Iie Purcărete
STAMPE DUNĂRENE
Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1967
După orizontul larg, cu monotonia câmpiilor fără sfârşit ale pustei ungare, în care privirile se pierd ca într-un fel de somnie, după valsul lent straussian, al apelor de culoarea peruzei, Baziaşul - KM 1 al Dunării româneşti - se iveşte ochilor prin explozie. Zarea s-a îngustat într-o clipă, sugrumată de munţi. Balcanii şi Carpaţii îşi amestecă umbrele sugerând imagini de ere geologice.
Apăsător şi scund până mai adineauri cerul a fost zvârlit în sus la o distanţă imensă. Întregul univers acvatic a devenit fabulos, variat, policrom. Apele sunt negre de umbre, aerul e mai rece şi totodată mai pur, eliberat de aromele toropite ale câmpiei.
Vedem prin binocluri uriaşele scuturi de porfir şi bazalturi, ridicate trufaş spre năvala de ape, dar după o oră descoperim Cazanele Dunării tot acolo, în acelaşi punct - inverosimil statornic. Ţărmurile se sparg în pâlnii de Soare, spre poiene cu flori şi pâraie idilice.
Orizontul s-a strâmtat iar. Din nou suflarea îngheţată a munţilor... Am mai făcut un pas spre Cazane. O pasăre se roteşte buimac deasupra catargului, apoi dispare în adâncul de lumină voalată a zării. A plonjat în ape ca o ghiulea.
În locul acela ţâşnesc munţii de calcar şi gresii care ne asediază în câteva clipe. Aerul s-a răcit. Ziua se stinge. O poartă s-a deschis fără veste în urmă-ne, până la cer. Am intrat în Cazane!
Şi de-aici spectacolul luminii... Razele pătrund în rate prin labirintul stâncos.
O clipă mai târziu suntem surprinşi în plină furtună. Totul se petrece aici prin şoc, explozie. Furtuna din Cazane a venit cu toată gama de privelişti a unei năprasnice averse de tropice.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
