Împrumuturile de stat

Împrumuturile de stat

1. Conţinutul economic al creditului public

1.1 Împrumuturile de stat: trăsături caracteristice

În economia de piaţă, veniturile procurate de stat din impozite şi taxe precum şi cele de la întreprinderile şi proprietăţile sale adesea nu acoperă integral cheltuielile bugetare ordinare. In asemenea situaţii autorităţile publice se adresează persoanelor fizice şi juridice care dispun de mijloace băneşti temporar libere, cerându-le sa le încredinţeze o parte din acestea pentru acoperirea diferenţei dintre cheltuielile şi veniturile bugetare. Cu alte cuvinte, în caz de dezechilibru bugetar completarea veniturilor publice se face cu resurse de împrumut, adică pe calea cretului public. Bazat pe încrederea în solvabilitatea statului, creditul public se realizează fie pe calea contractării directe de către stat de împrumuturi cu persoanele fizice sau juridice deţinătoare de.mijloace băneşti libere fie prin intermediul unor instituţii specializate - bănci, case de economii şi case de asigurări sociale şi de pensii ,societăţi de asigurări şi reasigurări etc. - care colectează disponibilităţile băneşti de pe piaţa şi pe care le încredinţează apoi statului pe timp determinat.

În afară de autorităţile publice centrale şi locale, apel la resurse de împrumut mai fac întreprinderile private, publice şi mixte, organizaţiile cooperatiste ca şi unele categorii sociale, pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţii lor economice (credite pe termen scurt), efectuarea de investiţii (credite pe termen mijlociu sau lung) ori satisfacerea unor nevoi ale populaţiei (credit de consum).Cererea de credit -public şi privat-vine din partea autorităţilor publice ,a agenţilor economici şi a populaţiei ,iar oferta de resurse de împrumut este alcătuită din capitaluri băneşti temporar disponibile ale agenţilor economici, capitalurile şi rezervele libere ale băncilor şi altor instituţii financiare, veniturile rentierilor, economiile băneşti ale micilor producători de mărfuri, liber-profesioniştilor şi celorlalte categorii sociale. Având aceleaşi surse de formare, creditul public intră în competiţie cu creditul privat. Oferta de capital de împrumut fiind limitată, satisfacerea de credite din partea agenţilor economici limitează accesul la credite al autorităţilor publice şi invers.

Resursele băneşti care alcătuiesc oferta de capital de împrumut sunt puse la dispoziţia acelor solicitanţi care acceptă condiţiile de acordare a creditului: garanţie, termen de rambursare, rată a dobânzii, precum şi eventuale alte avantaje. Ajunse la dispoziţia beneficiarilor, sumele împrumutate capătă destinaţii diferite, şi anume: servesc drept capital productiv, sunt investite în bunuri de folosinţă îndelungată sau sunt cheltuite în scopuri de consum, după caz. Indiferent de destinaţie, orice împrumut trebuie să producă împrumutătorului un anumit venit care constituie însăşi raţiunea acordării sale. Natura acestui venit diferă însă în funcţie de destinaţia dată împrumutului.

Astfel, împrumutul contractat de un agent economic (societate comercială cu activitate de producţie) la o bancă şi utilizat de aceasta în calitate de capital, contribuie la sporirea masei profitului realizat. Din acest profit, el cedează băncii o anumită parte, sub formă de dobândă, ca preţ al împrumutului acordat. Acest mecanism, specific creditului bancar, utilizat în scopuri productive de către agentul economic, creează iluzia că orice sumă de bani acordată cu titlu de împrumut este capabilă să producă dobândă. Ca urmare, în practică s-a generalizat perceperea de dobânzi şi la împrumuturile utilizate în scopuri neproductive, cu toate că în asemenea cazuri, nefiind folosite în calitate de capital, ele nu produc valoare adăugată, din care să se plătească dobânda.

Aşa stau lucrurile cu resursele băneşti mobilizate de stat pe calea creditului public şi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor militare, a celor pentru funcţionarea serviciilor publice, menţinerea ordinei interne, rambursarea datoriei publice ajunse la scadenţă, plata dobânzilor aferente etc. Cu toate că împrumuturile de stat folosite în mod neproductiv nu produc valoare, ele sunt totuşi purtătoare de dobânzi. În acest caz, plata dobânzii şi restituirea împrumutului se fac pe seama veniturilor bugetare, adică în principal pe seama impozitelor şi a taxelor.

În legătură cu folosirea împrumuturilor, trebuie menţionat că sunt şi cazuri când sumele împrumutate de stat capătă o destinaţie productivă. În asemenea situaţii, dobânda se suportă din valoarea adăugată în urma utilizării productive a împrumuturilor respective.

Din destinaţia diferită pe care o capătă creditul bancar şi cel public decurge deosebirea dintre acţiunile şi obligaţiunile emise de societăţile de capital (societăţi pe acţiuni, în comandită pe acţiuni etc.), pe de o parte, şi obligaţiunile împrumuturilor de stat, pe de altă parte.

Acţiunile emise de către o societate de capital reprezintă înscrisuri care certifică deţinătorului lor calitatea de coproprietar al acelei societăţi. Ca titluri de proprietate, acţiunile dau dreptul deţinătorului lor la o cotă-parte din profitul realizat, denumită divident, şi care variază de la un an la altul în funcţie de rezultatele obţinute.

Obligaţiunile puse în circulaţie de o societate de capital certifică deţinătorului lor calitatea de creditor şi-i dau dreptul să primească o dobândă la sumele împrumutate, indiferent de rezultatele financiare obţinute de societatea care a emis obligaţiunile. Acţiunile, ca şi obligaţiunile societăţilor de capital, n-au valoare proprie, ci reprezită numai o anumită valoare, şi anume capitalul real concretizat în mijloace de muncă, obiecte ale muncii şi forţă de muncă, procurate cu banii primiţi de la acţionari sau de la diverse categorii de creditori pe bază de obligaţiuni sau alte înscrisuri. Cu toate că acţiunile şi obligaţiunile emise de o societate nu au valoare proprie, ele circulă totuşi independent de capitalul real, adică se cumpără, se vând şi se gajează, ca şi cum ar avea o asemenea valoare. Aceste înscrisuri sunt, prin urmare, capitalul iluzoriu sau fictiv.