Un atom poate emite radiatii de lumina.
Orice corp incalzit la o anumita temperatura, poate emite un amestec de radiatii cu lungimile de unda din cele mai diferite.
Emisia acestor radiatii cu lungimile de unda diferite intre ele, se datoreste vibratiilor mai mult s-au mai putin intense ale particulelor corpului incalzit in functie de valoarea temperaturii la care este supus corpul.
Cu cat incalzim mai mult corpul respectiv (bucata de fier), cu atat radiatia sa termica devine mai intensa, iar corpul incepe sa devina incandescent, el radiaza intr-o masura tot mai mare lumina vizibila.
La fiecare grad de temperatura exista o distributie perfect determinanta a lungimilor de unda.
Cu ajutorul corpului negru care reprezinta acel corp care in comparatie cu toate celelalte, emite si absoarbe cel mai intens radiatii la o temperatura data. Astfel, se poate masura si reprezenta grafic cateva curbe de energie.
In cazul acesta, se poate vedea ca, la 10000oC maximul de energie este radiatia cu o lungime de unda de 2,4 nm2, iar numai o mica portiune de la capatul din stanga al curbei reprezinta lumina vizibila.
In anul 1900 Max Plank a plecat de la ideea ca, radiatia este provocata de niste oscilatori liniari, adica de niste entitati atomice oscilante de cea mai simpla speta.
Fiecare unitate de oscilator, oscileaza cu o frecventa perfect definita, exact ca un pendul in miniatura.
Un pendul poate fi impins mai slab sau mai puternic si i se poate comunica in felul acesta orice cantitate de energie dorim.
In felul acesta, putem concepe orice gradatie, oricat de fina, de energie.
In conceptia lui Plank era, ca fiecare dintre acesti oscilatori poate sa contina numai multipli intregi ai unei anumite cantitati minime de energie pe care le-a numit, cuante elementare sau mai simplu, cuanta.
De unde rezulta ca, cuantele sunt cantitatile cele mai mici, indivizibile, de energie pe care le contine un sistem oscilant sau o radiatie de o anumita frecventa.
Cand vorbim de multipli intregi, intelegem ca, un oscilator poate sa contina exact o cuanta, doua cuante si asa mai departe, dar niciodata o fractiune de cuanta, ori oscilatorul poate sa nu contina nici o cuanta, atunci el sta pe loc.
Max Plank cu ajutorul formulei sale relative la radiatii a calculat energia unei astfel de cuante.
Energia este produsul dintre marimea constanta h si frecventa n a radiatiei considerate.
Cuanta elementara de energie este E = hn.
Unitatea de masura a energiei E este ergul, iar cea a frecventei n este Hertul (Hz), constanta h are unitatea de masura erg . sec, adica dimensiunile unei actiuni, care se numeste constanta de actiune a lui Plank: h = 6,623 . 10-27 erg . sec si reprezinta cea mai mica actiune care exista in natura, fotonul fiind o particula a actiunii.
Lumina era acceptata ca un fenomen ondulatoriu, un proces oscilatoriu care strabate spatiul. Se compara, undele de lumina cu undele care se propaga pe suprafata unui lac in care se arunca o piatra, cunoscuta sub denumirea de principiul lui Huyghens.
Cele mai importante manifestari ale luminii sunt: reflexia, refractia, dispersia, interferenta, defractia, polarizarea care pot fi explicate usor pe baza ideii de unda si pot fi imitate in mod sugestiv cu ajutorul undelor de apa.
Totusi exista o teorie mai veche a lui Newton, teoria a emisiunii, dupa care lumina era conceputa ca fiind formata din corpuscule individuale care se imprastie cu mare viteza.
In 1887 Hallwachs a pus pe un electroscop o placa de zinc amalgamata (a) si a incarcat instrumentul cu electricitate negativa, cu ajutorul unui baston de ebonita ( b).
Acul indicator a fost deviat. Asupra placii s-a indreptat o lumina puternica a unei lampi cu arc (c), acul indicator a revenit la starea initiala, ceea ce a indicat ca, instrumentul a pierdut sarcina electrica negativa.
Astfel, s-a dovedit ca, sub influenta razelor de lumina, electroni parasesc in masa placa de metal.
Ulterior H. Hertz a cercetat acelasi fenomen si a constatat ca, daca un fascicul de lumina cade pe suprafata unui metal din metal sunt smulsi electroni, denumiti si fotoelectroni.
Daca o sfera sau o placa de zinc sunt iradiate cu raze ultraviolete sau X, un electrometru in contact cu zincul va indica o crestere in sarcini electrice.
Daca zincul este neutru initial (a) se constata ca, dupa iradiere, o incarcare electrica pozitiva (b).
Daca zincul este incarcat electric negativ, se constata o reducere sau micsorare a sarcinilor electrice negative.
Daca zincul este incarcat electric pozitiv se constata dupa iradiere o crestere a sarcinilor electrice pozitive.
Fenomenul descoperit la zincul iradiat cu raze ultraviolete
http://ro.wikipedia.org/wiki/Efectul_fotoelectric
http://energienucleara.go.ro/cap_01.htm
http://www.plasma.uaic.ro/courses/LabFAM/lucrarea6.pdf
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.