Retorica lui Aristotel

Aristotel este fara indoiala,unul dintre cei mai mari filozofi si ganditori ai lumii fie ea antica,moderna sau contemporana.S-a nascut in anul 384 I.H.,in Grecia in Stagira.Tatal lui era medic la curtea lui Filip al 2-lea al Macedoniei.Preocuparile familiei sale sunt realiste.

La 17 ani revine la Atena ajungand la Academia lui Platon.Va sta 20 de ani elev si profesor,a tinut prelegeri din filozofie.Ca si Platon,mentorul sau,s-a aplecat asupra cercetarii tuturor problemelor si nevoilor cetatii,dandu-le o interpretare originala si profunda.Va pleca in anul mortii lui Platon in Asia Mica si in statele grecesti din jur.

In anul 342 I.H. este chemat de Filip al Macedoniei pentru a se ocupa de educatia fiului sau,Alexandru.Dupa ce ajunge Alexandru rege,Aristotel revine la Atena si isi deschide propria scoala filosofica langa fostul templu al lui Apollon Lykeios,scoala-liceu(Lykeion).Se va numi si scoala peripatetica-de la obiceiul din scoala de a se discuta filosofie plimbandu-se printre sirurile de coloane.

Aristotel este intemeietor aproape universal al tuturor stiintelor,teoretizand logica,etica,retorica,economia politica,poetica,psiholog,al naturii.Opera sa filosofica si stiintifica este vasta,cuprinzand probleme de politica si morala,de metafizica si fizica,de estetica sau de retorica.

Opera aristotelica cuprinde toate domeniile,impresioneaza prin amploarea si adancime,prin contributiile originale.In toate domeniile s-a comportat ca un adevarat om de stiinta,impresionand prin eruditia sa.

Aristotel a fost militar,profesor,printre altii,la curtea lui Alexandru cel Mare si om politic-circumstante in care observa cat de important este de a sti sa vorbesti in public. In fond,"Retorica"este arta de a vorbi in public,acesta fiind sensul initial al cuvantului grecesc"ritotiki".In vechime,retorica era o stiinta care se invata cu multa seriozitate,iar ambitia multora era sa fie buni oratori,fiindca numai asa puteau dobandi functii inalte in conducerea statului.Hesiod,spune in versurile sale ca sfatul chibzuit al unui vorbitor poate calma spiritele si aduce liniste intr-o comunitate.Grecii recunosteau inca din perioada homerica puterea de convingere a cuvantului.

Sau,intr-o alta forma deosebit de elocventa,"grecii erau o rasa cu un inalt spirit politic,dar si cu o tendinta litigioasa,astfel ca artele discursului erau un bun mijloc universal de influentare,ca si in demonstratiile moderne".

In aces sens si scop,Aristotel scrie"Retorica",o lucrare cu puternice tendinte practice si pedagogice-nu este deci,un opus filosofic si nici nu are aceasta pretentie.Fiind un bun observator al psihologiei oamenilor,Aristotel a analizat o multime de dicursuri ale oratorilor vremii si a scos in evidenta care erau tehnicile discursului si care erau metodele de a convinge si a ajunge la influenta dorita a publicului.

Aristotel recunoaste importanta recurgerii la emotie,insistand asupra ideii ca ea trebuie produsa de discursul insasi si nu prin "nascociri fundamentale",frecvente in tribunalele grecesti.Dar,accentul pus de Aristotel in "Retorica"sa,este pe cel al argumentarii,al elementului argumentativ.Analizand retorica alaturi de dialectica,Aristotel sustine teza conform careia retorica si dialectica sunt in acelasi raport cu stiinta.

In principiu,retorica este considerata o parte sau o sectiune a dialecticii.

Ea este o parte a dialecticii,in sensul ca trateaza argumentele ce nu presupun cunoasterea vreunei stiinte speciale si care pot fi urmarite si folosite de orice om inteligent,spre deosebire de demostratia de tip stiintific,care presupune si o cunoastere speciala initiala.

Oratoria,ca si dialectica,poate trata orice subiect,dar in practica,ea este destinata cu precadere subiectelor asupra carora delibereaza.

"Ea este o arta a dialecticii si a studiului caracterului uman,care poate fi numita mai adecvat politica",luandu-si forma din prima si continutul din a doua.In cazul lui Aristotel,politica revine in sfera comunicarii si a dezbaterii la nivelul cetatenilor cu aceleasi drepturi.Deci,relatia dintre politica si retorica,se fundamenteaza pe conditii politice favorabile si pe dialogul social.

Aceste elemente erau deja evidente in cadrul functional al institutiilor politice ale Atenei,precum tribunalul sau Adunarile.Pentru structura Retoricii,institutiile democratiei vor reprezenta elementele determinate care vor influenta diviziunea genurilor retorice in demonstrativ,judiciar si deliberativ.Pe baza acestui statut,atat vorbitorul cat si auditorul adunarilor urmeaza un scop politic:dobandirea fericirii,scop al tuturor actiunilor.

Asa cum bine s-a exprimat David Ross,aceasta conceptie aristotelica despre retorica se datoreaza in mare parte lui Platon care,in "Phaidros",o defineste ca fiind o stiinta filozofica bazata pe dialectica si psihologie si care,deasemenea,se datoreaza exercitiilor de retorica din Academie facute de spiritul acestora.

Tot in "Phaidros",Platon,recunoaste puterea persuasiva a cuvantului dar va propune o abordare mai teoretica in legatura cu discursul.Dialogul"Phaidros"descrie discursul sub forma unei structuri unitare,analoaga corpului omenesc:" orice discurs se cuvine sa fie alcatuit asemeni unei fiinte vii:sa aiba un trup care sa fie doar al ei,astfel incat sa nu-i lipseasca nici capul nici picioarele;sa aiba deci o parte de mijloc si extremitatile,menite sa se potriveasca unele cu altele si toate cu intregul"."Mai intai vine,asa cred,preambul,pe care trebuie sa-l rostesti,la inceputul discursului.In al doilea rand,un fel expositio cu marturiile ei;in al treilea rand dovezile,iar in al patrulea rand argumentele verosimile.Mi se pare ca omul acela din Bizant,cel mai stralucit mester in ale oratoriei mai vorbeste si de confirmatie si de reconfirmatie.

Platon afirma ca cel ce invata mestesugul retoricii are nevoie sa cunoasca in adancime sufletul uman si tipurile de discurs specifice acestuia.Retorul care isi propune o discutie avand ca subiect dreptatea sau iubirea,trebuie sa aiba in vedere in special o cunoastere unitara a omului,a societatii si a stiintei.

In concluzie,rolul oratorului este de a concepe un discurs pe cale rationala,cu scopul de a fi persuasiv.Constructia unui discurs de acest fel are nevoie atat de"darul vorbirii" cat si de"stiinta" si "truda".

Aristotel se exprima foarte clar:"retorica este puterea de a vedea posibilele cai de persuasiune a oamenilor cu privire la orice subiect dat".

Persuasiunile sunt de doua feluri:extratehnice,care exista deja si nu trebuie decat folosite si cele tehnice,care trebuie invatate de orator.Persuasiunile tehnice sunt divizate in 3 specii:cele raportate la caracterul oratorului,adica acele procedee ale discursului,prin care retorul determina auditoriul sa isi formeze o parere buna despre caracterul sau,apoi cele ce vizeaza cresterea emotiei in auditoriu si cele care conduc la dovada exclusiv prin forta argumentului.

Scopul oricarui discurs este obtinerea credibilitatii,deoarece oratorul trebuie sa fie"demn de incredere".Obtinerea credibilitatii este cheia oricarei actiuni practice iar caracterul,patosul si discursul sunt cele trei elemente necesare pentru a obtine convingerea.Un orator persuasiv trebuie sa fie in primul rand credibil din punct de vedere etic;trebuie sa miste afectiv auditorul,iar in al treilea rand,pentru a nu cadea in demagogie ieftina,trebuie sa argumenteze si sa convinga rational.

Teza fundamentala a lui Aristotel,care provine de la Platon,este ca adevarul,chiar si in cazul argumentarilor retorice,are mai multa forta persuasiva decat falsul.Cu alte cuvinte,numai datorita lipsei de instruire in ceea ce priveste dovezile,si nu din pricina vreunei dificiente de fond a artei retorice,pledantii,desi spun adevarul