Armenia

Papa Ioan Paul al II-lea va visita Armenia, o tara careia secolul al XX-lea pare sa ii fi furat viitorul. In timpul vizitei din 25-27 septembrie in prima tara crestina din lume, Sfantul Parinte va vizita monumentul memorial Tzitzernagaberd, inaltat in amintirea victimelor persecutiilor, precum si manastirea Khor Virab. Cea mai importanta vizita va fi la Etchmiadzin, loc considerat a fi inima crestinismului armean.

In piata Republicii, din Erevan, unde pe vremuri se afla o impunatoare statuie a lui Lenin, acum se afla o cruce imensa. Aceasta este inconjurata de 1.700 de lumanari pentru celebrarea de duminica aceasta a convertirii Armeniei la crestinism din anul 301. Doua zile mai tarziu va sosi "Hromy Pap" - Papa de la Roma. Armenii folosesc cuvantul tandru "pap", un cuvant stravechi care inseamna bunic.

Pentru armeni, "crestinismul nu este un obicei, ci ceva natural. Nimeni nu va putea sa il ia de la noi", se spune intr-un document din 451, un timp in care tara suferea din cauza credintei. Inconjurata de musulmani, martirajul acestei tari a ajuns la apogeu in 1915, odata cu exterminarea facuta de turci. A fost primul holocaust a secolului al XX-lea, cu un total de 1,5 milioane de morti. Multe carti de istorie ignora acest eveniment sau vorbesc despre el cu putine cuvinte.

Armenia, o natiune mareata in trecut, pare a nu avea viitor. Teritoriul ei a fost redus la o cincime din dimensiunea originala. Ea se uita cu nostalgie la Muntele Ararat, care se inalta la vest de Erevan, dar care acum este in Turcia. Armenii sunt imprastiati in intreaga lume. Tara lor natala a fost lovita in 1988 de un cutremur devastator, apoi de razboiul din Nagorno-Karabakh de la inceputul anilor `90.

Astazi tara este guvernata de un aliat al lui Vladimir Putin, finantat de Occident, si supusa unui embargo impus de Turcia si Azerbaijan, state musulmane vecine. Mafia si coruptia devoreaza din interior Armenia. Aceasta este Armenia care va celebra vineri un deceniu de la dobandirea libertatii, desi nu are prea multe de celebrat.

Cum este viata in Armenia? Anahid, o studenta, raspunde repede: "Sa supravietuiesti este deja o mare victorie". Ea isi pierde din prieteni zilnic, acestia mergand peste granita pentru un viitor mai bun. Valul constant de emigrare depopuleaza aceasta tara.

Oficial, Armenia are 3,5 milioane de locuitori, dar nimeni nu stie cifra exacta. "Cea mai prudenta estimare afirma ca 800.000 de persoane au parasit tara, dar probabil ca numarul real este peste 1.000.000, adica aproape unul la trei persoane", explica Lyudmila Harutyunan, profesoara de sociologie la Universitatea din Erevan.

"In cateva decenii, Armenia va fi doar o amintire indepartata, precum civilizatia asiriana", afirma cu tristete scriitorul si regizorul Aghasi Aivasyan. Noua burghezie armeana predomina in oras. Este elita de limba rusa, care profita de tot felul de afaceri, si care reprezinta 10% din populatie, in timp ce 50% sunt sub limita saraciei, iar restul supravietuiesc cu 30$ pe luna.

Marile intreprinderi de pe vremea regimului sovietic sunt acum inchise. Industria usoara insa da semne de revenire, si incetul cu incetul apar si investitorii straini. Armenia exista multumita ajutorului extern: finante de la organizatiile internationale, banii trimisi de emigranti si dolarii din diaspora. In lume, in afara Armeniei, exista circa trei milioane de armeni, care nu s-au intors in tara dupa caderea Uniunii Sovietice.

"Ne trimit bani, dar le este rusine de noi", spune Samuel Kazarian, faimosul sculptor care lucreaza acum la noua Catedrala din Erevan. In opinia sa, este important sa iti trimiti fiii sa apere Nagorno-Karabakh, enclava armeana din Azerbaijan, care trece printr-un armistitiu fragil, din 1994, asteptand definirea statutului sau juridic. Fostul presedinte, Ter-Petrosian, era pregatit sa semneze o intelegere cu inamicul, dar, tocmai din aceasta cauza, a fost obligat sa demisioneze.

Exista o poveste ce circula in Erevan, in care statele fostei Uniuni Sovietice se afla in fata lui Dumnezeu Tatal, dornice sa afle cand vor intra in normalitate. Peste 50-100 de ani, vine raspunsul. Toate tarile incep sa planga. In fine, vine randul Armeniei sa puna intrebarea. Dumnezeu nu raspunde, ci incepe sa planga