Carpații Occidentali

In partea de vest a tarii, de la valea Dunarii, in sud, si cea a Barcaului si cotul Somesului, la nord, se insira mai multe grupuri de munti mici, insulari, despartiti prin largi depresiuni si intinse ,,golfuri'' de campie, fapt pentru care se considera ca ei nu constituie o catena unitara, ci doar niste munti fragmentari, strabatuti fara dificultate de numeroase cai de comunicatie rutiera si feroviara. Fragmentarea lor se datoreste inaltarii inegale pe sectoare, chiar cu unele scufundari locale, spre sfarsitul tertiarului si inceputul cuaternarului.

La est, unele depresiuni si culoare tectonice despart acesti munti de Carpatii Meridionali (Culoarele Timis-Cerna si Bistra, continuate cu depresiunea Hategului), dupa cum unele depresiuni de contact ii delimiteaza spre Podisul Transilvaniei. La partea apuseana, acesti munti marunti prezinta o limita sinuoasa cu adanci intranduri ale campiei printre culmile de munti. Aceste ,,golfuri de campie'' constituie o caracteristica, indeosebi la nord de Mures, si se datoresc unor linii de falie ce se intretaie rectangular la limita ariei muntoase, cu caderi in trepte spre campie. Dovada o fac intre altele si apele termale ce apar pe aliniamentele unor asemenea rupturi in scoarta in plina campie (de la Oradea pana la Timisoara). La nord, munti se bifurca in cuprinsul dealurilor somesene spre NV si NE, pierzand treptat din inaltime, astfel ca delimitarea devine relativ anevoioasa, ceea ce a indemnat pe unii geografi sa extinda limita acestor munti pana dincolo de Somes pe aliniamentele unor dealuri formate din sisturi cristaline.

Caractere generale. Muntii din vest prezinta altitudini scazute care rareori trec de 1300 m la sud de Mures si de 1800 m la nord de aceasta vale (numai exceptional in Masivul Bihorului). Specifica este de asemenea caderea lor in trepte din ce in ce mai joase spre vest, unde acesti munti ajung adevarati muncei, cu inaltimi cuprinse intre 500 si 700 m.

O alta caracteristica o constituie marea diversitate a rocilor care ii alcatuiesc. Insulele de sisturi cristaline formeaza o buna parte a acestor munti. Rupte si prabusite pe alocuri, au dat loc fie aparitiei rocilor vulcanice, fie depunerilor de roci sedimentare. Intre cele sedimentare mai frecvente sunt calcarele. Asa se explica de ce harta geologica a acestor munti apare ca un adevarat mozaic.

Nici orientarea cutarilor care a individualizat acesti munti nu este unitara pe intreg intinsul lor. Cei din Banat continua cu o usoara arcuire spre SV (prelungindu-se si la sud de Dunare) spre orientarea cutelor din Carpatii Meridionali, pe cand cei de la nord de Mures prezinta o orientare ramurata cu totul diferita.

Impestritarea aceasta de roci, de linii tectonice si de structuri diferite, explica marea varietate a formelor de relief : a culmilor largi, pe alocuri ca niste adevarate platforme pe care satele urca pana la 1200-1400 m altitudine, pe alocuri cu povarnisuri stancoase si creste zimtate in calcare, ori cu siluetele conice din zonele vulcanice, precum si a depresiunilor marunte raspandite peste tot, ori a celor largi care se deschid in palnie spre campie.

Marii varietati de roci si structuri ii corespunde, de asemenea, varietatea zacamintelor subterane, intre care cele metalifere (feroase si neferoase), pretioase materiale de constructie (de la marmura pana la bazalte si gresii), dupa cum nu lipsesc nici carbunii, talcul, mica, etc.

Subimpartirea acestor munti este evidenta, datorita culoarelor largi care ii despart. Deosebim astfel : Muntii Banatului, Muntii Poiana Rusca si Muntii Apuseni.

Muntii Banatului se intind spre culoarul Timis-Cerna, la est, defileul Dunarii, la sud, si la o linie cotita de la Bazias pana la nord de Bocsa, in partea apuseana, dincolo de care se defasoara dealurile.

Culoarul Timis-Cerna, care formeaza limita spre Carpatii Meridionali, orientat pe directia N-S, aproape rectiliniu, pare sa fie format printr-o ruptura tectonica. Cu toate ca este strajuit de munti ce depasesc 2000 m la est si 1000 m la vest, formele de relief din cuprinsul acestui culoar se aseamana cu cele din tinuturile deluroase : coline domoale si vai largi. In lungul sau, ca si in alte zone depresionare din Muntii Banatului, unde se creaza conditii de adapost, se manifesta un topoclimat bland, care favorizeaza cresterea plantelor meridionale. In cuprinsul acestui culoar, un prag putin inalt desparte apele Timisului, care curg spre nord de afluentii Cernei dinspre sud. Este trecatoarea Domasnea, numita pe vremea romanilor ,,Poarta Orientalis'' (de unde a ramas numele de Poarta unui sat). Prin acest culoar, strabatut de o cale ferata si de o sosea moderna, se face legatura inte Banatul nordic si Dunare. Dealurile sunt acorite cu fanete si pomi fructiferi, cu palcuri de padure si sate mari, multe dintre ele cu vechime milenara.

Defileul Dunarii este cea mai lunga si mai pitoreasca vale transversala din Europa (141 km). Fluviul si-a croit un drum, format din portiuni in guste, care ajung pe alocuri doar la 150-170 m si din largiri ca niste bazine care depasesc chiar 2000 m. In aceste largiri, apele fluviului se aseamana cu ale unor mari lacuri, datorita cursului sau aparent lin, dar plin de vartejuri in adanc. Pe margine povarnisurile inalte de 300-400 m se termina adesea abrupt, pana la nivelul apei, astfel ca si soseaua a trebuit sa fie scobita in stanca. Pe alocuri, in albia fluviului apar praguri care produc repezisuri. In alte parti, dimpotriva, sunt gropi foarte adanci in albia fluviului, numite cazane. Aproape de iesrea fluviului din munti, sunt Portile de Fier cu stanci in albie, care in trecut ieseau la suprafata la ape scazute, fiind periculoase pentru nave. Pentru navigatie se sapase un canal aproape de malul sarbesc, cu adancimi mai mari, navele fiind trase in susul apei de locomotive de pe mal. La aceste valtori unde Dunarea detine un mare potential energetic, specialistii romani si iugoslavi au construit barajul marei centrale hidroelectrice Portile de Fier, intrata total in productie din anul 1971.

Prin aceasta s-au realizat si ecluzele de mare capacitate pentru circulatia permanenta a navelor (inclusiv noaptea), intensificand astfel transporturile.

Muntii marunti completeaza, ca o treapta mai joasa catre vest, aceasta parte a Banatului. In vecinatatea Semenicului sunt muntii calcarosi ai Aninei, iar mai la nord de acestia, Muntii Dognecei, cu minereuri de fier si neferoase exploatate din vremuri vechi; iar de-a lungul Dunarii, Muntii Locvei.

Muntii Banatului, cu felurita lor