Analiza așezărilor umane din Statele Unite ale Americii

Analiza aşezărilor umane din S.U.A.

1. Factori de favorabilitate cu privire la dezvoltarea aşezărilor umane

Statele Unite ale Americii, sau ceea ce numim astăzi „Pământul Făgăduinţei” constituie un teritoriu vast, caracterizat prin diversitatea şi personalitatea regiunilor sale. Acest fapt se datorează marii varietăţi a reliefului, marii diversităţi de bogăţii naturale ale solului şi subsolului. Această parte a continentului nord-american care se întinde pe aproape 10 milioane km2 şi se caracterizează printr-o mare complementaritate a resurselor solului şi subsolului cu cele umane.

O primă caracteristică a repartiţiei aşezărilor umane nord-americane este inegalitatea repartiţiei acesteia. Astfel, în timp ce în nord-estul dens populat şi puternic dezvoltat este un loc de desfăşurare a vieţii urbane, vestul, mai greu accesibil şi mai repulsiv pătrunderii,atât prin relief şi climă cât şi prin îndepărtare, nu are decât centre izolate şi o fâşie litorală urbanizată.

Relieful Statelor Unite este foarte variat, împărţindu-se astfel în trei regiuni principale: Munţii Stâncoşi, în vest, zona de podiş şi de munte a Appalacilor în est şi câmpiile întinse de preerie (Great Plains) în partea centrală.

Munţii Stâncoşi ce par a fi o „coloană vertebrală” a Americii de Nord, ocupă 16,4% şi deţin numai 2,5% din populaţia sa. Condiţiile create de temperaturile tipice climei alpine şi înălţimile munţilor nu sunt propice dezvoltării aşezărilor umane. Sunt puţine oraşe care depăşesc 50.000 de locuitori. Unul dintre acestea, şi cel mai important, este Denver (capitala statului Colorado), care deşi este situat la o altitudine de 1.600 de metri, numără 550.000 locuitori. Ceea ce a atras populaţia în acest oraş este faptul că în apropierea oraşului se află exploatări de cărbuni şi de metale neferoase, iar în oraş s-au dezvoltat întreprinderi ale metalurgiei feroase, de avioane, de utilaje miniere şi alimentare, de material feroviar, uzine chimice, fabrici de zahăr ş.a. O funcţie importantă a oraşului este cea turistică, Denver fiind una dintre cele mai reputate staţiuni climaterice americane.

Zona Marilor Lacuri ocupă 9% din suprafaţa ţării, iar în cuprinsul ei trăieşte circa 25% din populaţia S.U.A. Cadrul natural al regiunii este format dintr-un relief nu prea înalt şi brăzdat de ape. Spre sud, altitudinea scade, trecându-se la un relief de câmpie. Se poate observa pe o hartă de densităţii populaţiei că în bazinul fluviului Mississippi densitatea populaţiei, şi implicit a aşezărilor umane, este una foarte ridicată, solul fiind deosebit de fertil, iar regiunea deltei este una bogată în peşte (1 miliard de kilograme anual). Tot aici se întâlneşte şi o cantitate importantă de cărbune. Astfel, existenţa Marilor Lacuri şi a râurilor Ohio şi Mississippi oferă condiţii naturale deosebit de favorabile dezvoltării aşezărilor umane.

S.U.A. are pe cele mai mari întinderi o climă temperată, cu nuanţe în raport cu depărtarea faţă de ocean. Astfel se explică de ce aşezările umane au o densitate foarte mare în apropierea oceanului şi dispar pe măsură ce ne apropiem de centrul ţării. În statul Alaska clima constituie principalul factor care contribuie la răspândirea aşezărilor omeneşti în spaţiu. Aici popularea nu este posibilă decât în partea de sud-est a ţării şi pe unele porţiuni sudice unde se întâlneşte o climă oceanică şi relativ blândă, datorită apropierii de coastă. Vestul, centrul şi nordul statului este caracterizat de prezenţa climei subpolare şi polare.

Cărbunele şi fierul, ca şi alte continente, au generat nu numai mari oraşe cum sunt Pittsburgh, Duluth, Birmingham, ci şi numeroase centre mici infiltrate până în văile Podişului Appalaşian; minereurile de metale neferoase rare, provenind mai ales din bazinul munţilor vestici, au favorizat dezvoltarea unor oraşe mici, a căror locuitori se ocupă fie cu extracţia, de pildă cea a cuprului la Butte (Montana), fie cu operaţiile de prelucrare a aceluiaşi metal la Anaconda (Montana), Tacoma (Washington), sau în centre mai complexe, ca de exemplu, Salt Lake City. Petrolul utilizat atât ca materie primă cât şi ca sursă de energie şi gaze naturale au asigurat dezvoltarea unor mari centre ca Los Angeles, Tulsa, Oklahoma City, Dallas unde întreaga energie este furnizată de aceste două surse.

Târgurile agricole au urmărit avansarea agriculturii şi a creşterii animalelor spre vest; cele mai importante coincid cu marile încrucişări ale căilor de comunicaţie din întinsele câmpii, dar se întâlnesc şi în micile văi ale Appalaşilor, în oazele irigate ale bazinelor din munţii occidentali.

2. Analiza populaţiei urbane

La originea procesului de urbanizare din S.U.A. stau, ca în toate regiunile în care au sosit europenii, aşezările litorale: puncte de debarcare, puncte de sprijin pentru pătrundreea în interior, pieţe de schimb.

Pe ţărmul atlantic, dinspre Europa, de unde veneau primii sosiţi se află oraşele cele mai vechi, New Amsterdam, care urma să devină faimosul New York, a fost fondat încă din 1623, fiind precedat de Boston (1630), Baltimore şi Philadelphia. Procesul s-a amplificat apoi, utilizând iniţial axe naturale ale comunicaţiei pe care le formau apele în acest ţinut imens. S-ar putea chiar jalona etapele pătrunderii în lungul faţadei atlantice sau a Golfului Mexic (Mobile, Hartford, Albany, Trenton, Richmond), înspre interior, prin marea arteră a fluviului Mississippi şi a afluenţilor săi, şi prin aceea a fluviului Sf. Laurenţiu şi a Marilor Lacuri: Saint Loius (1764), Kansas City, Detroit (1701), Cincinnati (1788). Construirea canalelor care au reunit aceste mari artere naturale, a marcat o altă etapă de infiltrare în interiorul continentului după construirea Canalului Erie, între lacul cu acelaşi nume şi Hudson (1823).

Acest canal a asigurat triumful New Yorkului asupra centrelor sale vecine, până atunci. Cleveland, Chicago s-au ridicat în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Între 1900 şi 1950, jumătate din oraşele care depăşesc în prezent 100.000 de locuitori şi-au primit statutul urban.

La rândul lor, căile ferate au accelerat pătrunderea spre vest, semănând noi oraşe, permiţând altora să ia o dezvoltare uimitoare; Denver, Spokane, Tacoma şi toate marile oraşe ale faţadei pacifice: San Francisco, Portland, Seattle, San Diego îşi încep perioada lor de prosperitate. În marile câmpii apar centre de convergenţă a căilor de comunicaţie: Chicago devine noul feroviar cel mai important al Statelor Unite şi ajunge curând şi al doilea oraş al ţării.

Revoluţia transporturilor este continuată apoi de automobil care preia treptat locul întâi, un mijloc de transport individual prin excelenţă. Au rezultat astfel noi condiţii şi noi situaţii: revărsarea oraşelor care se extind larg în jurul marilor nuclee urbane, creşterea gigantică a suburbiilor, dispersarea întreprinderilor.

Dezvoltarea transporturilor a contribuit la formarea reţelei urbane americane şi în mod indirect, respectiv prin punerea în valoare a unor bogăţii naturale sau a unor imense terenuri agricole.