Ipoteze asupra originii vieții

Evolutionismul contemporan, cand s-a constituit ca solutie stiintifica a problemei cosmolog-ice, a cautat sa indrepte cugetarea oamenilor timpului inspre o solutie corespunzatoare a problemei ontologice, si anume inspre un monism materialist, pe care l-a reprezentat mai ales naturalistul germana Haeckel. Daca tot ce exista in univers a iesit prin transformari lente, succesive, din aceeasi materie primitiva, simpla si omogena, atunci intreaga realitate cosmica, cu cele doua aspecte ale ei, cel anorganic si cel anorganic, trebuie sa fie de una si aceeasi natura, si anume de natura materiala.

Impotriva acestui monism materialist s-a ridicat stiinta insasi, dovedind cu experientele lui Pasteur, ca generatia spontana este imposibila, ca materia vie nu poate lua nastere prin simple transformari fizico-chimice din materia moarta si ca fiintele vii nu pot proveni decat din germeni vii preexistenti. Cu aceste concluzii Pasteur intorcea cugetarea oamenilor timpului inspre dualismul primitiv, stabilind deocamdata numai un dualism al materiei, dupa care ar exista in univers doua feluri diferite de materie, deosebite si independente una de alta: materia anorganica sau moarta si materia organica sau vie.

Acest dualism al materiei, care apare cu Richter si Cohn, a luat o forma mai limpede si mai categorica cu invatatul suedez Swante Arrhenius. Swante Arrhenius crede ca trebuie sa renuntam de a mai cauta originea materiei vii, dupa cum ne-am desprins de mult sa nu mai cautam originea materiei asa-zise moarte, originea materiei, in genere, din univers. Dupa fizica si dupa chimie - zice Arrhenius - materia este indestructibila; ea se poate transforma, dar nu poate pieri niciodata, fiindca nu se poate preface niciodata in nimic. Si dupa cum, prin urmare, nu poate avea niciodata un sfarsit, tot asa nu poate sa aiba niciodata un inceput, fiindca atunci ar trebui sa ia nastere din nimic.

Ipoteza eternitatii materiei vii nu inlatura insa problema originii vietii, precum credea Arrhenius. Si de aceea invatatii, care s-au ocupat de problema aceasta, au incercat sa construiasca alte ipoteze, care au condus cugetarea lor inspre alte solutii ale problemei ontologice. Si iata de ce. Etereniattea materiei vii nu este tot asa de lesne de admis ca eternitatea materiei moarte. Fizica si chimia ne spun ca materia moarta poate sa existe oriunde si oricum, poate sa existe adica in orice conditii. Putem prin urmare admite, fara greutate, ca materia anorganica a existat totdeauna in trecut in conditii in care, in evolutia universului, au putut sa fie cu totul diferite de cele de astazi; materia vie insa este legata, dupa altele pozitive ale biologiei, de anumite conditii de existenta, in lipsa carora ea inceteaza a mai trai, se preface adica in materie anorganica. Aceste conditii sunt: caldura, lumina, aerul, umezeala si un numar oarecare decorpuri chimice simple, care intra intra in constructia materiei vii si fara de care fenomenele caracteristice vietii nu se mai pot produce.

Catre anul 1875, sub impreisa inca recenta si foarte puternica a experientelor lui Pasteur, imposibilitatea generatiei spontane era conbsiderata de toata lumea ca o dogma stiintifica indiscutabila. Cu toate acestea, unii invatati au indraznit sa ridice o obiectie, foarte timida in forma, dar foarte puternica in fond, si care era urmatoarea. Experientele lui Pasteur, ziceau ei, ne dovedesc, in adevar, ca generatia spontana este imposobila azi, in conditiile actuale ale planetei noastre; dar ele nu ne dovedesc ca generatia spontana a fost imposibila totdeauna in orice conditii, chiar si in conditii cu totul diferite de cele de astazi. Experientele lui Pasteur nu dovedesc, cu alte cuvinte, ca generatia spontana a fost imposibila acum cateva sute de milioane de ani, cand a aparut viata pe suprafata Pamantului si in conditiile de atunci ale planetei noastre , care au fost desigur cu totul diferite de cele de astazi; caci nici o experienta nu poate dovedi nimic pentru alte conditii sau pentru alte imprejurari decat acelea, in care se face.

Pornind de la aceasta obiectie, pe care nimeni nu o putea inlatura, fiindca din punct de vedere logic era inatacabila, unii invatati au inceput sa caute in trecut conditiile sau imprejurarile, in care generatia spontana a fost posibila, in care adica materia vie a putut sa ia nastere de-a dreptul din materia moarta prin simple transformari fizico-chimice, fara intervenirea vreunor germeni vii preexistenti.

Pe aceasta cale a ajuns naturalistul german Pflucker sa construiasca ipoteza ,,cianica", dupa care viata a luat nastere prin generatie spontana tocmai in perioada de incandescenta primitiva a planetei noastre. Naturalistul german pune, cu alte cuvinte, la orginea vietii, elementul direct opus ei, adica focul, ca si filosoful grec cunoscut, de a cum 2 500 de ani.

Varietatea fiintelor vii, de la animale si plantele superioare pana in cele mai umile bacterii enorma. Varietatea elementelor histologice, ce alcatuiesc tesuturile acestor fiinte vii, este de asemenea foarte mare. Si totusi materia vie ce alcatuieste fiintele vietuitoare si tesuturile lor este una si acceasi. Ea este o materie semisolida, fluida sau viscoasa, incolora sau slab colorata, galbuie sau cenusie si de o remarcabila uniformitate chimica. Aceasta materie vie, sau protoplasma, este un amestec de combinari foarte complexe de corpuri: azot, oxigen, hidrogen, fier, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, calciu, siliciu, sulf, arsenic si alte cateva corpuri chimice simple, mai putin importante. Din aceste combinari complexe, cele mai insemnate sunt asa-numitele proteine, al caror principal reprezentant este albumina. Aceasta albumina o considera Pfluger ca fiind baza chimica a materiei vii, si de aceea asupra ei isi concentreaza toata atentia si toate sfortarile, cautand sa-i determine constitutia si proprietatile.

Albumina - zice Pluger - ni se infatiseaza in lumea organica sub doua forme diferite: ca albumina vie, in tesuturile fiintelor vietutitoare, si ca albumina moarta, in depozitele destinate de natura nutritiei organismului in perioada lui embrionara. Aceste doua feluri de albumina se deosebesc prin faptul ca cea dintai, albumina vie, poseda o foarte mare mobilitate chimica, pe cand cea de-a doua, albumina moarta, este mult mai stabila. E acum intrebarea: de unde vine mobilitatea chimica extraordinara a albuminei vii? Descoperind cauza acestei mobilitati vom descoperi cauza chimica a vietii. Din nefericire - zice Pfluger - albumina vie nu este susceptibila de a fi analizata in mod direct. In momentul cand luam o cantitate oarecare de albumina