforma oceanica este mult mai subtire si s-a format, aproape in intregime, in decursul ultimelor 200 de milioane de ani.

Spre deosebire de platforma oceanica, scoarta terestra este mult mai groasa si in anumite locuri atinge o vechime de peste 3000 de milioane de ani.

Roca solida Stratul de depuneri sedimentare, care s-au format peste tot de-a lungul platformei oceanice, nu este niciunde prea gros. Sub el se gaseste un alt strat solid, de roca inchisa la culoare, care coboara prin scoarta, pana la suprafata mantalei care este chiar mai densa.

Aceasta roca, situata dedesubt, este cunoscuta sub denumirea de sima, fiind foarte bogata in elementele chimice silicon si magneziu. Platforma continentala este constituita, in principal, dintr-o roca mai usoara, bogata in silicon si aluminiu, cunoscuta sub denumirea scurta ...