Carpații Meridionali

Carpatii Meridionali, situati la sud (deci "meridionali" ca pozitie) fata de Depresiunea colinara a Transilvaniei, reprezinta cae mai masiva, tipica si spectaculoasa regiune montana a tarii, avand unele similitudini cu Alpii, fapt pentru care geograful francez Emm. de la Martonne i-a denumit si "Alpii Transilvaniei". Limita lor vestica, spre Carpatii Occidentali, este culoarul depresionar Cerna-Timis-Bistra-Hateg-Stei-Orastie, limita estica (spre Carpatii Curburii). Valea Prahovei, iar limita lor sudica o reprezinta un abrupt major (pe alocuri de 1000 m.) spre Carpatii Curburii (intre Prahova si Dambovita), Subcarpatii Getici (intre Dambovita si Motru), Podisul Mehedinti (intre Motru si Dunare).

Caractere generale ale Carpatilor Meridionali se pot rezuma astfel:

- au cele mai mri altitudini, sunt masivi, putin fragmentati si relativ rigizi datorita substratului predominant cristalin; altitudinile mari (la peste 1800 - 2000 m) le confera un caracter alpin evident;

- desi resursele sunt relativ putine, existenta bazinului huilifer Petrosani si a resuselor hidroenergetice le confera un potential energetic ridicat;

- climatul montan si alpin si dezvoltarea pe altitudine a reliefului influenteaza etajarea verticala puternica a vegetatiei, faunei si solurilor, in acest fel, in cadrul Carpatilor Meridionali (fata de celelalte ramuri carpatice mai scunde, fragmentate si mai intinse) se observa cel mai bine etajarea caracteristicilor fizico-geografice;

- conditiile relativ dificile nu au impiedicat umanizarea lor straveche (din paleolitic so neolitic) si urilizarea economica a resurselor de baza (paduri, pasuni si fanete). Carpatii meridionali au constituit in mai multe ocazii un teritoriu de adapost, cu deosebire in vremea navalirii popoarelor migratoare.

Relieful si subdiviziunile sale. Relieful Carpatilor Meridionali are urmatoarele caracteristici definitorii:

- au fost identificate si descrise urmatoarele caracteristici de eroziune:

la peste 2000 m (paltforma Borascu), la 1200 - 1600 m (platforma

Rau-Ses), si la 1000 m (paltforma Gornovita);

- relieful glaciar este foarte bine exprimat la altitudini mari (circuri, vai,

morene);

- sisturile cristaline (care predomina) dau reliefului un caracter masiv si

putin fragmentat si conserva foarte bine platformele de eroziune;

- pe alte roci (calcare, indeosebi) exista fenimene carstice si forme

structurale;

- la sfarsitul Pliocenului, Carpatii Meridionali s-au ridicat cu 1000 m

(judecand dupa pozitia platformei inferioare Gornovita), acesta ridicare

contribuind la dezvoltarea unor caracteristici "alpine" ale reliefului;

- culoarele marginale, vaile transversale mari (Oltul si Jiul) si

depresiunile au favorizat instalarea unor circulatii active.

Subdiviziunile majore sunt cele patru grupe (Bucegi, Fagaras, Parang, Retezat-Godeanu), fiecare cu o serie de subdiviziuni proprii: grupa Bucegi, grupa Fagaras, grupa Parang, grupa Retezat Godeanu

1)Grupa Bucegi. Aceasta grupa cuprinde, intre Dambovita

si Prahova, Muntii Bucegi (2507 m), Leaota (2135 m), Piatra Craiului

(2239 m) si culoarul Bran-Rucar. In Muntii Bucegi unde predomina

conglomeratele cretacice dispuse sub forma unui sinclinal suspendat

(platoul Bucegilor), apar forme structurale (brane, Sfinxul, Babele)

si abrupturi majore (indeosebi spre Valea Prahovei). Exista urme

glaciare pe vaile ce pornesc de sub Vf.Omu (Valea Ialomitei, Valea

Gaura, Valea Malaiesti). Pe Valea Ialomitei prezenta unor roci

calcaroase a favorizat aparitia unor chei (Cheile Zanogei, Cheile

Tatarului etc.) si a Pesterii Ialomitei. Muntii Leaota, formati din

sisturi cristaline, pastreaza pe inaltimi largi platforme de eroziune.

Muntii Piatra Craiului