Modalități de înfăptuire a funcției finanțelor de reglare și efectele lor

1. Finanţele publice – funcţiile si rolul acestora în economie

1.1 Funcţiile finanţelor publice – funcţia de reglare (stablizare) a economiei

Caracterul obiectiv al existenţei finanţelor ca o categorie economică importantă se relevă, în primul rând, prin funcţiile şi rolul ce revin acestora în procesul reproducţiei sociale şi realizării produsului intern brut. Expresie generalizată a unui anumit grup de relaţii economice, finanţele au de îndeplinit o anumită misiune socială, în sensul că prin intermediul lor se realizează anumite procese economico-sociale şi că ele îşi aduc aportul la realizarea obiectivelor dezvoltării generale a societăţii.

Conceptul de funcţie atribuită finanţelor desemnează capacitatea acestora de a mijloci, în condiţii considerate optime, realizarea anumitor procese economice exprimate în formă bănească, ce se desfăşoară în cadrul reproducţiei sociale (mai ales procese de repartiţie a PIB), concretizate în formarea, repartizarea şi utilizarea raţională a fondurilor de resurse băneşti (financiare).

Literatura noastră de specialitate reţine, cel mai adesea, ca funcţii atribuite finanţelor: funcţia de repartiţie şi funcţia de control, la care se adaugă şi o funcţie de reglare a economiei, fiecare dintre acestea mijlocind procese economice de repartiţie a PIB, exercitarea controlului financiar şi contracararea unor fenomene dereglatoare..

Funcţia de reglare (stabilizare) conturează manifestarea finanţelor în ipostaza de mijlocitor al exercitării unor influenţe asupra evoluţiei vieţii economice şi sociale şi mai ales a economiei în sensul dorit de către factorii de decizie pe plan financiar, în primul rând, de către autorităţile publice. Prin această funcţie, finanţele mijlocesc contracararea unor fenomene cu caracter destabilizator (recesiunea, criza, şomajul) care perturbă procesele economice şi sociale, respectiv stimularea evoluţiei pozitive a acestor procese.

Această funcţie are ca suport dezvoltarea teoriei moderne a finanţelor prin recunoaşterea impactului lor posibil stabilizator în economia de piaţă supusă acţiunii unor factori specifici, care dereglează mecanismele sale imperfecte. O asemenea funcţie exprimă capacitatea finanţelor de a mijloci reglarea diverselor procese economice şi sociale prin influenţa indirectă exercitată asupra derulării acestora sau uneori prin condiţionarea lor directă.

Suportul obiectiv al îndeplinirii acestei funcţii rezidă în intercondiţionarea ce caracterizează derularea proceselor materiale cu procesele băneşti-financiare. Acest suport s-a creat, în mod obiectiv, prin apariţia şi folosirea banilor în viaţa economică şi socială, în condiţiile îndeplinirii funcţiilor specifice acestora. Pe acest fundal, desfăşurarea proceselor materiale ale reproducţiei determină, dar şi depinde de realizarea proceselor băneşti-financiare; adesea acestea din urmă trebuind să le preceadă pe cele anterioare. Aşa, de exemplu, realizarea unei investiţii este condiţionată de procurarea anticipată a resurselor băneşti necesare finanţării achiziţiilor, lucrărilor etc. Asemănător o bună parte a proceselor de consum final depind de procesele de repartiţie financiară, atât ca dimensiune, cât şi ca distribuţie în timp şi spaţiu.

Manifestarea finanţelor în funcţia de reglare (stabilizare) s-a fundamentat teoretic prin doctrina intervenţionist-statală, găsind teren prielnic în condiţiile implicării tot mai intense a statului în activitatea economică şi în problemele sociale.

Reglarea activităţilor economice şi sociale cu ajutorul finanţelor poate fi sintetizată sub trei aspecte principale:

- reglarea sau stabilizarea anticiclică;

- stimularea expansiunii (creşterii) economice;

- modernizarea, restructurarea şi adaptarea economiei la cerinţele pieţei interne şi externe.

În ce priveşte primul aspect, manifestarea acestei funcţii constă în utilizarea tehnicilor şi instrumentelor financiare ca mijloace pentru contracararea crizei economice ca fenomen real sau posibil a se produce şi ale şomajului, urmărind asigurarea unei anumite stabilităţi a producţiei şi ocupării forţei de muncă, respectiv atenuarea oscilaţiilor ciclice, determinată de alternarea perioadelor de prosperitate cu cele de declin economic.

Al doilea aspect vizează folosirea tehnicilor şi instrumentelor financiare ca factori propulsori ai activităţilor economice, prin care se realizează stimularea investiţiilor şi implicit impulsionarea ritmului de creştere a producţiei, în condiţiile încetinirii acestuia al unei relansări a economiei stagnante.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor