Natura poate sa-ti slujeasca de carte, de profesor, de povatuitor. Ea te cheama, ea iti procura, cu mici mijloace, tot ceea ce vei avea nevoie mai tarziu. Nu inchide aceasta mare carte plina de invataturi intelepte, nu o neglija pentru celelalte carti in care se cuprind numai strofe din cantarea intreaga ce-ti sta inaintea ta. , scria profesorul Ion Simionescu acum aproape nouazeci de ani.
Pe tot intinsul tarii nu este alt munte mai cunoscut, mai cautat, mai des pomenit, sfintit chiar de multime. A dat nastere la povesti ori legende in popor, la descrieri minunate din partea multor scriitori. Faima lui nu sta numai in amanuntita arhitectura a formelor de piatra, care au rascolit imaginatia poporului; nu i-a stabilit-o numai impunatoarea-i infatisare, inaltandu-se deasupra celorlalti munti invecinati, cat faptul ca prin aceasta e intr-adevar un far zarit de la mari departari.
Dimitrie Cantemir avea dreptate cand scria: daca ar fi fost cunoscut celor vechi, nu era sa fie mai putin slavit in fabulele lor decat Olimpul sau Pindul. Numirile pe care poporul le-a dat diferitelor stanci izolate sau grupurilor de stanci dovedesc aceeasi parere, iar asemanarea din departare a siluetei lui cu acoperisul unei biserici, nelipsindu-i nici turnul, nu a scapat observarii, adesea adanci, a poporului, cand a dat numele de Toaca varfului celui mai inalt si de Panaghia, monolitului alaturat, greu de cucerit chiar de indrazneti alpinisti. De la Detunata, stalpi mereu sfaramati de trasnete, pana la Duruitoarea, cascada ca laptele, cu glas neogoit, din taina desisului de brazi, numirile sunt toate evocatoare. Ici e Caciula Dorobantului, o cusma curcaneasca in varful unui stalp scund de piatra, dincolo, Jghiabul lui Voda, Gardul Stanilelor, pana la Dochia impietrita langa turmele de oi; toate numirile sunt plastice.
Desi varful e ca un turn nu atinge nici macar 2000 de metri inaltime, ridicat peste ceilalti tovarasi de piatra, adunati ca multimea in jurul tronului unui stapanitor, se zareste din departari, dupa cum de pe varfu-i, cand atmosfera e limpede, se vad sclipiri de luminite in ceata, pana la Roman si chiar Iasi. Nu e de mirare ca, prin exagerare, batranii iti spun ca de pe el se poate prinde pana si luciul Marii Negre, ca niste fluturasi de argint.
De pe platoul Copolului de la Iasi, in asfintitul senin, Ceahlaul atrage ca un nour intunecat ridicandu-se la orizont; mai ales in vreme de iarna, in rasarit de soare, zapada proaspata ce-l acopera clipeste ca un briliant cu mii de fete.
Din tren, intre Bacau si Roman, calatorul il zareste itindu-se o clipa de dupa spatele celorlalti munti. De la Ruginoasa, langa Pascani, se ridica drept orientare, ca si de pe Stanisoara cand scobori spre Sabasa. Iar cand treci pe frumoasa sosea serpuita dintre Borsec si Tulghes, spre rasarit tot Ceahlaul iti trimite ultima salutare.
Cu cat te apropii de el, din orice directie, te uimeste bogatia si varietatea sculpturilor in amanunt, intrecand fara exagerarea ...
- Ion Simionescu - "Colturi de tara"
- Encarta - "World Atlas"
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
