Libertatea

Una dintre experientele umane fundamentale este exprimarea constrangerii. Existenta oamenilor este, intr-o mare masura, o permanenta confruntare cu diverse feluri de constrangere. Primordiale sunt emotiile fiziologice, impuse fiecarui om de necesitatile functionarii normale a propriului organism. Constientizarea acestora i-a facut pe acei vechi ganditiori sa asemuiasca trupul omenesc cu o carcera in care e inchis sufletul. Metafora carcerei este menita sa sugereze lipsa fatala de libertate a sufletului omenesc, obligat sa suporte in permanenta constrangerile fiziologice impuse de trup. Acestora li s-au adaugat emotiile sociale (impuse de stapan sclavului, de cel bogat celui sarac etc) si cele politice (impuse de conducator supusului). Evolutia spirituala a umanitatii a acordat treptat un loc tot mai important emotiilor morale. Creinta religioasa a exercitat, deasemenea, neincetat, constrangeri specifice. La nivel intellectual s-au creat emotii logice si conceptuale.

Experienta acestor emotii i-a pus pe oameni in contact cu necesitatea, cu ceea ce e obligatoriu, cu ceea ce limiteaza libertatea.

A)Libertatea si autoritatea supranaturala

Una dintre cele mai vechi credinte ale oamenilor a fost ca ceea ce se petrece in natura este dictat de o autoritate supranaturala. Pentru antici, aceasta autoritate erau zeii, care dispun de oameni asa cum stapanul dispunde de sclavul sau: acesta poate calca poruncile primite, dar va fi pedepsit pentru aceasta. Confruntarea oamenilor cu autoritatea divina se incheie in mod inevitabil cu victoria celui din urma.

1.Destin si libertate

Atat in cadrul gandirii filosofice, cat si in cel al gandirii miticenecesitatea isi gace simtita prezenta in viata oamenilor mai ales intr-o forma impersonala, ca Destin. Destinul intruchipa, pentru antici, caracter prestabilit si implacabil al cursului vietii fiecarui individ ; "ceea ce este scris sa se intample", adica un curs de evenimentece poate fi prevestit, darn u preintampinat. Avatarurile tragice ale multor personaje mitologice, ca Oedip Agamemnon, ilustreaza aceasta cnvingere.

Cazul lui Oedip este graitor: el stie ca destinuul sau lumesc este de a savarsii incest cu mama sa si de asi omora tatal, de aceea el vrea sa ocoleasca acest destin tragic. Dar in ciuda tuturor eforturilor sale, chiar daca pe o cale ocolita, destinul se implineste.

Experienta morala a anticilor a contituit o sursa de concluziipesimiste privind limitele fatale ale libertatii oamenilor.

Aceasta experienta dovedea ca adeseori omul este prins, printr-un concurs de imprejurari independent de vointa sa, in situatii din care nu poate iesi decat facand sacrificii dramatice, care dovedesc forta fatalitatii (ex: Agamemnan trebuie sa-si sacrifice fiica pentru a-si face datoria de conducator military, Antigona trebuia sa incalce legile cetatii sale pentru a-si indeplini datoria familiala). Omul apare astfel ca supus unei necesitati fatale care il impiedica sa-si realizeze aspiratiile. Toate aceste constatari conduc in cele din urma la o concluzie comuna: ca si in natura, in sfera existentei umane domneste necesitatea.

Dupa parerea filosofilor stoici libertatea se poate obtine prin supunera fata de ceea ce e necesar si prin adoptarea dorintelor in varianta persimista. Iar credinta ca esti stapanul tentatiilor si ca ai putea infaptui ceva daca ai vrea (indifferent daca tu chiar vrei sau nu) acest "daca dorim" este sentimentul de libertate morala de care suntem constienti.

W. James: Responsabilitatea - o problema nesolutionata

(Pragmatismul)

Filosoful american W. James respinge atat determinismul absolut, necesitarist, fatalist, cat si liberal arbitrusi indeterminismul absolute.

El sustine ca nici una dintre aceste conceptii nu poate avea success in rezolvarea raportului libertate - necessitate pentru ca nici una nu explica si nuu impune existenta responsabilitatii.

Daca acceptam liberal arbitru atunci omul este sporit enigmatic, intrucat I se adauga ceva (un privilegiu sau o facultate poziltiva) ce alte vietuitoare nu poseda. Acest ceva care se adauga omului vine din exterior si pune ceva intr-un loc in care mai inainte nu se afla nimic. Acest lucru nou ne determina sa actionam dar in asa caz => actiunea nuu-mi apartine, mi se alipeste si prin urmare, nu pot fi facut raspunzator de consecintele ei.