Kant

Aceasta lucrare isi propune sa evidentieze referirile la om din opera kantiana ce pot fi considerate elemente de antropologie. Aceste elemente le regasim in opera kantiana din perioada criticista.

Am urmarit prezentarea conceptiei kantiene potrivit careia omul este scop in sine si scop final al existentei lumii, caracterizat atat prin moralitate cat si prin fericire.

Lucrarea de fata nu isi propune interpretarea filosofiei lui Kant ca antropologie, o astfel de interpretare fiind neadecvata, dupa cum mentioneaza si C. Noica intr-un studiu despre punctul de vedere al lui Heidegger asupra filosofiei critice kantiene .

In elaborarea lucrarii am tinut cont de urmatoarele; Kant scrie o Antropologie ( Anthropologie in pragmatischer Hinsicht abgefasst Antropologie considerata din punct de vedere pragmatic ), aparuta in 1798, dupa publicarea Criticilor. "Numesc pragmatica legea practica, determinata de mobilul fericirii" . Punctul de vedere pragmatic se refera la faptul ca omul se intereseaza de ceea ce a facut el din sine insusi si nu de ceea ce a facut natura din el (aceasta fiind perspectiva antropologica din punct de vedere fiziologic). "Lucrarea se deschide cu o prefata care trateaza despre dificultatile metodologice ale cunoasterii omului. Lipseste in schimb o introducere (aproape intotdeauna prezenta la Kant) care sa-i prezinte structura si desfasurarea.

Prima parte (Didactica antropologica) se ocupa de facultatile umane si de intrebuintarea lor, chiar si in aspectele cele mai concrete, chiar anecdotice, ale existentei. Kant dezvolta indeosebi o reflectie asupra simturilor, si gasim si o <<apologie in favoarea sensibilitatii>> (cartea I: Desprea facultatea cunoasterii)" .

Cartea a doua, Sentimentul de placere si de neplacere, analizeaza diversele modalitati de placeri. Printre acestea se numara si placerea intelectuala. In aceasta carte se face distinctia intre idei si concepte.

In cartea a treia (Despre facultatea de a dori) intalnim o analiza a dorintelor, emotiilor si pasiunilor. "Kant schiteaza aici un <<Tratat despre pasiuni>>, care aminteste putin de Descartes, prin deosebita grija